Acest articol se bazează, într-o oarecare măsură, pe ponturile primite pe poșta redacției de la persoane care au citit articolele noastre anterioare din dosarul „miliardarul de pe tiktok”. Dacă nu le-ai citit și pentru și mai mult context le găsești aici și aici.Dacă a o informație sau un pont pe (orice) subiect din lumea cripto românească, țepe sau țepari de orice fel sau orice fel de nedreptate prin care ai trecut, nu ezita să ne scrii la radudemetriades@gmail.com.
Cryptomoneda FutureCoin, anunțată cu surle și trâmbițe în mass-media locală și globală, și-a terminat perioada de presale pe 20 decembrie 2021, marcând astfel o etapă importantă din viața oricărui proiect crypto. S-a terminat și perioada de refund, care conform mesajelor oficiale, a fost destul de promițător, returnându-se doar în jur de 18 BNB (aproximativ 8400 euro), doar 0.16% din investiția totală. Nu este exclus ca această rată minusculă de refund să aibă legătură și cu faptul că procesul de refund a necesitat trimiterea unui selfie cu tine ținând în mână un act de identitate plus toate datele din el, o cerință cel puțin ciudată pentru lumea crypto. Unde sunt oare acum milioanele investitorilor care au crezut în viziunea tânărului fondator Filip Cristian?
Ne putem uita, pentru comparație și indicii, la alt proiect crypto românesc, Elrond care, spre deosebire de FutureCoin, a făcut lucrurile un pic altfel. Pentru început, a publicat un whitepaper care chiar e un whitepaper, cu referințe și bibliografie, nu doar o prezentare powerpoint cu buzzwords care abia au sens puse unul lângă altul. Echipa de la Elrond a folosit tot un token pe Binance, pe care investitorii l-au putut cumpăra din iunie 2019. O lună mai târziu Elrond lansa și testnetul public (o versiune pur demonstrativă a blockchainului, fără bani, făcută pentru ilustrarea și testarea live a tehnologiei propuse) după mai multe updateuri tehnice minuțioase privind testnetul privat. Un an mai târziu se lansa și mainnetul (versiunea reală, pe bani, a blockchainului) – și swap bridgeul care permitea transformarea tokenului Binance în moneda nativă eGold.
Conform roadmapului de pe siteul lor, testnetul public FutureCoin se va lansa abia la finalul 2022, abia după ce vor fi lansate, printre altele, o companie de securitate informațională și o platformă de NFTuri. Investitorii în moneda propriu-zisă vor trebui să-și imagineze până atunci în ce tehnologie și-au băgat banii, informațiile tehnice reale legate de proiectul principal fiind complet inexistente. În mod inedit, însă, „moneda” va fi lansată pe mai multe CEXuri (exchange centralizat, siteuri mai de încredere) și pe mai multe DEXuri (exchange descentralizat), realizându-se, practic, încă o rundă de finanțare publică pentru ceea ce nu ne putem imagina a fi altceva decât un alt token.
Deoarece siteul oficial este destul de sărac în informații precise, am intrat pe canalul de Telegram FutureCoin Romania pentru a încerca să aflăm câteva lucruri esențiale pentru un blockchain nou, de exemplu când va fi pus în funcțiune efectiv, dar am descoperit doar un loc în care întrebările incomode sunt tratate cu muting sau eliminarea de pe grup, iar toată lumea e încurajată să aibă încredere în Filip Cristian. Ce fel de întrebări incomode? Păi, de exemplu, când se lansează moneda, tokenul, orice. Într-adevăr, a fost o întrebare pusă în mod repetat, mai ales că majoritatea membrilor de pe grup aveau impresia că vor putea da claim la 72 ore după terminarea perioadei de presale, ulterior aflându-se că de fapt “moneda” va fi lansată în Q1 2022, dar cel mai probabil la sfârșitul lui ianuarie.
Nici întrebările tehnice nu sunt primite cu căldură. Avem ca exemplu o conversație foarte recentă a lui Filip Cristian cu un oarecare Viorel, care a atras atenția și că proiectul nu are o pagină de github oficială până acum. După un scurt schimb de replici în care s-a folosit neironic sintagma „Maeștrii tehnici”, Viorel a fost banat de pe grup.
Totuși, chatul FutureCoin nu este atât de rău, ba unii oameni chiar au găsit în el o comunitate care îi ajută la nevoie. Un tânăr student din București cu nicknameul Iisus a lăsat cu două zile înainte de Crăciun, în mijlocul discuțiilor cu butonul de claim care nu apărea pe site cum se înțelesese, un mesaj vocal în care descria o situație delicată: s-a împrumutat de la cineva o sumă de bani pentru a-și plăti facultatea, iar acum trebuie să-i dea înapoi dar îi lipsesc 250 lei și este foarte speriat de ce va păți dacă nu returnează banii. La foarte scurt timp a apărut pe chat Filip Cristian, care i-a sărit în ajutor trimițându-și un aghiotant să îi ducă banii lipsă studentului, pe care apoi a zis că nu îi dorește înapoi. Un adevărat miracol de Crăciun!
Cu toate astea, la adresa de pe blockchainul Binance de unde plecau tokenurile FutureCoin apare la această dată suma de aproximativ 1.6 milioane $, sub formă de BNB.
Întrebarea din titlu rămâne deschisă. Momentan noi nu am reușit să aflăm decât că banii pe care oamenii i-au băgat în FutureCoin s-au materializat pănă acum doar într-un site și o aplicație pe Android (Apple Store încă nu a aprobat-o) care preia materiale de pe site și le afișează. Restul sunt cel mai probabil în conturile clasice sau crypto ale lui Filip Cristian.
Doamne ce hater distrus esti :)) foarte educativ .. m-ai convins in totalitate ca esti un copil futut impreuna cu toti pustii astia de 12-13 ani care se joaca sa-mp si CS ( stii ce zic ), convinsi ca asta da tepe si ca a mai dat.. realizezi ca daca asta ar da teapa si ar face vreo smecherie il prinde lumea prin bucuresti si il omoara cu bataia? plm coaie nu te pune nimeni sa investesti, nu te-a pus nimeni sa intri in grupul de telegram, esti liber sa te exprimi indeed.. dar totusi coaie sa faci hate peste hate mi se pare ca esti un mizerabil care traieste din frustrarile interioare.. mai da-te-n pula mea de pusti cordit
Stai linistit, am strans multe dovezi inpotriva acestui Filip, astept sa faca miscarea pe care o astept si direct judecata il asteapta, il tarasc prin judecata de nu o sa mai stie ce este cuvantul ala “teapta”
Ia uite mai nea aci. Cum s-a dus in mufa moneda. https://coinmarketcap.com/currencies/futurecoin/
F’o 70 la suta din Ianuarie . La cat trading stiu ( si stiu , ca ma ocup intr-o tara unde chestia e ”pe bune” si se intampla dupa ce treci niste examene) asta se cheama rug pull . S-a tras cpvoprasul fermect=banii au plecatara, pa si pu. Articolul e bun , pune niste intrebari inaiante de IPO sau ce menta a frecat asta sa-si ia banutii frajerilor si tu vii fix ca mitocanu’ roman sa injuri. Atata stiti in tara aia. Sa va balacariti . Pai cine e ”pe camp” la faza asta? Intrebare retorica. Deci , stai in banca ta, ocupa-te de ce stii ca nu ai treaba cu fenomenul. Ca sa-ti fir clar 70 la suta cadere=teapa/faliment etc. Cum se astepta multa lume . De ce ? Ca era abureala pentru naivi . Sa nu le zic direct prosti ca si asa-i ustura portofelul. Si nu numai.
Buna varianta cu bataia !!!
Sfgag323 esti amuzant.