Visul de-a juca la Manchester United mi-a fost curmat într-un meci de Miuță, la vârsta de șapte ani, de Bogdan, portarul echipei adverse, care ieșise din poartă prea aventuros și pe care-l depășisem printr-o piruetă. Mă apropiam glorios de poartă și, chiar în clipa șutului, Bogdan a strigat un scârț! deznădăjduit înainte de-a se prăbuși la pământ, cu lacrimi în ochi, iar eu am ratat cu poarta goală.

Privirea mea era în poartă, bucuria se pregătea să erupă în suflet, dar mingea nu era în poartă, ci pe lângă ea, în șanțul cu frunze galbene mâncate de omizi. Auzeam doar scârț! în jurul meu, scârț! făceau norii deasupra mea și vrăbiuțele, scârț! făceau hainele pe mine și lăsatul serii peste terenul nostru de joacă.

În acea noapte l-am visat pe Sir Alex Ferguson, pe care nu l-am înțeles niciodată, dar l-am înțeles atunci. A strigat scârț! pe tot parcursul visului care se desfășura pe Old Trafford, în timp ce eu încercam să lovesc mingea care se ferea de mine. Era și Roy Keane de față, îmbrăcat în pijamale cu sigla Old Trafford. Se uita la mine cu dezamăgire și din când în când striga – Break his leg! Și eu plângeam gen I’m sorry, Sir Alex, I’m sorry, Keano.

După acest vis, am avut nevoie de numeroase atingeri de minge pentru a trimite o simplă pasă. Am fost poreclit Ningiuță, pentru că poziția rigidă a corpului meu, pe care o adoptam în momentul îmblânzirii mingii, și mișcările contorsionate ale picioarelor aduceau cu travaliile celor care studiază artele marțiale. În cele din urmă, am ajuns rezervă la echipa de Miuță și așa m-am simțit multă vreme și în echipa vieții.

Recent am început să-l visez pe marele George Best, care îmi dă să beau o sticlă de bere Guinness. Drink up, lad, zice George Best. Și eu zic – But, Mr. Best, aren’t you supposed to be dead? No, my lad, as long as there’s Guinness, I’m in it, și arată cu degetul spre sticlă. Și eu beau berea sau pe George Best și mă trezesc. Uneori îl întreb când va mai câștiga Manchester United Champions League. Și George zice – Drink up, lad.