Pornind de la o discuție legată de prețul uriaș plătit de un român pentru o tradițională pită cu untură, chatul redacției s-a imersat într-o acțiune colectivă de prefigurație inspirată de potențialul emancipator dar mai ales comercial al combinării tradiției culinare locale cu industria înfloritoare a florilor (i)legale. Cu alte cuvinte, ne-am gândit că, sigur, a dat omu’ 20 lei pe o felie de pită cu untură, dar dacă untura era cu CBD?

Știința este destul de certă, știm despre compușii de interes din salata satanei sunt liposolubili, adică se dizolvă în grăsimi. De aceea rețetele de patiserie olandeză conțin de obicei cantități generoase de unt sau alternative vegetale. Mai mult, însă, știm și că atât THC-ul, cât și mai cumințelul CBD sunt stocate în țesutul adipos al mamiferelor, indiferent de numărul de picioare al acestora. Acestea fiind stabilite, singurul obstacol în calea jumărilor spațiale ar fi ca niște cercetări zootehnice să investigheze care este cea mai eficientă cale de îngrășare psihoactivă a porcului, pe cale orală sau pe cală respiratorie.

Ne putem ușor închipui diferențe și polarizări ale acestei noi piețe. Bunăoară, am avea segmentul high-end unde avem porcul fericit free range, care crește în relativă libertate, având acces la pajiști verzi și la diverse tipuri de enrichment, pentru a asigura un nivel minim de stres înainte de recoltare. De altfel, unele studii au arătat că stresul poate duce la pierderea în greutate și la reintrare în fluxul sangvin a prețioșilor canabinoizi, deci eticheta free range ar fi și o garanție de concentrație mai crescută a acestora. Pe de altă parte, nu ar fi de ignorat segmentul premium mediocre, tip gama Deluxe de la Lidl, cu prețuri accesibile obținute prin industrializare, producție în masă și ignorarea a multor principii etice – lucruri ușor de acoperit cu niște bugete decente de marketing și publicitate. Bineînțeles, naționalismul comercial ar reprezenta și el o halcă importantă, unde niște publicitari iscusiți ar putea falsifica istoria culinară a României prin povești despre cum dacii hrăneau porcii cu cânepă sau ceva, iar locante tip sat transilvănean gentrificat-core ar putea reveni la originile lor hipster-urbane, i.e. Viscri 32 ar putea deveni Viscri 420 știicezic?

Argumentele veganilor împotriva acestei noi industrii ar fi la fel de valide ca cele împotriva industriei zootehnice clasice. Chiar nu este nevoie să dai porcului să fumeze când poți s-o faci tu direct, mai eficient, dar când a contat asta într-un sistem economic care recompensează exclusiv marjele de profit mari? Răspunsul pieței ar fi extrem de previzibil: alternative vegane ultraprocesate, marketate ca ideale pentru a face mai ușoară tranziția celor care se jură că chiar nu sunt dependenți, bro, pot să se lase oricând de șoriciul cu șoricioaică. Avem deja o companie românească poziționată ideal pentru acest pivot: Verdino.

Inevitabil, însă, dezastrul ecologic și climatic ne va prinde din urmă și, chiar dacă această halucinație trepanată ar deveni realitate, zootehnia nu prea o să mai fie viabilă economic pentru toată lumea. Din păcate pentru zona de startupuri verzi, insectele, deși pot conține cantități de grăsime comparabile cu porcul, nu au receptori endocanabinoizi, deci nu vom avea niciodată făină de greieri olandezi.

Din păcate pentru noi, omul are destui și, mamifer fiind, stochează THC și CBD în grăsime. A zis cineva Soylent Green?