Anul nou care n-a fost e filmul anticomunist pe care aparatul de propagandă al statului burghez trebuia să îl servească poporului în prag de criză pentru a-i aminti că nu există alternativă la capitalism. Raportarea anticomunistă la regimul socialist (căci a-l numi „comunist” este incorect, comunismul fiind, conform teoriei marxiste, ultimul stadiu la care societatea socialistă trebuia să ajungă, unde erau prevăzute desființarea banilor și a statului) este una maniheistă în care avem doar rele, spre deosebire de astăzi unde, deși nu pare a fi perfect, trăim de fapt în cel mai bun sistem cu putință.

Astfel, pe vremuri nu erau portocale (oare câte portocale ai mâncat în anul 2024, stimate cititor?), se stătea la cozi, lumea era ticăloasă, se trăia în teroare, străzile și în general totul arăta oribil și cenușiu nu ca astăzi unde avem libertate de exprimare, blugi, McDonalds, city-breaks etc. Te plângi că dai mai mult de jumătate din venituri pe chirie? Nicio problemă, îți amintim că înainte oamenii stăteau la cozi pentru portocale și „Frații Petreuș”. Te plângi că muncești mai mult de 8 ore, te simți alienat și ai pierdut simțul comunității? Nicio problemă îți arătăm cât de rău era înainte când trăiai cu teroarea că te toarnă colegii de facultate și îți ascultă securiștii cei răi telefonul, nu ca astăzi unde datele tale sunt în siguranță în serverele lui alde Zucc! Tinerii nu trebuie să știe că doar în anii ’80 erau cozi, că chiria și întreținerea erau simbolice (5-10% din venituri), că puteai pleca de la coada vacii și puteai ajunge inginer, medic sau profesor, că deși se muncea și sâmbăta, oamenii erau mult mai relaxați pentru că dreptul la muncă era asigurat și nu exista presiunea că îți ia banca casa. Să nu se știe că îți ajungea totuși un singur loc de muncă și toți românii își permiteau să economisească ceva la CEC, la fel cum își permiteau să plece în vacanțe, spre deosebire de astăzi când doar 1/3 își permit acest lux.

Dar să revenim la filmul nostru unde putem remarca că avem aceeași estetică de tip Cristi Puiu pe care o tot exportăm ad nauseam cu o cameră care se bâțâie în toate direcțiile, ciorbe, apartamente infecte și alte clișee.

Decorul filmului arată de parcă cineva s-ar fi dus la Târgul din Valea Cascadelor, a adunat toate vechiturile care i-au venit la mână și le-a aruncat pleașcă acolo. Practic nu există nicio casă sau instituție care să arate ok și îngrijită, de parcă obiectele și clădirile de pe vremuri nu au fost și ele noi cândva.

Se încearcă prin eroii filmului să fie reprezentată cât mai divers societatea românească și, în afară de băieții răi de la partid și Securitate, toți au o doză de anticomunism în ei și rezistă cum pot regimului opresiv.

O avem pe actrița tefelistă (Nicoleta Hâncu) de la Nottarra care trebuia să înlocuiască o altă actriță de la TVR dintr-un spectacol în care îl omagia pe Conducător. Actrița face tot posibilul să se autosaboteze, inclusiv să îi ceară unui vecin care „își mai atingea soția” să o bată, pentru că așa erau muncitorii în comunism, violenți, nu ca acuma unde nu mai avem violență domestică.

Avem o babă care urmează să fie evacuată din Uranus și mutată într-un apartament modern de care nu este mulțumită și se întoarce ca să se sinucidă în casa ei dar comuniștii cei răi îi taie gazele înainte să moară. Și ea e anticomunistă deși spune că a fost cândva comunistă ilegalistă.

Printre destinele distruse de „regimul criminal” mai sunt și cele ale celor doi studenți tefeliști care vor să treacă Dunărea într-un tub dar sunt prinși de grăniceri și aruncați în închisorile sinistre din timpul lui Gheorghiu-Dej unde sunt bătuți, dezbrăcați și puși să stea în frig, pentru că așa am învățat noi, de la Memorialul legionar al durerii, că era atunci,.

Îl mai avem pe muncitorul Gelu (Adrian Văncică) care îi cumpără un penar de lemn copilului său de Crăciun (pentru că oamenii erau foarte săraci și nu aveau cine știe ce cadouri pentru copiii lor, nu ca astăzi unde toți copiii primesc console Play Station). Gelu face crize când află că fi-su i-a trimis scrisoare prin poștă lui Moș Gerilă în care i-a scris ce cadouri își dorește și le dorește părinților. Când a ajuns la tatăl său, copilul a scris că acesta își dorește drept cadou de Crăciun „să moară Nea Nicu”. De teamă că scrisoarea va fi citită de securiști, Gelu face spume când aude, ia penarul, îl sparge cu ciocanul și, în cele din urmă, toarnă apă cu dero în curtia poștală.

Sfârșitul filmului ni-l arată pe muncitorul nostru la manifestație în Piața Loviluției unde dă cu niște petarde (care se găseau pe toate drumurile) și aprinde astfel flacăra „Revoluției”, pentru că totul e de fapt foarte simplu, iar „Revoluția” a fost o expresie spontană a unui popor care voia libertate, nu a avut legătură cu luptele interne din interiorul partidului sau cu faptul că Ceaușescu a refuzat „reformele” gorbacioviste pentru care trebuia pedepsit.

În concluzie putem spune despre filmul lui Bogdan Mureșanu că este un bun exemplu de film prin care ideologia burgheză este propagată pentru a ține masele muncitoare prinse în matrix.