Filmul lui Adam McKay este o comedie moralizatoare ce își propune să atragă atenția oamenilor asupra problemelor globale cu care ne confruntăm astăzi, probleme precum încălzirea globală și epidemia de coronavirus. În acest scop folosește drept metaforă un scenariu apocaliptic clasic care ne duce cu gândul la filmele Armageddon și Melancholia. Pentru a-i face pe oameni să conștientizeze pericolul catastrofelor apocaliptice cu care ne confruntăm astăzi, regizorul împarte hollywoodian, sau mai nou, netflixian, umanitatea între oamenii buni, tineri, frumoși, veseli, progresiști pro-știință și restul hoardelor barbare, mase amorfe obscurantiste ale căror atitudini anti-știință ne vor aduce tuturor sfârșitul.
Așadar, filmul începe cu forțele binelui, viitoarea eroină Kate Dibiasky (Jennifer Laurence), o doctorandă a Universității Michingan care descoperă o cometă uriașă care îi va purta numele. Profesorul ei coordonator, Dr. Randall Mindy (Leonardo DiCaprio), face calculele și descoperă că această cometă va lovi pământul în circa 6 luni și jumătate, distrugând astfel toată viața de pe pământ. Alături de Dr. Teddy Oglethorpe (Rob Morgan), șeful Oficiului pentru coordonarea apărării planetare, cei doi merg la Casa Albă pentru a prezenta situația președintei Statelor Unite ale Americii, Donalda Trumpette adică Janie Orlean (Meryl Streep), însoțită de fiul său Jason Orlean (Jonah Hill), un hăndrălău basic care este șef al cabinetului. Cei doi se arată complet neinteresați de apocalipsa iminentă fiind mai degrabă preocupați de alegerile viitoare.
În fine, urmează tot felul de aventuri situate pe diverse terenuri pe care se vor confrunta forțele binelui cu cele ale răului, de la discuții individuale, la talk-show-uri superficiale sau chiar proteste și lupte de stradă. Sunt explorate teme grele precum imbecilizarea populației cu ajutorul mass-media și goana acesteia după click-uri, corupția politicienilor lacomi dar și a capitalului care corupe, întruchipat excelent în persoana unui tech-daddy Andy Warholl adică Sir Peter Isherwell (Mark Rylance), patronul companiei de telefonie mobilă, BASH, o combinație de Steve Jobs, Mark Zuckerberg și Elon Musk, mare finanțator al președintei Orlean. Isherwell vorbește profetic cu o voce calmă și pițigăiată, toată lumea îl ascultă ca pe un guru, lasă impresia că nu banii îl interesează cât diverse idealuri care transcend rațiunea muritorilor de rând etc. Nimeni nu îndrăznește să-i pună cuvântul la îndoială, Orlean, de exemplu, se face preș în fața lui ori de câte ori se ivește ocazia. El reprezintă tot ce este mai superficial la ideea de progres a zilelor noastre, aceea că tehnologia în esența ei, complet non-ideologic, ghidată de mintea sclipitoare demiurgică a unui tech-daddy vânzător de telefoane mobile sau mașini electrice ne poate mântui, tech-daddy care în realitate este doar un simplu vânzător de ulei de șarpe. Este oricum, de departe, cel mai interesant personaj al acestui film.
Celelalte personaje sunt mai puțin interesante, fiind practic o serie de clișee ambulante. Personajul lui DiCaprio, de exemplu, este băiatul simplu de la țară, bunul sălbatic necorupt de civilizație, aflat într-o misiune sfântă de a salva lumea dar care mai calcă în străchini pe parcurs și își înșeală nevasta tradițională cu o burgheză blondă, prezentatoare TV netradițională și superficială. O avem apoi pe Lisa Simpson, vocea rațiunii și a principiilor, respectiv Dibiasky, femeia deșteaptă pe care nu o ascultă nimeni și, pentru ca spectacolul să fie spectacol, avem și un cowboy reacționar-rasist-misogin care ar fi trebuit să fie eroul salvator al planetei, combinație între Bruce Willis și Clint Easwood al cărui nume oricum nu mai contează pentru că e interpretat de Ron Pearlman.
Să trecem la mizeul problemei, și anume clasismul regizorului atunci când reduce maniheist poporul la două mișcări sociale care vor diviza întreaga națiune: mișcarea #JustLookUp, condusă de forțele binelui Mindy și Dibiasky, mișcare la care aderă poporul educat care crede în existența cometei și a apocalipsei iminente, și mișcarea populistă #DontLookUp, condusă de puterea coruptă reprezentată de Orlean, la care aderă America profundă compusă din gușați rednecks știrbi și conspiraționiști care nu cred în existența cometei, la fel cum în viața reală sunt unii care nu cred nici în coronavirus și nici în încălzirea globală.
Deloc surprinzător, filmului îi lipsește o minimă analiză de clasă care ar putea să ne ilumineze în privința cinismului elitelor, relația dintre ele și capital (ce ni se servește este însă ceva foarte superficial), complicitatea și interesele clasei de mijloc sau motivele care pot duce la neîncrederea populației în știință și le pot determina să aleagă lideri „antisistem” cu iz fascist.
Nu, filmul nu este nici pe departe unul cu mesaj de stânga, anticapitalist, este mai degrabă o șaorma cu de toate care încearcă să mulțumească pe cât mai mulți și pe dreptaci și pe centriști și pe stângiști.
Nu e nimic de stânga în a demoniza simplist mari mase de oameni și a împărți poporul în deștepții pro-știință și proștii anti-știință. Astea sunt narative pe care le vedem zilnic și la televiziuni românești precum Digi24 care ceartă paternalist poporul că e tâmpit și nu se vaccinează. Filmul reușește, în numele promovării educației și științei, să dezumanizeze alți oameni pentru ca unii să se simtă cumva mai deștepți, de partea forțelor binelui. Nu este deci de mirare că unii ar putea acuza acest film de globalism, sexomarxism, soroșism sau mai știu eu ce. McKay subestimează o parte a spectatorilor încearcând practic să-i educe cu bâta, lucru care poate duce la rezultate contrare. Or cum ar putea regizorul să-i educe pe oameni dacă îi reduce la stadiul de brute needucabile?
În loc de încheiere țin să menționez că problemele care se vor a fi tratate (consumerism, alienare, profit de dragul profitului cu riscul distrugerii planetei etc.) sunt cât se poate de reale, însă ele sunt analizate și transmise în cheie ideologică de dreapta și livrate paternalist și moralizator maselor.
Finalul filmului este unul burghez, așezat, care nu are nimic radical sau subversiv el terminându-se în cheie tradițională, conservatoare în care nici păcătoșii nu scapă nepedepsiți, iar noi suntem îndemnați să ne bucurăm de viața pe care o avem acuma, să ne mulțumim cu ce avem, de bine de rău, pentru că întotdeauna e loc de mai rău. Ne mai învață că ar trebui să mai lăsăm deoparte consumerismul și lăcomia (de parcă am putea face asta doar prin acțiuni individuale) și să petrecem mai mult timp cu familia, că vorba aia, vin sărbătorile; să spunem rugăciuni chiar dacă suntem atei/agnostici, pentru că rugăciunea și religia dețin o serie de adevăruri profunde despre natura noastră, natură de care noi ne-am înstrăinat etc.
https://andreigorzoblog.wordpress.com/2021/12/29/cateva-ganduri-pe-marginea-fenomenului-dont-look-up%ef%bf%bc/