După câteva zile de văzut statusuri cu I love it when women și Anya Taylor Joy is finally getting the recognition she deserves peste tot în bulicik m-am decis să îmi pierd o zi din viață urlând la un ecran în timp ce am vizionat cu spume seria extraordinar de populară și incredibil de proastă The Queen’s Gambit. Acestea sunt motivele care m-au făcut să turbez pe canapea, iar dacă nu ești de acord cu mine n-o să mint, ești vai de capul tău, mai caută și tu alte seriale. 

1. Beth devine dependentă de tranchilizante l-a orfelinat (e metareferință postironică de nivel 5 la serialul L-a Seral) și halucinează jocuri de șah pe tavan de la ele. Avem aici un subplot cu foarte multă logică internă: ea primește o pastilă pe zi, uneori își salvează pastilele pe o saptămână și nu are nicio problemă în a nu le lua, însă când nu mai au voie să ia pastile la orfelinat intră în sevraj în prima zi. Mai avem și subplotul unde Beth citește mii de cărți despre șah ANI ÎNTREGI, iar în ultimele episoade zice brusc că ea joacă după instinct și nu citește nimic. 

2. Fiecare scenă e telegrafiată hardcore ca să nu cumva să ai parte de vreo secundă de suspans. Când Beth vrea să fure pastilele închise într-o cameră din orfelinat avem vreo trei sau patru secvențe în care ea se uită intens către pastile înainte. Intensitatea scenelor după ce ți-a fost indicat de trei ori pe minut că urmează să se întâmple e mult sub cea a scenelor de bătaie din filmul lui Makaveli.

3. Beth trece prin serial crezând că este foarte specială pentru că joacă șah în capul ei, iar producătorii încearcă s-o portretizeze ca fiind extraordinar de inteligentă pentru că JOACĂ ȘAH ÎN CAPUL EI. La un moment dat îi zice Tibi șahistul că toată lumea se joacă șah în cap (printre alte gânduri) dacă-s campioni la șah, dar momentul ăla e dat uitării și mai avem 10 montaje cu halucinații de jocuri de șah mai târziu pentru că Beth are un creier imens, nu uitați. I love it when women (have thoughts)! 

4. Sexualitatea lui Beth este construită exclusiv extern prin (literalmente) male gaze și sugerată în cele mai libidinoase feluri. Avem la început o serie de priviri sugestive pe care i le aruncă toți băieții mai mari decât ea când ea avea nouă, respectiv cinșpe ani. Trei ani mai târziu în serial îi avem pe aceiași băieți deveniți bărbați care îi zic voalat că dintr-o dată arată bine și fiind majoră ar da toți acolo. Unii îi zic și explicit că e foarte bine că nu mai e urâtă cum era când era mică (când arăta la fel 99%, doar că avea breton și altă rochie). La toate astea nu avem niciun gând și nicio reacție negativă din partea lui Beth (presupun că era prea ocupată să joace șah în cap). Avem două scene de sex dintre care prima e nereușită și dezamăgitoare, iar a doua revelatoare că așa trebuia să fie secsul de fapt. Tibi șahistul încearcă să discute cu ea despre șah după ce se termină secsul confirmat plăcut, așa că ea se supără pe el pentru că roluri de gen. Altfel, singura reflecție referitoare la sexualitate sau feminitate discutată în mod direct cu o femeie este când Beth vorbește cu prietena ei modelină, Cleo, care îi spune că niște tipi din barul unde erau o admiră. Beth îi zice că n-are cum, că ea nu se consideră frumoasă, iar Cleo o încurajează să se simtă frumoasă pentru că iată, o admiră bărbații. Inclusiv aici singura măsură a stimei de sine a femeilor e dată de male gaze și de aprobarea externă a bărbaților. 

5. Vorbind de secs, șahul e comparat cu secsul de multe ori și există mult innuendo absolut irelevant. Într-o scenă e sugerat din priviri, cadru și atmosferă că trei tipi vor să facă un foursome cu Beth, dar ce crezi, de fapt voiau să joace șah simultan cu ea. În continuare sunt folosiți termeni sexuali despre șah ca să obțină un rezultat care mie îmi scapă, că urlam l-a ecran. 

6. Văd pe toate gardurile că Beth este acest personaj feminin foarte complex. Complexitatea ei? Are UN interes, și anume să joace șah (smr dacă vă mint), și este dependentă de pastile și alcool. Atât, asta este personalitatea complexă a unui personaj feminin scris de bărbați dintr-un serial produs și regizat de bărbați. A, am uitat, mai e ceva. E singura fată șahistă (nu femeie, îi zic fată de multe ori în serial, ca să mai sexualizăm oleacă tinerețea) în acest gangbang imens de bărbați șahiști cu creier mare. 

7. Deși la începutul serialului Beth joacă șah cu altă fată și se menționează că în Rusia pe vremea aia existau destule femei care jucau șah, ea e singura fată care reușește în șah și de aceea I fucking love it when women. Pe la finalul serialului, fata de la început îi zice Vai ms Beth, fără tine nu aș fi crezut că o fată poate să joace șah [deși jucam și eu și alte femei irelevante în serial de câțiva ani]. Sexism instituționalizat, poate? Nuș ce-i aia, nu e menționat nicăieri. Faptul că ea e singura femeie care reușește în șah în lipsa oricărui context social (și reușește doar pe boabe în timp ce competitorii ei n-aveau nevoie de asta) implică subtil faptul că restul femeilor n-au putut pentru că nu erau destul de albe, tinere, sexy și cu creier imens. Cum ne-am aștepta într-o producție Netflix, bubuie feminismul liberal individualist. 

8. Beth începe să participe la turnee de șah ca să facă bani, e obsedată de a câștiga tot, apoi spune random pe la jumătatea serialului că șahul nu e doar despre a câștiga, continuând să facă tot posibilul pentru a face bani din asta și a câștiga fiecare partidă (motiv pentru care și alunecă într-o spirală existențială și a dependenței când pierde un singur joc din sute). Concluzia acestui mesaj deloc consecvent e că This is Amerikkk, nu are rost să faci nimic pe lume dacă nu câștigi.

9. Rusia apare ca o caricatură, rușii sunt prezentați pe tot parcursul serialului ca fiind inumani, reci, roboți ai șahului etc, pentru că, după cum ne-a învățat Netflix, comunismul este rău și gri și sărac și capitalismul este șaini taini. Deși rușii sunt lăudați că erau mai buni la șah pentru că jucau împreună și se ajutau între ei, Netflix evită să adreseze contextul social mai larg care îi făcea să fie așa (sigur, avem un cadru cu secera și ciocanul, presupun că e suficient?). În serial felul cum rușii se ajută între ei la antrenamente nu diferă cu absolut nimic de faptul cum Beth se antrenează ajutată de prietenii ei, dar fie, trebuie să înțelegem noi că Rusia e foarte diferită de America. Două cadre sunt super distractive și deloc încărcate ideologic. Primul e cu un copil care servește vodcă în ceva restaurant în Moscova, săracul de el. Evident, știm cu toții că în America nu există child labor, doar în Rusia se poate întâmpla această oroare. Avem și un cadru foarte oborwave x khaleesi în care Beth se duce la șahiștii din Cișmigiul Moscovei. Ea este îmbrăcată în alb pur și curat și elegant și descinde între muritorii de rând îmbrăcați în haine închise la culoare și terne, bătrâni, bărboși și neîngrijiți care se chinuie să se apropie de regina lor și să o atingă. De ce?

10. Tot universul se învârte în jurul lui Beth. Toată lumea există mai mult sau mai puțin ca s-o ajute pe ea (ajutor pe care ea se pișă cu jet în multiple instanțe pentru că e DaMaGed). Prietena ei de culoare din orfelinat uitată complet jumătate de serial reapare la momentul potrivit ca să-i dea toți banii câștigați cu greu de ea pe parcursul anilor când nu vorbiseră (bună reprezentare). Administratorul de la orfelinat care o învățase să joace șah îi dă bani pentru primul ei turneu și păstrează cu mândrie toate știrile despre ea, timp în care pe Beth o doare la banană de el până află că a murit (dar era ocupată să vizualizeze jocuri de șah în cap pentru că e un personaj complex, deci putem înțelege). Bărbații din viața ei îi dau sfaturi bune și se oferă să o ajute să renunțe la pastile și alcool, dar ea îi refuză pentru că, după cum am zis mai sus, singura ei trăsătură de personalitate pe lângă creierul imens este dependența.

Astea-s doar zece din sutele de motive pentru care The Queen’s Gambit e un serial foarte prost. Sunt femeie și m-am săturat să văd cum ajung personaje feminine unidimensionale construite de bărbați exclusiv prin male gaze să fie considerate groundbreaking, modele de admirat și urmat, c o m p l e x e și fascinante. Suntem în 2020 și I hate it when women (are written by men.)