Jurnal din cel mai înalt turn

Visul de-a juca la Manchester United mi-a fost curmat într-un meci de Miuță, la vârsta de șapte ani, de Bogdan, portarul echipei adverse, care ieșise din poartă prea aventuros și pe care-l depășisem printr-o piruetă. Mă apropiam glorios de poartă și, chiar în clipa șutului, Bogdan a strigat un scârț! deznădăjduit înainte de-a se prăbuși la pământ, cu lacrimi în ochi, iar eu am ratat cu poarta goală.

Corupția s-a hlizit la mine cu gura știrbă, iar decența (horribile dictu!) a ținut doliu. Simțurile mi-au fost asaltate de o masă umană care își desfășura decăderea morală pe străzile Bucureștiului, fiind silit astfel să iau parte la scene obnubilante, demne de condeiul marelui Dante.

Nu putem avea o societate egalitară câtă vreme există femei care promovează idealurile masculinității toxice, pișându-se cu jet în vasul de toaletă sau pe...

Când era mic, Adrian Papahagi a avut cele mai curate scutece din lume, iar părinții săi erau îngrijorați că are probleme serioase de sănătate, pentru că, desi făcea cacapipi, cacapipi nu era în scutece. Fiecare familie avea cel puțin un copil care făcea cacapipi în scutece. Nu și familia Papahagi.

Florin Iaru, unul dintre cei mai importanți poeți care o să-ți ceară poze cu tine de-acum 11 ani dacă ești scriitoare de 20 și ceva de ani, a provocat pagube imense Institutului de Boomerologie, pogorând ca Duhul Sfânt al Faptelor și al Logicii, din înaltul postării sale celei mai recente despre pericolele corectitudinii politice, direct în capetele oamenilor care-i comentau, ca să afirme că gender, stimată doamnă, e sex, ceea ce i-a făcut pe unii să râdă, pentru că, Florine, ești prost, de aia e nevoie de educație sexuală în școli.

De ce ar face poetul Florin Iaru propagandă comunistă tinerelor? Pentru că nu ar face așa ceva decât în mema de mai jos, care îmi aparține. Însă - atenție! - mema este falsă!

Îmbinând stilul apoplex-orgiastic al lui Horia-Roman Patapievici cu ideile penisoidale din Sex și Caracter de Otto Weininger și fiorul sanatorial mistic de pe subreddit-ul The Red Pill, domnul Sorin Lavric, Președintele Senatului AUR și deopotrivă un alchimist scârbavnic al literelor, un satir lingvist care curtează cuvintele nimfe cu monoclul ce-i acoperă ochiul urduros care a văzut esența lumii, un călău neobosit al ideilor, într-un cuvânt gentilomul suprem al filosofiei românești, ne invită în volumul său apărut la editura Ideea Europeană, o veritabilă inceliadă intitulată Decoct de Femeie, să contemplăm ființa femeie într-o ceașcă de ceai, sub formă de decoct, și să-i degustăm ethosul.

Bărbatul vede niște plete pe bicicletă. Pletele fâlfâie în aerul tomnatic de octombrie într-un mod exclusiv feminin, așa cum pletele o fac dintotdeauna. Bărbatul scoate aparatul de fotografiat și pornește în urmărirea lor. Încă o fotografie cu plete pe care s-o atârne pe perete, în dormitor, lângă celelalte. Nu-l interesează chipurile femeilor, doar pletele, de aceea toate fotografiile sale sunt făcute în timp ce urmărește femeile pe stradă, fără ca ele să știe că sunt fotografiate, că altfel o să vrea să apară cu fața în poze, iar el nu are nevoie de fețele lor. Fotografiile cu plete îl relaxează, delicatețea lor feminină îl ajută să adoarmă mai ușor. În vise, e înconjurat de plete fără chipuri, doar plete care se împletesc în jurul lui formând un uter, în care el doarme vise dulci de copil.

Pe stradă, oamenii se salută ținând capul aplecat spre dreapta. Persoanele în vârstă, care, în comunism, și-au târât după ele copilăria și adolescența, precum Iisus crucea pe dealul Golgotei, își țin tot timpul mâna stânga la spate, în timp ce hrănesc porumbeii din Piața Victoriei, din respect pentru cei care au murit la revoluție.

Mă uit la anime-ul GeGeGe no Kitarō, al cărui intro e o melodie cu versurile întrerupte de repetiția sunetului ge, pronunțat ghe, și mă gândesc la Ștefan de la Craiova.