HomeFaptele shi LogicaȘomerii vs Marian, un roast aprobat de redacția Dezarticulat

Șomerii vs Marian, un roast aprobat de redacția Dezarticulat

O variantă extinsă a articolului a apărut în print în Almanahul Trepanatsii, disponibil la vânzare aici.

Problema cu cucurigu

Prima oară cînd am auzit de Dezarticulat sau de, ca să fim scrupuloși, zona spirituală care avea să devină Dezarticulat a fost acum cîțiva ani, cînd niște tineri (sau doar Felix Țele?) tot făceau cucurigu pe net despre cum au introdus în paginile respectabilei România literară un scriitor latino fake. Cum sunt balanță și am justiția în venă ca Corrado Cattani, am simțit să iau poziție pe fb și să explic că latino, ca şi ro, scriu neobosit, cîtă ofertă de poezică ro există, tot atîta scriu şi latino. Eu, să fiu biet redactor sinecurist în presa culturală, n-aş verifica o clipă dacă există cu adevărat autorul ăla, plm, vorbim de latino, toţi sunt autori. Să stau eu, redactor la dinamica revistă R.l., să pornesc google, să scriu în bară acolo dita numele, plm… să introduci un fals scriitor latino în paginile R.l. e ca şi cum ai fura de la un orb de pe stradă, not much cucurigu.

E ca păunii ăia din voliera din Cișmigiu – mi-a povestit omul de la bar că țipă așa cum mai țipau cei din volieră pentru a anunța că tocmai au avut o împerechere reușită, care va da profit mulți pui frumoși, însă în cușcă erau doar masculi, se mințeau în față unul pe altul.

Intră Marian

Dar, oricum, oricît de antipatici și low-energy ăștia de la Dezarticulat, nu mi-aș fi putut imagina că i-ai putea detesta în așa hal încît să îi faci – șomeri! Cum a făcut-o relativ recent (în timp istoric, altfel cred că acum jumătate de an deja) colegul de spectru politic Silviu ”măăăăiiiii” Faiăr (căruia șomerii i-au spus înapoi – „Marian!”, de la ăla de donații de pe twitch). 

Cum eu nu sunt constant șomer, obișnuiam să las să meargă Faiăr pe twitch în timp ce lucram, fără pic de rușine că am ajuns nu chiar șomer, dar, oricum, un băiat care ascultă gen podcasturi, la un pas de să ascult muzică ambientală. La scurt timp după ce m-am lăsat de asta, nu de rușine, dar pentru că își băgase Faiăr subscription cu bani ca să îl poți vedea, mi-a apărut pe yt recomandare de clip cu „doi șomeri îi răspund” etc., îl știți, în care Evanghelidis și un băiat Costi îl rugau pe Faiăr să înceteze cu jignirile astea atroce (sau asta am înțeles eu, sunt oameni în comentarii care pretind că nu au înțeles nimic din discuție, deci tot eu ies mai ok). 

Camil Petrescu într-o țară eminamente agrară

Am intrat pe canal la dezarticast și mi-am zis „hata că iar am pe ce lucre”, dar în două zile am ajuns plm la episodul dezarticast despre literatura care se dă la bac și atunci le-am zis și eu HAI MAI TAJDREC DE ȘOMERI – de ce: tineri prostuți de la stînga vorbind pe nas, suficient despre de ce se dă la bac scriitorul „boring misogin” Camil Petrescu (primul scriitor care ne-a mai scos și nouă cușma de pe cap) – asta după ce au citit frisonați poezii basic de fucking Blaga și înainte de a citi frisonați poezii basic de, pula mea, Nichita Stănescu. Închizînd castul cînd tinerii stabileau că o poezie bună e „cea care te mișcă” (bănuiesc că „Cîinele soldatului” sau așa), mă gîndeam: men, îmi spui mie că, adolescent visînd la haine și glitter, tu te simțeai mai acasă în „Ion” și Blaga, în dialogurile grim&grit de cîte două replici scurte de căciulă din „Moara cu noroc”, decît în „Patul lui Procust”, primul roman ro din programa școlară care te pune și pe tine în sfîrșit să mergi cu adevărat pe asfalt, tajdrec că minți și trădezi ado care ai fost. 

Nu frate, eu ado visînd la glitter, nu vreau să citesc ce mobilă cubistă își băgase Fred în casă și ce mașină lua la mare, vreau să citesc cum freca Ion în ogradă bosomegul de țingar înainte de a dușumi bolerul (plm, inventez ustensile și acțiuni, atît de strange suna să citești romane basic cu țărani pentru un adolescent care nu vrea și el decît cîteva haine și puțină iubire).

Se mai și duc, plați ca talpa, în cea mai insipidă acuzație – misoginism. Nu men, Camil era puțin nazi (sau romantic), împărțea lumea în ființe superioare, cu o sensibilitate nervoasă etc. (Fred, doamna T., femeile strong din piesele de teatru) și leprele din jur, menite să le stînjenească primilor existența – de unde nevoia de Lebensraum, nu patul lui Procust, nu? 🙂

Nu ai cu cine să faci revoluția

Țin minte și acum cum m-am oprit triggerit și ce cringe am tras cînd băiatul, Costi (vorbeau pe cast el și o fată, Irina), s-a apucat să citească tacticos din deja banalizatul pînă la sînge jurnal al lui Sebastian (gen stați că vă arăt eu acuma cine era Camil Petrescu, stați cu tata – da, tati, dar știm de prin 96, am tot reparcurs) o discuție în care licheaua care era Camil se arată foarte dispus să accepte una dintre casele luate de la evrei de către stat la un caz de ofertă. Și lasă Costi așa o pauză, gen șoc-șoc (dar știm din 96, nici n-apăruse „Tupeu de borfaș”) – uite ce hienă era Camil Petrescu, ar fi luat casa omului. 

Lăsînd la o parte că trebuie să fii puțin neieșit din casă la o bîrfuliță pe trepte la Macaz ca să nu îți dai seama că o discuție între doi oameni repovestită de unul dintre ei trebuie luată cum grano salis, că nu e gen o probă juridică de să răsufli și să faci pauză, e doar o bîrfuliță relatată de una dintre părți, lăsînd deci asta la o parte să zacă, alta e problema mare – păi cu cine vrea stînga să facă revoluția comunistă și eat the rich, cu tinerii ăștia care se sperie de o expropriere? Păi dacă ne sare inima la o expropriere, pe copiii țarului cine îi mai împușcă, Camil Petrescu din groapă? Nu, Costi, nu merge așa revoluția, man up. 

Urma să descopăr că Costi nu e totuși chiar așa de străin de bîrfuliță, de neieșit din casă, atunci cînd a menționat că George Călinescu obișnuia să-și închidă nevasta în pod. Problema însă cînd intri pe latura asta mai Paul Johnson de a discuta scriitorașii prin viețile lor – fie ești blindat pe fun facts din viețile lor, bagi din zori pînă-n seară, fie riști să-l blamezi pe George că o închidea în pod, dar „să-l iubești” (de unde ați prins men asta cu iubitul, îl iubim, nu-l iubim?), să-l blamezi deci pe George că o închidea în pod, dar să-l iubești pe Nichita, deși o închidea în casă cînd pleca el în oraș (pentru că nu avea pod). Cînd de fapt motivul pentru care nu ar trebui să-l iubești pe Nichita este că scria o poezie bună de dat la cîini, ceea ce în generația mea era common knowledge, nu știu cînd a virat iar compasul.

Sau, ca om de stînga, să declari ritos că îl iubești pe Ion Barbu, deși era nazi. 

Dar măcar nu era misogin, este?

De Irina nu știu ce să zic, pe durata castului am rămas cu impresia că mai mult l-a aprobat pe Costi.

Întrebări fără răspuns

Ajuns în situația asta existențială, nu sunt șomer, am job dar n-am podcast pe care să lucrez:

 Faiăr lately în loc să bage de rîs se ia în serios și cînd se ia în serios arată fără să vrea că e un băiat simplu, analfabet, vorbește de „opinii nihilistice” și „status quo”, explică ca ultimul IT-ist suficient că la școală se predau de astea care nu-ți folosesc la nimic în viață. Își pupă singur mîna deodată cu pe a comunității măăăăăiiiiiii atunci cînd le spune (ca Bălcescu lui Alecu Russo, gen, ca academia cațavencu pe vremuri cititorilor mai inteligenți decît ai lor) „vedeți că nu toți sunt la fel de woke ca noi și nu-i bine să te repezi așa și să-i antagonizezi (pe acești pripași cu care trebuie să avem răbdare, n.m.)”; de parcă pînă la el spațiul ro ar fi fost populat exclusiv de studenți la istorie cu cămașa în carouri cu mînecă scurtă băgată în pantalonii negri gen de doc basarabia e românia și de Cheloo – suferă de ageism de ăla spontan, de teen, deși nu mai e totuși teen: se mira că Ghiduș are 24 ani, era ferm convins că, așa de prost, sigur e mai old, cum dracu să ai doar 24 de ani și să fii prost. 

Tajdreq băiatule cu lecții de psihologie pop (și pînă la urmă de viață) despre cum să-ți dregi vocea într-o cameră ca să ai prezență. 

Îți povestește pînă la saturație ce mișto e să mergi la terapie, cumva ca un băiat din publicitate care te-ar opri la 5 dimineața pe terasă la Control să-ți povestească despre „fii atent, deci la terapie…” (dar asta poate avea un nescontat efect benefic, există șansa ca, tot ascultînd la Faiăr, bucureștenilor de clasă medie să li se ia și de voga asta și să nu-i mai fetișizeze atît pe, pînă la urmă, niște bieți absolvenți de socio-umane, ca psihologii).

În fine, empty shell voice by proxy Silviu „Nu-sunt-expert-în-asta-dar-o-avem-aici-pe-Oana-Dorobanțu-să-ne-explice” Faiăr – să bage de alea de rîs că alea-s ok și să se termine cu explicatul. 

După cum am văzut mai sus, acolo unde Faiăr delegă tehnocrat, ăștia de la Dezarticulat se aruncă cu capul înainte în inepție și de aceea, deși iritante, inepțiile sunt părțile mai antrenante din discuțiile lor, pentru că altfel sunt așa low și n-au chef de zici că-s la job, ai zice că ești la întîlnirea de după 20 de ani la liceu cît de confortabili sunt unul cu altul. Dacă stau pe ei mă trezesc doamne ferește că adorm în loc să lucrez.

Oricum, și Dezarticulat și Faiăr vin plm din piticigratis, care să mă bați dacă pot înțelege cum, cînd, în ce condiții i-ar fi putut părea cuiva că e băiat ok. 

So n-am alegere, nu sunt liber, muzică ambientală it is, sunt de alea de cîte 10 ore de liniștit cîinii cu anxietate pe yt, bagi alea și intră pian, harpă, ceva ca un sonar așa, aia e, gata cu streaming, dă-te că-mi bag.

(Cînd Felix Țele, de care nu am zis mai nimic în afară de cucurigu, so poate ar trebui să spunem acum că atunci cînd se ceartă are stilul ăsta passé rău, pe debit, Vadim-Fănuș Neagu gen, de a băga la înecarea oponentului cinșpe epitete în trei rînduri, practic cascadă de logoree în vortex de nonsense, plus o presimțire că-i cam japiță, cînd Felix Țele m-a invitat să particip cu acest roast de gen iumor, am luat de la sine că cei vizați vor înțelege convenția și nu vor triggeri – evident, nu cheltui o noapte de scris pe oameni aiurea în tramvai, așa că e de la sine înțeles că îi consider pe toți cei menționațx băieți și fete ok, cu intenții bune, care chiar și cînd se mai iau în piept au un fel de softness, o delicatețe și un fel de a fi parcă puțin mai fair, care le lipsește total congenerilor mei și lumii în care am crescut și care nu poate fi decît benefic pentru viitorul nostru ca specie).

O variantă extinsă a articolului a apărut în print în Almanahul Trepanatsii, disponibil la vânzare aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare