Academia Română s-a teleportat în 1999, a luat de acolo un template de ziar, și l-a retipărit în 2020

Dacă nu ați aflat deja via Iovănel, boomerii de la Biblioteca Academiei Române chiar au inventat mașina timpului și au folosit-o pentru a publica (în august!?) primul număr, pe ianuarie 2020, al unei reviste cuceritoare: „Tezaur. Foaie pentru minte, inimă şi cultură” (cu motto-ul horațian: „Îndrăznește să cunoști!”.

Scrie ianuarie 2020, dar grafica e cam din 1999, în orice caz din vremuri întunecoase ale tranziției, când un Tudor Opriș racola de zor debutanți precoce prin palatele copiilor și educației și le scotea cărțile contra cost pe la festivalul etno-turistic din Curtea de Argeș.

Dar asta, să fie clar, nu are nicio legătură cu IAnuPărul Academiei, sărac și cinstit ca toată flora Primăverii (numai o comparație, că doar vorbim de o specie ardelenească!), de ale cărui bune intenții nu ne îndoim (preferăm lingura Oracolului)!

Îl felicităm pentru înjghebarea unei foi care „să retrezească gustul tinerilor pentru carte, pentru manuscrise, pentru stampe, pentru monede şi medalii, pentru hărţi, adică pentru acele grăunţe de aur elaborate de minţile cele mai luminate şi lăsate moştenire urmaşilor” – unde nu știm dacă se referă la persoanele care practică ageplay sau la cei câțiva tineri ce își permit în același timpul cultul strămoșilor ca statement identitar și luxul unei cafelutse în centru cu Papahagi.

Darie Ducan reloaded

În a doua parte a anilor 2000, mai ales dacă umblai pe notoriul site poezie.ro, era imposibil să nu auzi de marele scriitor precoce și prolific Darie Ducan, vlăstarul dinastiei Ducan din orașul Târnăveni (tatăl său, Răzvan Ducan, a publicat volume cu titluri precum „3,14ramida lui Ducankamon”, „Supraviersuirea” sau… „Epistole către Adrian Păunescu. Carte de iubire”). Ultima dată auzisem de el când, aflat la studii în Paris, a înjghebat „Manifestul negativist” și niște „Poezii noi”, cu versuri precum… „Sunt full de tine doamne la ora când mă ai stacană de griji şi certuri frugale./ Când curge din femeie şi din mânz cărniţa roşie de jale” etc.

A rămas tot în străinătate Darie Ducan și ce e notabil pentru rubrica noastră e că aplicat recent la Bursa „Ierunca-Lovinescu”. Bursa are „ca scop recuperarea și promovarea valorilor aparținând patrimoniului material și imaterial al românilor din străinătate”… și a câștigat cu 85,66 puncte, în fața mai multor persoane despre care nu am aflat mai nimic pe Internet. O valoare fără concurență! Nu am reușit nici prin intermediul gugălului să aflu mai mult despre celelalte persoane care au depus dosare… Iată încă o dovadă că diaspora are valoare nețărmurită, printre alte dovezi cum ar fi cum ar fi existența revistei Destine Literare din Montreal (o altă recomandare strașnică!).

De ce i-a dat diss Marius Ianuș României Literare, feminismului și lui Paul Cernat pe youtube

Există un motiv pentru care știm că nu suntem totuși în 1999, când principala îngrijorare în bulicica literară era „McDonaldizarea” lumii. Acum Marius Ianuș nu se mai revoltă ca mai mult sau mai puțin fals marxist care vede cum niște fasciști nenorociți ca Fukuyama pledează pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanității (parafrază după manifestul fracturismului), ci – cum aflați din lungul poem audio cu titrare făcută în paint „O Undă de Fascism” – se revoltă că România literară îl înjură în loc să-l publice strict în virtutea „criteriului estetic”, că „De ce trebuie interzis Ianuș și umplut Polanski de bani?!”…

Asta e o întrebare savuroasă, dacă ne gândim că, pentru „Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România”, Ianuș a fost apărat cu aplomb de dinozaurii esteticii în 2001, iar Medeea Iancu (aka Sophie Polanski pe fb), adică cea la care face referire în metatext, a fost cancelled în 2018. E și mai amuzant dacă ne gândim că fițuica îndrumată de Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu & comp. nu e încă suficient de naționalistă și de antisemită pentru vibe-ul lui de legionar oprimat de critica literară și mai ales de dezrădăcinatul Paul Cernat. Da, același Paul Cernat care ține pomelnic de dicționar literar pe peretele său de Facebook, dar deh, păcătuiește amestecându-i pe „Eminescu, Coșbuc și Radu Gyr” cu „cadavrul putrezitor” al avangardei „sioniste”…

Sincer, pot să empatizez cu Ianuș, și pe mine m-ar enerva România literară, cu oportuniștii ei care au sărit pe vagonul anti-PC cam de când a început să înflorească propaganda cu puțin înainte de Trump sau de când s-au certat cu Iaru și Vancu (la care de asemenea au dat cancel, ca și la o mare parte dintre douămiiști), dacă aș fi fost pe bune un fascist nenorocit care să pledeze pentru o lume care, ca să conserve valorile spirituale ale umanității, vrea să distrugă minoritățile ce știrbesc puritatea neamului („Chiar vă interesează/ crezul meu politic?/ E Teocrația!”, zice Ianuș și îl credem pe cuvânt…).

Dar cum eu sunt un sexomarxist trădător de țară, pe mine mă irită că România literară și restul revistelor „de patrimoniu” (a căror activitate nu este controlată de niciun CTC ori DNA) încă beneficiază de bani publici, în cantități care sunt deja necunoscute (vă urez succes în încercarea de a-l prinde la telefon pe Daniel Cristea-Enache!), din care aproape că nu se mai promovează mare lucru în afară de osanale pentru Chifu și alți câțiva oligarhi – tinerii sunt înjurați rar cu nume și prenume, așa încât nu să li se facă reclama.

“Apocalipsa Second-Hand” e superbă

În numărul 7/2020 din Viața Românească, un exemplu zemos de delir boomer este „Apocalipsa second hand” de Ana Blandiana: „ce ar fi dacă ne-am da drumul pe toboganul spaimei și am presupune că virusul nu este decât unealta diabolică a comunismului, neeradicat în 1989 și scăpând la orizontul încă unei judecăți de apoi, călare pe caii globalizării pregătite pentru alții, jalnic și înspăimântător cavaler al unei apocalipse second hand?” Dughin să ne judece!

Noile recenzii din Romlit arată chiar lit

Înapoi la romlit, dar în numărul 31/2020, Florin Ardelean a scris despre tomul ultraconservatorului Douglas Murray, „Strania sinucidere a Europei. Imigrație, identitate, islam”, cu maximă vigilență, nu-i scapă să-I reproșeze prefațatorului Ion M. Ioniță că ar trage „ocheade dulci corectitudinii politice”. În rest, vă invit să savurați galopanta islamofobie și xenofobie din text, nu lipsește Patapievici, e prezent și idolul douămiiștilor, Houellebecq…

Între timp, fiți pe pace: suntem în țara în care centriștii de la ong-ul literar PEN Romania (Poets, Essayists, Novelists) se declară revoltați de situația din Bielorusia, dar nu și de cea din Polonia.