kino killer

Sebastian Mihăilescu pornește de la premisa asta în documentarul său de debut, Pentru mine tu ești Ceaușescu, și pare să facă eforturi în mai multe direcții. Pe de o parte încearcă realcătuirea portretului unui om caricaturizat, dar în egală măsură pune în prim plan și dă frâu liber generației emergentă Z. Tinerii sunt aleși cu atenție, fie că vorbim de un tânăr gigolo rom, un actor aspirant ce își confesează virginitatea, studentul la psihologie cântăreț la vioară sau coristul de biserică sâsâit (și care este pe spectru). Ciocnirile dintre ei cât și ciocnirile cu materialul sunt sursele principale de conflict. Uneori sunt șicanați, alteori lăsați să bâjbâie printre replici și să își dea singuri indicații.

Cinema-ul hollywoodian și deci cinema-ul în genere se găsește într-o criză prelungită. Ce criză nu știu, am doar bănuieli. Cu siguranță depășește ecranul, și merită discutată mai amplu altundeva, de altcineva, dar se resimte și în abstract. Interesantă este soluția la această criză, standardul de operare pe care giganții industriei l-au avut în ultimii ani și anume filmul verde. Filmul ecologic sau filmul verde, oricum vor Tovărășiile Voastre să-i zicetsi, este acel film tot mai des întâlnit care își reciclează personajele, poveștile, francizele și trope-urile, având ca obiectiv formule sustenabile.

R.M.N rămâne o radiografie de suprafață și în componenta socio-etnică pe care o vizează. Este vorba de incidentul amintit mai sus, în care o avem oarecum centrală pe Csilla (Judith State), managera brutăriei moderne. Pentru a accesa niște fonduri europene, este nevoită să mai angajeze brutari, dar sătenii nu vor să lucreze pe salariu minim așa că soluția firească este să exploateze niște muncitori din Sri Lanka. Situația este desigur una cât se poate de reală, dar această paradigmă colonialistă este pe larg trecută cu vederea în film – (despre portretizarea srilankezilor vom discuta mai târziu).

Morții umblă, se știe deja acest lucru. Numai o privire sumară în tratatele de etnografie confirmă acest aspect, cu vârf și îndesat. Morții se preumblă, ei vin și pleacă, se lasă cuprinși de furii, morții bântuie pe cei vii, stalkuiesc, obsedează, jinduiesc, și ar face orice ca să ne atragă atenția, așa ajung unii dintre ei să scrie poezii, să construiască monumente, de parcă dorința lor cea mai mare ar fi să se materializeze în vreun fel. Gama de posibilități este extinsă. Unii se vor să-și manifeste prezența discret, în miez de noapte, pe lună plină, prin neguri lugubre, alții, mai cinici, se mulțumesc să ne judece din umbră. Mai există unii morți, mai dramatici, care apar chiar la TV, în reportaje trucate (oare?). Dar cred că cei mai dornici de lumina reflectoarelor fac în așa fel încât să apară în ficțiunile noastre. Literatura și cinemaul par medii predilecte pentru asemenea apariții.

Distribuția merge mai departe cu aproape toate vedetele expirate ale momentului (filmul ne dovedește că nu comit un oximoron): Speak, Ștefania, Nicole Cherry, Skizzo Skillz și băieții de la șatra - Keed, LU-K Beats, Super ED și Nosfe - în rolurile unor corporatiști luați din fața calculatoarelor și duși cu japca ”în natură” la teambuilding.

Dacă nu ați trăit într-o peșteră (cu lilieci-vampiri, hăhă) în ultimele săptămâni, sunt mari șanse ca printre clipulețe cu Will Smith asaltându-l pe Chris Rock și ultimele știri despre asediul din Mariupol, să fi dat de câteva articole despre Jared Leto și pauzele sale extinse de pipi efectuate la filmările pentru MORBIUS.

La începutul lunii martie, Pro TV anunța că a cumpărat drepturile de autor pentru serialul ucrainian în care joacă peședintele Zelenski. Sluga poporului se numește serialul, e și pe Netflix acum și ni se promite că ar spune foarte multe despre societatea ucrainiană și, bineînțeles, despre conflictul cu Rusia dar într-un mod comic. Dacă va ajunge la nivelul popularității serialului Dallas și va intra în conștiința pop a claselor populare din România nu știu, dar pot să vă livrez câteva idei trepante care mi-au trecut prin tărtăcuță după vizionare. Atenție SPOILERE!

Anul ăsta am jucat ruleta rusească și mi-am luat bilet l-a festivalul de film TIBI fără să mă uit foarte atent ce se proiectează, astfel că am ajuns să văd Complet necunoscuți, un film care s-a mai făcut de peste 20 de ori în cam tot atâtea țări, pentru că e o obsesie mondială să explorezi dinamicile dintre Tibi, Cipi, Ligia și Lidia când se așează toți l-a masă și își citesc mesajele unii altora ca în

Critica de film cu C mare românească e într-un moment de maximă amplitutdine în 2021, am putea spune că e pe cale să explodeze de la atâta bine la fel ca cinematografia autohtonă. Hegemoniile se înțeleg bine între ele.

Am văzut Babardeală cu bucluc sau porno balamuc pe un site unde e încărcat ilegal. Nu înțeleg de ce trebuie să-l văd pe ascuns, când filmul a fost făcut cu bani de la stat. Plus că tot filmul e despre cât suntem de needucați. Păi, nush, dați drumul la cultură, n-o mai țineți pentru festivaluri.