HometrepanoiaAm tradus critic o bolșevică ca să înțelegeți că în timpul revoluției...

Am tradus critic o bolșevică ca să înțelegeți că în timpul revoluției femeia era și ea om

Acum două săptămâni la podcastul nostru Dezarticast am citit din Why do women have better sex under socialism, unde autoarea Kristen Ghodsee o cam șlefuiește pe Kollontai pentru un public liberal-cu-potențial-de-DSA și îi face un portret romantic de nobilă sensibilă care se dedică construirii unei economii echitabile ca femeile să se poată bucura de iubirea totală a erosului înaripat. Kollontai a fost totuși activistă cu funcție în statul sovietic, iar pozițiile ei sunt mult mai interesante, ancorate teoretic în marxism așa cum a fost înțeles și implementat de Lenin, pe alocuri sunt tulburătoare, dar în același timp mai imaginative decât apare în carte. Dacă vreți să depășiți nivelul de înțelegere al bebesocialiștilor americani de la comiconul de stânga, dar și nivelul Mihaelei Miroiu care ne spune că feminismul a țâșnit din liberul schimb pe piața liberă capitalistă, am tradus(cu comentarii/inserturi critice, conspecte ale părților relevante) pentru voi eseul din 1921 pe nume Teze asupra moralității comuniste în sfera relațiilor maritale de Alexandra Kollontai.

Alexandra Kollontai este prima femeie care a devenit membră a unui guvern, mai exact guvernul bolșevic din 1917-1918. Dacă mai vreți traduceri inedite de la noi, ajutați-ne să ne plătim colaboratorii care muncesc din greu și donați-ne o cafea pe patreon.

Familia și căsătoria sunt categorii istorice, fenomene care s-au dezvoltat în concordanță cu relațiile economice care există într-un anumite mod de producție. Forma casătoriei și familiei este astfel determinată de sistemul economic al unei anumite epoci și se schimbă în funcție de cum se schimbă baza economică a societății. Familia, în același fel ca guvernul, religia, știința, moravurile, legea și obiceiurile este parte din suprastructura care derivă din sistemul economic al societății.

Unde funcțiile economice sunt înfăptuite de familie și nu de societate în ansamblul ei, familia și relațiile maritale sunt mai stabile și posedă o capacitate vitală: ”Cu cât este mai puțin dezvoltată capacitatea de muncă și cu cât este mai limitat volumul producției … cu atât ordinea socială pare determinată de legăturile pe baza sexului” (Engels, Originile familiei, a proprietății și a statului). În perioada economiei naturale, familia forma o unitate economic închisă care era necesară umanității și astfel avea o capacitate vitală. Familia era în același timp și o unitate de consum, cât și una de producție. În afara familiei-unitate economică individul nu avea mijloace, mai ales în cele mai timpurii stadii ale dezvoltării societății, de a-și susține condițiile necesare vieții. În unele zone și în unele țări unde capitalismul este slab dezvoltat familia țărănească încă este în mod fundamental o familie-unitate economică. Pe de altă parte, cu tranziția de la o economie naturală la o economie capitalistă de piață bazată pe comerț și schimb, familia încetează să fie necesară funcționării societății și deci își pierde puterea și capacitatea vitală.

Faptul că în urma consolidării sistemul capitalist de producție, uniunea maritală/familială se dezvoltă de la o unitate de producție la un aranjament legal orientat în jurul consumului duce inevitabil la slăbirea legăturilor maritale/familiale. În era proprietății private și a sistemului burghez-capitalist, căsătoria și familia sunt ancorate în a) considerente materiale și financiare, b) dependența economică a femeilor față de bărbat ”să pună pâinea pe masă”,  nu față de colectivul social și c) nevoia de a îngriji generația în creștere. Capitalismul menține un sistem de economii individuale; familia are un rol de jucat în satisfacerea sarcinilor economice și funcționează în cadrul economiei capitaliste naționale. Astfel, sub capitalism familia nu se topește în economia națională, ci continuă să existe ca o unitate economică independentă interesată de actul producerii în cazul familiei țărănești și de consum în cazul familiei urbane. Economia individuală care răsare din proprietatea privată este baza familiei burgheze.

Economia comunistă se lipsește de familie. În perioada dictaturii proletariatului apare o perioadă de tranziție către un singur plan de producție și consum colectiv, iar familia își pierde însemnătatea ca unitate economică. Funcțiile economice externe ale familiei dispar, iar consumul încetează să fie organizat în jurul familiilor individuale; se înființează o rețea de bucătării și cantine sociale, iar țesutul, întreținutul și spălatul de haine, precum și alte aspecte ale muncii casnice este integrat în economia națională. În perioada dictaturii proletariatului unitatea economică a familiei trebuie recunoscută nu doar ca inutilă, ci chiar nocivă. Familia ca unitate economică înseamnă a) risipă de produse și combustibil din cauza micilor economii domestice și b) muncă neproductivă, mai ales a femeilor, în casă, și deci în conflict cu planul economic unic al republicii muncitorilor.

Deci sub dictatura proletariatului, considerentele materiale și economice în care era ancorată familia dispar. Dependența economică a femeilor de bărbați și rolul familiei în îngrijirea tinerei generații dispar și ele, cu cât elementele comuniste din republica muncitorilor devin mai puternice. Cu introducerea obligației tuturor cetățenilor să muncească, femeia are valoare în economia națională, independent de statutul ei familial și marital. Subjugarea economică a femeilor în căsnicie și familie dispare, iar responsabilitatea creșterii și educării copiilor este asumată de colectiv. Familia insuflă egoism, slăbind astfel legăturile cu colectivul și îngreunând construirea comunismului. Totuși, în noua societate relațiile dintre părinți și copii sunt eliberate de orice element al vreunui considerent material și intră într-o nouă etapă istorică.

Odată ce familia a fost golită de funcția ei economică și de responsabilitățile față de generația tânără și nu mai este centrală existenței femeilor, a încetat să fie o familie. Unitatea familială se sfrijește în uniunea a doi oameni pe baza unui acord comun.

În perioada dictaturii proletariatului, statul muncitoresc trebuie să se preocupe nu cu unitatea economică și socială a familiei, din moment ce aceasta moare odată ce relațiile comuniste sunt consolidate, ci cu schimbarea formelor relațiilor maritale. Familia ca o unitate economică și ca uniunea părinților și copiilor bazată pe nevoia de a oferi sprijin material celor din urmă este destinată să dispară. Astfel, colectivul muncitorilor trebuie să-și stabilească atitudinea nu față de relațiile economice, ci față de forma relațiilor dintre sexe. Ce fel de relații între sexe sunt în cel mai bun interes al colectivului muncitoresc? Care formă a relațiilor ar înzdrăveni, nu vlăgui, colectivul în stadiul tranzițional dintre capitalism și comunism și ar ajuta astfel la construirea unei noi societăți? Legile și moralitatea sistemului muncitoresc evoluează și încep să ofere răspunsuri acestor întrebări.

Odată ce relațiile dintre sexe încetează să satisfacă funcțiile economice și sociale ale fostei familii, nu mai sunt de interes colectivului muncitoresc. Nu relația dintre sexe, ci rezultatul, copilul, ceea ce interesează colectivul. Statul muncitoresc recunoaște responsabilitatea de a sprijini maternitatea, adică de a garanta bunăstarea femeii și a copilului, dar nu recunoaște cuplul ca o unitate legală separată de colectivul muncitoresc. Decretele de căsătorie emise de republica muncitorească stabilesc drepturile mutuale ale cuplului căsătorit (dreptul de a cere sprijin material din partea partenerului pentru sine și copil) și oferind astfel încurajare legală pentru separarea acestei unități și intereselor ei de interesele colectivului social (dreptul soțiilor de a fi transferate în orașul sau satul unde lucrează soții lor) sunt astfel rămășițe ale trecutului; ele contrazic interesele colectivului și îi slăbesc legăturile, astfel încât vor trebui revizuite și schimbate.

Legea trebuie să pună accent pe interesele colectivului muncitoresc în maternitate și să elimine situația unde copilul este dependent de relația dintre părinți. Legea colectivului muncitoresc înlocuiește drepturile părinților, iar colectivul muncitoresc supraveghează atent în interesul economiei unificate și al forței de muncă curente și viitoare. În perioada dictaturii proletariatului, în locul legii căsătoriei, trebuie reglementată relația dintre guvern și maternitate, mamă și copil, mamă și colectivul muncitoresc (i.e. norme legale trebuie să reglementaze protejarea muncii femeilor, bunăstarea viitoarelor și noilor mame, bunăstarea copiilor și a educației lor sociale). Norme legale trebuie să reglementeze relația dintre meme și copii educați social, dintre tată și copii. Paternitatea nu trebuie stabilită prin căsătorie sau vreo relație de natură materială. Bărbatul trebuie să poată alege dacă să-și intre sau nu în rolul de tată (dreptul pe care îl împărtășește cu mama de a decide asupra unui sistem social de educație pentru copil și dreptul, în cazul în care nu contravine intereselor colectivului, de a intra în contact intelectual și de a avea oportunitatea să-i influențeze dezvoltarea).

Un paragraf în care zice că Comisariatul pe probleme de sănătate și educație trebuie să facă campanie împotriva bolilor venerice. Mi-a fost lene să-l traduc. Mi-a plăcut asta: ”O persoană se face vinovată în fața legii nu pentru că a întreținut relații sexuale, ci pentru că a ascuns cu bună știință de cei cu care trăiește și muncește că suferă de o boală și astfel nu și-a luat precauții pentru a reduce riscul infectării.”

Câteva paragrafe din care tot citează Ghodsee sau pe care le parafrazează, dar din care înțelegem acum că obiecțiile lui Kollontai pentru ”cumpărarea de mângâieri” nu vin doar din cauza naturii tranzacționale a căsătoriei în capitalism, ci naturii solipsiste a familiei burgheze, care izolează familia de colectiv.

Fiecare epocă istorică (și deci economică) și-a avut propriul ideal de căsătorie și propria moralitate sexuală. Sub sistemul tribal cu legăturile prin neamuri, moralitatea era diferită de cea dezvoltată prin stabilirea proprietății private și prin dreptul soțului și tatălui (patriarhat). Sisteme economice diferite au coduri morale diferite. Nu doar fiecare etapă în dezvoltarea societății, dar și fiecare clasă socială are propria moralitate sexuală. Cu cât sunt mai stricte stabilite principiile proprietății private, cu atât este mai strict codul moral. Importanța virginității înaintea căsătoriei legale derivă din principiul proprietății private și ezitarea bărbaților de plăti pentru copiii altora.

Din prostituția și feluri de a lupta împotriva ei, un discurs din 1921

Prostituția a apărut odată cu primele state, ca umbra inevitabilă a instituției oficiale a căsătoriei, care a fost concepută să păstreze drepturile proprietății private și să garanteze moștenirea proprietății printr-o linie de urmași legitimi. Instituția căsătoriei a făcut posibilă evitarea ca averea acumulată să fie răsfirată într-o mare de ”moștenitori”.

Ipocrizia și codul dublu (un set de comportamente pentru bărbați și altul pentru femei) sunt pilonii gemeni ai moralității burgheze. Moralitatea comunistă trebuie, mai presus de orice, să respingă toată ipocrizia moștenită de la societatea burgheză în relațiile dintre sexe și să refuze dublul standard al moralității.

În perioada dictaturii proletariatului, relațiile dintre sexe trebuie evaluate numai după criteriile descrise mai sus – sănătatea populației muncitoare și dezvoltarea legăturilor de solidaritate în cadrul colectivului. Actul sexual trebuie să fie văzut nu ca pe ceva rușinos și păcătos, ci ca orice altă nevoie a unui organism sănătos, ca foamea sau setea. Astfel de fenomene nu pot fi judecate ca morale sau imorale. Satisfacerea instinctelor naturale și sănătoase încetează să fie normale doar când limitele igienei au fost întrecute. În astfel de cazuri, nu doar sănătatea persoanei în cauză este afectată, dar și interesele colectivului de muncă, care are nevoie de puterea și energia și sănătatea membrilor. Moralitatea comunistă, astfel, deși recunoaște deschis normalitatea intereselor sexuale, condamnă interese nesănătoase sau nenaturale față de sex (excese care extenuează organismul și limitează capacitatea bărbaților și femeilor de a munci sau relații sexuale avute înainte atingerii maturității).

Pentru că moralitatea comunistă este interesată de sănătatea populației, critică de asemenea și inhibiția sexuală. Păstrarea sănătății include și satisfacerea deplină și corectă a nevoilor omului: normele de igienă trebuie să ajute acestui scop, nu să suprime artificial o funcție așa importantă precum libidoul (Bebel, Femeia și socialismul). Acest interes pentru sănătatea rasei umane nu prescrie nici monogamia, nici poligamia ca formă obligatorie a relației dintre sexe.

Iubirea este doar un aspect al vieții și nu trebuie lăsat să umbrească alte forme ale relației dintre individ și colectiv. Idealul burgheziei era cuplul căsători, unde partenerii se complementau reciproc încât nu mai aveau nevoie de contact cu societatea. Moralitatea comunistă, dimpotrivă, cere ca noile generații să fie educate în așa fel încât personalitatea individului să fie dezvoltată în întregime și ca individul cu multele sale interese să interacționeze cu o gamă de persoane din ambele sexe. Moralitatea comunistă încurajează dezvoltarea a numeroase și variate legături de iubire și prietenie între oameni. Vechiul ideal era ”totul pentru cel iubit”; moralitatea comunistă cere totul pentru colectiv.

Deși sexul-iubire este văzut în contextul intereselor colectivului, moralitatea comunistă cere ca oamenii să-și cultive sensibilitate și înțelegere și fie psihologic provocatori atât cu ei înșiși cât și cu partenerii lor. Atitudinea burgheză asupra relațiilor sexuale care o simplă chestiune de contact fizic trebuie criticată și înlocuită cu înțelegerea întregii game a bucuroasei experiențe de iubire care îmbogățește viața și lasă loc de mai mare bucurie.

Un paragraf care reiterează chestii dinainte. Ce mai zice nou că nu e tolerată gelozia.

Cu cât este mai puternic colectivul, cu atât devine mai puternic felul de viață comunist. Cu cât sunt mai puternice legăturile emoționale dintre membrii comunității, cu atât trebuie mai puțin căutat în căsătorie un refugiu în fața singurătății. Sub comunism forța oarbă a materiei este subjugată voinței colectivului muncitoresc sudad într-un forță fără precedent. Individul are oportunitatea să se dezvolte intelectual și emoțional cum nu a mai avut nicicând. În această colectivitate, noi forme de relații capătă maturitate, iar conceptul de iubire crește și tot crește.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare