Borat a revenit în forță pe Amazon Prime cu o analiză zdrobitoare a sistemului care l-a făcut celebru, după ani și ani de tăcere grea. Se știe, Sasha Baron Cohen a făcut bani la greu criticând cu clișee rasiste rasismul conservatorilor și întărind rasismul liberalilor cărora le plac clădirile derelict din România. Întoarcerea lui Borat are însă un scop precis. Liberalii americani au crezut că pot să îl folosească noul film a lui Cohen în lupta finală cu Donald Trump, ținând cont că mai sunt câteva zile până la finalul acestei drame senzaționale. Performerul american s-a hotărât însă cu singur gest să arunce toate zarurile în aer. Pretextul noului Borat este un manual sovietic de educație sexuală, scris probabil imediat după revoluția sovietică, popular în Kazahstan. Cartea e considerată un ghid de purtare de către cele două personaje din film, Borat și cu fiica lui, care trăiesc conform manualului sovietic.
Filmul lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance, anunță un nou stil cinematografic care va rivaliza cu de acum îmbătrânitul Noul Val românesc. Filmul este șocant de onest de la primele cadre, și ești aruncat într-o lume în care clișeele sunt întoarse pe dos, expuse, maltratate însă cu blândețe.
În versiunea inițială a romanului lui Henry James, o guvernantă începe să fie coruptă de un evil insidio s care o face să aibă acces la lumea spiritelor. Cititorul e ținut pe jar și trebuie să se decidă dacă entitățile supranaturale care invadează castelele britanice sunt for real. Cam așa se gândea James că o să îți prinzi urechile în carte, că o să întoarcă șurubul până o să plesnești: e guvernanta nebună sau vede really really chestii. În carte, plăcere intensă a ceea ce nu cunoști—și alții știu—e dusă la paroxism.
Cinematografiei românești de după comunism i-a lipsit multă vreme un răspuns dat blockbusterului Dacii, care a cutremurat sălile de cinema și televizoarele timp de cincizeci de ani. În sfârșit, o producție indie creată de câțiva curajoși reușește să scape de bagajul trecutului și face un lucru îndrăzneț, aproape imposibil în climatul ideologic de astăzi. Filmul lui Octavian Repede este echivalentul a ceea ce a reprezentat cartea lui Lucian Boia Istorie și Mit pentru istoriografia națională, dar e și mai puternic, pentru că lucrează cu o tehnică cinematografică desăvârșită.
Noul film American Pie intervine în cele mai noi dezbateri românești și ne spune că ce numesc burghejii cultură nu este muncă, ci mai degrabă o plăcintă. Pentru a se califica la cultură, și mai ales la cea aprobată ca bună, cultura trebuie să aibă forma lipsită de gust și încleiată cum trebuie a unei plăcinte americane.
În romanul din 1985, liberalismul socialist se construia pe ideea evadării din lumea normalilor care vor o viață banală și a celor needucați. Le puțea personajelor centrale din roman lumea muncitorilor săraci și a romilor. În 1992, la doi ani după ce e numit director în Ministerul Culturii, Pintilie dă poveștii un nou twist și acum revoltații se luptă cu sadicii perfecți, cu securiștii care nu se pot stăpâni să apară de peste tot.
Nu știu dacă vă aduceți aminte de asistenta șefă din Zbor deasupra unui cuib de cuci, dar e una cu care se bate Jack Nicholson și e un fel de sadică care își maltratează pacienții. In film, asistenta învinge, Nicholson e până la urmă trepanat la creier, și prietenul indian reușește să scape pe geam după ce îl sparge în forță.
Pe Netflix rulează zilele astea un film care nu a fost băgat în seamă al timpul lui, dar e misiunea noastră să îl ridicăm la adevărata valoare. Săptămână mea cu Marilyn ar trebui să fie un manual al USR-ului, care să îi spună ce trebuie să facă la alegerile locale, mai ales în timpul scurt care ne-a rămas.
