Acest articol a apărut într-o variantă extinsă pe hârtie în Almanahul Trepanatsii 2. Găsești colecția noastră de 17 povești trepanate în București în librăria Mihai Eminescu.
Dacă ești un produs mediu al liceului românesc post-revoluție, n-ai cum să nu recunoști vizual acest tablou avangardist:
Dacă nu m-am ramolit și am amintiri false, imaginea de mai sus apărea în manualele de limba și literatura română și era inclusă în dosarul despre avangardele istorice. În tablou este portretul poetului avangardist Tristan Tzara realizat de pictorul comunist M.H. Maxy și fotocopia era preluată dintr-o revistă Contimporanul din anul 1924. Așa cum spune povestea reciclată recent pe internet de birocrații de la Muzeul Național de Artă, se credea că tabloul a dispărut și că o altă variantă (ce să vezi, cu același titlu și aceeași dată) a tabloului se află în colecțiile MNAR.
Sună mai mult a știre scoasă din condei ca să motiveze munca unor experți de la muzeul național, dar de ce să mint, știrea asta cu iz de joc de aventuri din anii ’90 cu referințe culturale (mă refer mai mult la seria Broken Sword) a vândut în bulicică și a atras vizitatori la o expoziție cu un singur tablou cam arhicunoscut.
Cele două tablouri care de fapt e unul singur sunt, așa cum se observă și cu ochiul liber (pe care nu ne punem prea multă bază în lipsa unei imagini color a tabloului din 1924), diferite ca stil, compoziție și cromatică, iar concluziile specialiștilor erau că tabloul din custodia muzeului este o lucrare diferită mai târzie din anii ’60, dar nu aveau dovezi clare care să demonstreze acest lucru.
Asta s-a știut până recent, când, cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Optoelectronică, s-au descoperit detaliile primei picturi (cea expusă în Contimporanul) sub cea aflată deasupra, care ar fi fost modificată de M.H. Maxy ulterior.
Să dăm cuvântul Monicăi Enache, expertă la MNAR și persoana care a descâlcit misterul celor două tablouri care de fapt e unul singur. Textul de mai jos a apărut în placa de descriere a expoziției tematice din MNAR pe subiect „Istoria ascunsă a unui portret-simbol – Tristan Tzara”:
Pe baza unor interesante detalii vizibile la o examinare a picturii, am plecat de la presupunerea că Portetul lui Tristan Tzara de la MNAR este de fapt rezultatul unor intervenții realizate de artist din rațiuni plastice, cândva post 1940, peste compoziția realizată în 1924. Pentru a clarifica această ipoteză am întreprins o serie de investigații fizico-chimice care au furnizat date revelatorii în această chestiune.
Într-o primă etapă, împreună cu restauratorii laboratorului de pictură ulei al muzeului, am analizat pictura în lumină razantă, fapt ce a oferit un prim argument în sensul celor de mai sus. Prin acest procedeu a devenit vizibil faptul că actuala compoziție este pictată peste o alta, iar volumele evidențiate în acest mod se suprapun pe traseele de bază ale compoziției din 1924, atât cât se poate decela examinând reproducerea din Contimporanul. Dată fiind natura subiectului analizat, am considerat că o investigație cu raze X a portretului ar fi determinantă pentru o concluzie certă. Cu concursul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Optoelectronică – INOE 2000 s-a realizat o excelentă analiză cu raze X a portretului. Calitatea înaltă a rezoluției a permis confirmarea ipotezei noastre, după cum se poate vedea din imaginile de mai jos. De asemeni, o imagine a lucrării realizată în lumină fluorescentă oferă elemente suplimentare, punând în evidență reveniri târzii asupra unei picturi a cărei paletă cromatică originală mai transpare pe alocuri. Care ar fi putut fi rațiunea pentru care artisul a decis la un moment dat să-și repicteze popria compoziție, o lucrare simbol în anii de debut ai avangardei românești, nu vom afla probabil niciodată.
Sigur, nu vom descâlci misterul, dar merită să ne punem niște întrebări care totuși se văd cu ochiul liber.
Mai întâi să vedem cine era autorul picturii, M.H. Maxy.
Încă din tinerețe Maxy, absolvent al Școlii de Arte Fumoase de la București, manifestă o înclinație spre mediile literar-artistice de stânga, pe care le frecventează la Iași în timpul Primului Război Mondial. După război se întoarce la București și intră sub aripa protectoare a colecționarului-mecena Alexandu Bogdan-Pitești, la moșia căruia face meme, pardon, picturi.
Nemulțumit de educația primită la Școala de Arte și pentru că probabil avea bani mulți ca Baron Montana de pe tiktok, pleacă la Berlin, unde studiază cu Arthur Segal și începe să se prăjească pe moda vremii în bulicica memetică comunistă: cubismul. Expune în Germania alături de nume ca Robert Delaunay, Paul Klee, Hans-Mattis Teutsch, apoi în noiembrie 1923 se întoarce la București, unde expune la Maison d’Art și se declară constructivist.
Urmează perioada de la Contimporanul, în care expune și Portretul lui Tristan Tzara, pune bazele revistei Integral în 1925 alături de Victor Brauner și Corneliu Michăilescu și deschide și o Academie de Arte Decorative. Pictorul nostru se radicalizează tot mai mult pe stânga și în 1942 se înscrie oficial în Partidul Comunist.
Noul regim de după 1948 îl propulsează pe Maxy în poziții-cheie în comisii și sindicate artistice pâna la funcția de director al Muzeului de Artă al RPR, pe care l-a condus între 1950-1971. Pe fondul hegemoniei realismului socialist, avangardele anarho-comuniste din care a făcut parte și Maxy încep să miroasă a cringe, așa că Maxy, acum parte din sistem, adoptă expresionismul militant și realismul constructiv renunțând la plastica spiritualizată și la prăjelile (cam machiste) dadaiste. Asta până în anii ’60, când Ceaușescu ajunge la putere și începe o oarecare relaxare ideologică.
În acest context și, ce să vezi, fix în anul în care Ceaușescu e numit secretar general, la Sala Dalles se organizează în toamnă o retrospectivă Maxy în care pictorul include și varianta retușată la Portretul lui Tzara. Muzeul cumpără portretul și așa ajunge în patrimoniul național.
Asta e o poză cu Ceaușescu fix din 1965.
Odată ce ai văzut acele buze, n-ai cum să nu le mai vezi. Mai ales că în varianta retușată a Portretului lui Tzara, buzele apar mult schimbate și parcă pompate cu acid hialuronic.
Încă o dată, să punem în contrast cele două variante, plus poza din epocă cu Nicolae Ceaușescu, poate încep să se observe mai bine.
Câteva scenarii
Bineînțeles, nu putem demonstra că Maxy a băgat „șopârla” intenționat sau că a făcut un fel de odă în stil ironic dadaist noului lider comunist care promitea vremuri ceva mai relaxate pentru clasele populare, dar și pentru lumea artistică.
Nicolae Ceaușescu a venit la putere în primăvara anului 1965, iar expoziția a fost în toamna aceluiași an. Experții au datat retușările ca fiind făcute după 1940, dar nu oferă o dată exactă. Unele surse de pe internet au rostogolit ca fiind retușat în anii ’50, dar din nou, nu-s dovezi.
Să revenim la realitate, ar fi prea frumos ca să fie adevărat. Cel mai probabil e o coincidență care a trecut neobservată și în epocă, mai ales că pe atunci nu exista informația vizuală la un tap de telefon mobil distanță ca să devină iconic portretul lui Ceașcă în decurs de câteva luni. În plus, nu avem disponibilă și varianta color sau hi-res a tabloului din 1924, ci doar o fotocopie dintr-o revistă a vremii. S-ar putea ca diferențele între versiuni să fie mult mai mici dacă le-am compara într-un mod adecvat.
Totuși, dacă ai citit acest articol, de acum încolo n-ai cum să nu-l mai vezi pe Ceaușescu în faimosul portret al lui Tristan Tzara de Maxy. Ba chiar te sfătuim, pentru a menține spiritul dadaist viu, să circuli informația asta cât mai mult la toți prietenii și cunoscuții tăi.
