Folosesc tastatura ca să programez un Raspberry Pi să înregistreze temperatura, umiditatea, nivelul de lumină și pHul pentru culturile hidroponice de soia de pe balcon. Tastez “cum pot să captez praful saharian” și “cum extrag micronutrienți din praf saharian” pe Google.

Calculez în Excel câte kile de compost am nevoie să încălzesc o garsonieră și de câte troteline electrice am nevoie ca să adun suficient cobalt pentru a hrăni bacteriile din care îmi iau vitamina B12. Am 27 de smartphones și le folosesc flashurile pe post de lămpi UVB cu care îmi ajut corpul să producă vitamina D.

O parte din apa din Dâmbovița o filtrez pentru băut, folosind polistirenul din anveloparea termică a blocului, iar cealaltă parte o păstrez pentru culturi de microalge din care îmi iau proteine și grăsimi. Am observat îndelung porumbeii, șobolanii și gândacii de bucătărie și am învățat din înțelepciunea lor. Mi-am învățat stomacul să digere igrasia. Mi-am plătit întreținerea. 

Când munții vor lua foc și izvoarele vor seca, iar gloanțele nu vă vor mai putea apăra de sălbăticia adevărată, veți șchiopăta înapoi spre orașe. Cu visele voastre despre mutat la țară sparte ca niște baloane de săpun de spinii uscați ai pădurilor antropocene, cu foamea șuierând prin intestinele arse de prea multă proteină animală, vă veți prosterna în fața ecologiștilor de tastatură și le veți cere mila. 

Iar ei se vor uita la voi de la etajul 3 din arcologiile rahoviene și vă vor șopti: “Arthur”