Homekino killerRMN-ul lui Mungiu sau toate opiniile corecte despre lume filmate impecabil

RMN-ul lui Mungiu sau toate opiniile corecte despre lume filmate impecabil

În urmă cu o săptămână (de la data redactării acestui articol) am fost la avanpremiera filmului R.M.N, de Cristian Mungiu, adus proaspăt de la Cannes pe plaiurile mioritice.

Este o poveste care pe de o parte își propune o mitizare a episodului rasist din Ditrău, 2020, unde sătenii majoritar maghiari au protestat angajarea unor muncitori srilankezi la o fabrică de pâine. Facem cunoștință cu Matthias (Marin Grigore), un muncitor român dar vorbitor de limbă germană (sas, presupun) într-un abator din Germania. Acesta are un conflict scurt cu șeful lui care îi aruncă insulte rasiste și își primește în schimb un cap în gură.

Nevoit să își părăsească locul de muncă, Matthias se întoarce acasă, într-un sat multietnic din Transilvania. Este primit rece de către Ana (Macrina Bârlădeanu), soția lui, și Rudi, băiatul lor care refuză să vorbească. Îl sperie ceva ce a văzut în pădure, în drum spre școală. Cu ocazia reuniunii acestui nucleu, se schițează caricaturile familiei tradiționale toxice. Bărbatul care vrea să fie stăpânul casei și să-și ducă băiatul la vânătoare, soția care are ca unic scop și interes cocoloșirea copilului și emascularea tatălui risipitor. Rudi nu știm ce vrea de la viață, singurul său rol fiind de a prevesti elementele fantastice din poveste și de a sublinia toxicitatea parentală. Schițarea personajelor nu este vreo problemă de principiu, dacă filmul ar fi interesat mai departe să exploreze patogenele responsabile pentru această toxicitate.

R.M.N rămâne o radiografie de suprafață și în componenta socio-etnică pe care o vizează. Este vorba de incidentul amintit mai sus, în care o avem oarecum centrală pe Csilla (Judith State), managera brutăriei moderne. Pentru a accesa niște fonduri europene, este nevoită să mai angajeze brutari, dar sătenii nu vor să lucreze pe salariu minim așa că soluția firească este să exploateze niște muncitori din Sri Lanka. Situația este desigur una cât se poate de reală, dar această paradigmă colonialistă este pe larg trecută cu vederea în film – (despre portretizarea srilankezilor vom discuta mai târziu).

Aflăm că Csilla a avut, din varii motive, un trecut amoros extraconjugal cu Matthias, pe care îl reia cu grabă odată cu venirea lui. Nu există un moment în film în care Csilla ar putea să fie altceva decât o muză de sorginte useristă. Este incluzivă rasial, are toate opiniile corecte și trăiește într-o cabană renovată modernist, alături de cățelul ei de rasă. Paharul de vin este nelipsit alături de macbook și violoncelul la care exersează tema din In the Mood For Love (2000). După o partidă de sex cu masculul alfa Matthias, ne este prezentată în prim plan dezbrăcată. Filmul vrea să trateze trupul feminin gol cu lejeritate, armându-se cu aspirațiile de eliberare sexuală regăsite deseori la stânga pentru a-și justifica male gaze-ul (care în cadru pare aproape să coincidă cu poziția camerei laptopului… creepy). Matthias este convenabil acoperit de plapumă și suntem „cruțați” de vreo imagine frontală cu scula dânsului, cu toate că personajul este psihologizat destul de hardcore spre Id-ul freudian și s-ar justifica din toate punctele de vedere. În intimitatea apartamentului scos parcă din catalogul ikea al Csillei, Matthias dă dovadă totuși de o anume occidentalizare, datorată probabil perioadei de muncă în străinătate. Cei doi fac sex talk în limba engleză, cu replici gen „I love to fuck you”. De a doua instanță în care o vedem goală pe Csilla nu mai vorbesc, scena nu se mai obosește să își justifice existența prin nimic dincolo că eroină se dezbracă după o zi lungă de justiție socială.

Într-adevăr, când nu se preocupă să îl îmblânzească pe masculul Matthias, este implicată în situația srilankezilor brutari, față de care ni se zice că e ca o „mamă”, prin extensie infantilizând imigranții. Portretizarea acestor bărbați este una la fel de schiță, funcția lor în poveste fiind de „damsels in distress” care asemenea oilor de prin sat trebuie mutați din țarc în țarc și feriți de atacurile xenofobe ale sătenilor. Nu par să înțeleagă ce li se întâmplă prea bine (greu de crezut) și filmul insistă să le dea o dimensiune de puritate aproape ridicolă. Ei nu se supără, nu au frustrări, sunt oarecum împăcați cu cărțile care li se dau. Această alegere funcționează dar doar la nivel superficial – sunt percepuți drept oi negre atât ca profil dermic cât și moral, ergo subumani. Așadar, trebuie să ni se arate că sunt oi albe, care își văd de treaba lor în ciuda atacurilor xenofobe pentru a puncta filmul, deh, ignoranța și malițiozitatea sătenilor. Mungiu nu pare cu adevărat interesat de conflictul interior al acestor personaje sau drama cu care se confruntă. Este o perspectivizare favorabilă filmului, una vestică (sau măcar orientată spre vest) și predominant albă care permite în același timp o sentimentalizare a situației srilankezilor dar și menținerea unei distanțe comode.

Spectatorului nu i se solicită vreo implicare concretă, dincolo de a-și reafirma (chiar prin prezență în cinema la o proiecție R.M.N) opiniile corecte pe care le posedă. Este un soi de hashtagism a cărui scop final este să te simți mai bine față de propria persoană. În acest sens, întreaga situație reală din Ditrău este fetișizată, cu înfățișarea observaționalismului.

Secvența climax se desfășoară în incinta căminului cultural din sat, unde chiar toată lumea (inclusiv un om de știință francez venit să evalueze populația locală de urși, spokesman-ul pentru vest) are șansa să își exprime punctul de vedere. Printre insulte încărcate de rasism și alte isme, răbufniri între maghiari și românii depășiți numeric, trimiteri la ostracizarea unei populații de romi în ani trecuți și alte „hot-takes”, sunt îngropate și câteva indignări juste la adresa sistemului: de ce nu plătea mă nene brutăria orele suplimentare? de ce sunt salariile de toată jena când patroana umblă în mașini de lux? de ce trăim o situație în care românii sunt constrânși să plece la muncă în străinătate în timp ce cerințele pieței la noi sunt întrunite prin exploatarea unor imigranți aduși din țări mai puțin dezvoltate?

Radiografia filmului, „ancheta”, nu depășește incinta căminului cultural. Se aruncă aceste întrebări, cumva parcă și ele alimentate de xenofobie și rasism. Sunt întrebări bune, fără răspuns. Poate răspunsuri nu există, dar este dezamăgitoare ușurința cu care filmul ridică anumite probleme fără să le investigheze mai departe, și entuziasmul cu care este dispus să demonizeze acea lume rurală fără a o părăsi sau contextualiza cu rigoare într-o problemă mai mare la nivel macroeconomic și social (că îl face neamțu’ ți*** pe Matthias la începutul filmului e subțire). Dacă teza filmului este una cinică, în care ni se expune adevărata față a omenirii, o consider validă. Poate radiografia în pricină, cea făcută figurii paternale a lui Matthias, Papa Otto, este reprezentarea vizuală a unui profil uman cancerigen. Rămâne și aici problema echității, corectitudinii cu care acest profil este aplicat personajelor.

Înainte să ne dumirim care-i treaba cu ku klux klaniștii ăștia secui, ne reîntoarcem la componenta fantastică. Papa Otto este găsit spânzurat în pădure, o descoperire făcută de Rudi cu mult timp înainte ca ea să aibă loc (chiar la începutul filmului). Trebuie să recunosc că îmi place mult delirul ăsta recurent, care pe alocuri reușește să surprindă temeritatea din După Dealuri (2012) însă fără aceeași piele de găină.

E de precizat că până la ultimul minut de rolă, R.M.N este o reușită pe plan tehnic, iar regizoral este un veritabil masterclass. Jocul actoricesc (susținut de un dialog poliglot forțos) se remarcă și el, în frunte cu Judith State care face personajul Csillei aproape suportabil.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Filip Cristian, cryptomiliardarul de 19 ani de pe tiktok de proiectele...

7
Dacă ne urmărești ziarul de postironie și scandal, știi probabil că redacția noastră are o pasiune pentru tancuri financiare și tot ce înseamnă zona crypto. Dar atunci când aceste două elemente rare se întâlnesc și se unesc ca Voltron, trecem de pasiune și ne apucăm de doxat ca în rândurile de mai jos pentru că sunt semne că e pe cale să se întâmple o escrocherie.