Pe 22 septembrie 2003, la ora 21:31, aterizează pe aeroportul Băneasa un avion Boeing 737 cu numărul N313P. La bordul avionului sunt Khalid Sheikh Mohammed și Walid bin Attash. Primul este considerat mintea din spatele atacurilor de la 11 septembrie, iar al doilea i-ar fi selectat și antrenat pe deturnători.

Avionul venea din Polonia, de pe aeroportul Szymany (acum numit Olsztyn-Mazury). Acest zbor este unul din cele pe care avionul le face în perioada 20-24 septembrie. Având baza de origine la Kinston Regional Airport din Carolina de Nord, SUA, N313P o părăsește și trece prin Washington, DC – Praga, Republica Cehă – Tashkent, Uzbekistan – Kabul, Afghanistan – Szymany, Polonia – București, România – Rabat, Maroc – Guantanamo Bay, ca mai apoi să facă o oprire de 24 de ore pe Insulele Turks și Caicos în Providenciales (posibil ca echipajul să se relaxeze), apoi să plece din nou spre Washington, DC și în final să se întoarcă pe aeroportul de origine din Kinston.

O tehnică a operatorului de zbor de a masca călătoriile era de a declara zboruri ”la derută”, de exemplu, București nu era declarat ca aeroportul de destinație ci ca un aeroport de rezervă, ruta fiind declarată inițial prin Constanța sau Timișoara.  Khalid Sheikh Mohammed și Walid bin Attash nu erau singurele ținte importante din călătoria asta. Mustafa al-Hawsawi, altă persoană care este presupusă să fi fost în spatele atacurilor din 11 septembrie, este preluat din Kabul, unde era ținut în așa numita Groapă cu Sare, o închisoare și un centru de detenție CIA tip black site.

Abd al-Rahim al-Nashiri, acuzat pentru implicarea în atacul asupra navei USS Cole din 2000 și Ramzi bin al-Shibh acuzat pentru implicarea în atacurile de pe 11 septembrie, au fost transportați din Rabat spre Guantanamo Bay. Aceștia fuseseră transferați în Rabat din Polonia în luna iunie a aceluiași an. 

Acest zbor inaugurează punerea în funcțiune a închisorii secrete CIA din București, pe nume de cod: Bright Light. Bright Light este deschisă pe 22 septembrie după ce tot atunci este închis și black site-ul din Stare Kiejkuty, Polonia, care a funcționat aproape 10 luni, fiind pus în operațiune pe 5 decembrie 2002 (baza militară are o istorie lungă de opresiune, fiind folosită și de serviciul de inteligență nazist din timpul celui de-al doilea război mondial). Pe lângă aceste două centre, programul CIA a mai inclus închisori și în Thailanda și Lituania, în Antaviliai, aproape de Vilnius, unde a fost centrul de detenție Violet. 

Spre deosebire de Polonia și Lituania, unde centrele de detenție erau în locații izolate, centrul de detenție din România, se afla pe Strada Mureș nr.4, în sectorul 1 al capitalei, o zonă locuită, aproape de Gara de Nord și de centrul orașului. De la aeroport, deținuții erau duși în dube până la sit, iar apoi escortați rapid prin poarta din spate în beciul clădirii. 

Adrian Camarasan, directorul adjunct al ORNISS, declară pentru ARD, într-un interviu din noiembrie 2011: “Nu, nu. Imposibil, imposibil.” cu privire la existența centrului de detenție. Plusează zicând că subsolul clădirii este cea mai sigură cameră din România, dar că americanii nu au avut niciodată o închisoare aici. În același an, Traian Băsescu, președinte în perioada 2004-2014, neagă și el existența sitului. 

Ion Iliescu, președinte în perioada 2000-2004,  recunoaște într-un interviu din SPIEGEL ONLINE, că în perioada 2002-2003, ”aliații americani” au cerut o locație și a acceptat din principiu, ca șef de stat. Ion Talpeș, Șeful al Departamentului Securității Naționale, urma să se ocupe de detalii.

Centrul de detenție era făcut să țină în jur de șase prizonieri, care erau ținuți în celule separate. Celulele din situl din București erau construite în subsol din materiale prefabricate, fiecare conținând în ele un ceas și o săgeată ce arăta spre Mecca, ca deținuții să se poată ruga. Un detaliu important este că celulele erau construite pe arcuri, fiind înclinate și cauzând o stare de dezorientare prizonierilor. 

Deținuții din centrul de detenție din București erau considerați ținte cu valoarea ridicată sau HVD (high-value detainees). Khalid Sheikh Mohammed cel care a fost transferat cu zborul N313P de pe 23 septembrie 2003, a fost ținut în permanență încătușat și a participat la interogări în perioada 2003-2004. În situl din Polonia a fost supus la înecare simulată (waterboarding) și la alte tratamente degradante. Ramzi Binalshibh, transferat în București din Rabat pe 18 februarie 2005, a fost imobilizat de pat timp de o lună și supus la curenți reci de aer condiționat. Janat Gul, transportat din Kabul pe 31 iulie 2004, a fost supus la tehnici de interogare sporite (enhanced interrogation techniques – EIT), care sunt un eufemism pentru tortura folosită de forțele armate ale SUA. Printre ele se numără: ”attention grasp, walling, facial hold, facial, slap, wall standing, stress positions, și sleep deprivation.”

După ce s-au folosit aceste tehnici, au fost aprobate și altele adiționale cum ar fi manipularea dietei, nuditatea, stropirea cu apă, pălmuirea abdominală. În total 13 tehnici au fost aprobate, inclusiv înecarea simulată, care n-a mai fost folosită din contraindicații medicale. Janat Gul a fost singurul deținut care în septembrie 2006, nu a fost transportat la Guantanamo Bay și momentan nu există informații despre ce s-a întâmplat cu el după ce a părăsit black site-ul din România. 

Conform investigației AP, în prima lună de detenție, prizonierii au fost supuși la deprivare de somn, au fost stropiți cu apă, pălmuiți sau forțați să stea în poziții dureroase. 

Ministerul de Externe declară în timpul investigației Consiliului Europei: că nu există niciun fel de probe din care să rezulte că pe teritoriul ţării noastre au existat centre de detenţia ale CIA sau că agenţi străini ar fi torturat sau transportat ilegal deţinuţi.

În total, 13 persoane au trecut prin centrul de detenție CIA din București: Abd al-Rahim al-Nashiri, Ramzi bin al-Shibh, Khaled Sheikh Mohammed, Abu Yasir al-Jaza’iri, Ammar al-Baluchi, Walid bin Attash, Samr al-Barq, Hambali, Hassan Ghul, Muhammad Ibrahim, Janat Gul, Abu Faraj al-Libi, Abu Munthir al-Magrebi.

Zborurile de extrădare care au trecut prin România. Avioanele erau supervizate de personal din forțele armate române, responsabil de securizarea zonei.

În 2018, România este condamnată la CEDO în cazul lui Al Nashiri, care a fost interogat și torturat în black site-ul din București. Și Polonia este condamnată în același caz și ambele țări sunt obligate să îi plătească 100.000 euro despăgubiri.