Imaginile care acompaniază textul de mai jos sunt capturi de ecran din numerele 3-9 ale revistei de ufologie RUFOR. Prima serie a revistei apărută între 1979-1986 și poate fi descărcată la liber în format PDF de pe site-ul Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (www.asfanufo.ro). O parte dintre informațiile prezentate în text provin din dosarele puse la dispoziție detectivilor ocultiști ai redacției Dezarticulat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu scopul unei cercetări despre ufologia românească în comunism aflată în lucru. O variantă extinsă a acestui articol a apărut în format print în Almanahul Trepanatsii 1, disponibil acum doar în format PDF.

De la o farsă trepanată creată de un psiholog până la un fenomen social răspândit pe întreaga planetă nu a fost nevoie decât de timp și de oameni suficient de naivi sau paranoici.

Potrivit unei teorii ozenistice ce s-a răspândit în Spania și apoi în lumea întreagă începând cu anii 60, extratereștrii de pe planeta Wolf 424, numiți UMMO, au contactat oamenii de pe Pământ. Majoritatea informațiilor dictate de către UMMO se regăsesc sub formă de documente detaliate transmise diferitelor grupuri ezoterice sau entuziaștilor OZN. În realitate, acest mit sau farsă ar fi fost elaborat de psihologul spaniol Jose Luis Jordan Pena și avut consecințe nebănuite care au percutat până pe meleagurile României în plină epocă ceaușistă.

Un exercițiu scăpat de sub control

La mijlocul anilor 1950, Jose Luis Jordan Pena a elaborat teoria conform căreia paranoia era mult mai răspândită în rândul populației decât psihiatrii vremii erau dispuși să recunoască. Nu e o idee măreață, dar Pena ținea la ea ca la un titlu de glorie. Jordan Pena considera, că majoritatea populației este afectată de paranoia și a pornit să demonstreze acest lucru inventând “afacerea UMMO”.

În viziunea lui Pena, o dovadă incontestabilă că suferi de paranoia este reprezentată de credința în superstiții precum astrologie, farfurii zburătoare, spiritism, șamanism, etc. Paranoia apare din confuzie, iar Jordan Pena a găsit un teren fertil pentru propagarea ideilor sale prin UMMO. După mulți ani, mândru că a reușit să demonstreze că oamenii sunt într-adevăr paranoici, Jordan Pena a mărturisit totul într-un articol intitulat „UMMO: Otro Mito Que Hace Crash” pentru publicația La Alternativa Racional.

Adept al conceptului de „paranoie sistematică”, Jordan Pena a expus concepte care conțineau urme de logică. Nu s-a limitat doar la cadrul teoretic, ci chiar a regizat – după cum însuși psihologul recunoaște – o aterizare falsă a extratereștrilor  pe lângă Madrid. Un detaliu demn de reținut este faptul că “aterizarea” ar fi lăsat în urmă câteva benzi de fluorură de polivinil, necunoscute în Spania la momentul respectiv. Fluorura de polivinil este un material cunoscut sub numele de TEDLAR, fabricat de E. duPont de Nemours pentru NASA.

Doctrina UMMO pe scurt sau istoria unei planete fantomă

Așa-zisul material științific dictat de UMMO conține informații despre societatea, organizarea și credințele acestei specii, sub formă de rapoarte menite să faciliteze contactul cu pământenii. Aceste rapoarte ar fi fost transmise prin dictare unui dactilograf uman (căruia i s-a ordonat strict să nu încerce niciodată să contacteze expeditorul) și apoi trimise oamenilor de știință, filozofilor și persoanelor cu viziune de pe Pământ. Potrivit criteriilor UMMO, aceștia ar fi în măsură să le înțeleagă și să le folosească în scopuri nobile.

Jose Luis Jordan Pena, psihologul responsabil de întreaga farsă, susține că a încercat să remedieze situația, dar efectul creat a depășit orice imaginație. Ideile sale au fost acceptate și promovate cu bucurie în întreaga Spanie, iar cercetătorii studiau rapoartele ummite. O nouă religie a apărut. Ba mai mult, „rapoartele UMMO” clandestine apăreau ca ciupercile după ploaie, explorând o gamă de subiecte ce depășeau ideile originale, cum ar fi veridicitatea giulgiului din Torino.

O afacere murdară

 El Ojo Critico, o publicație spaniolă serioasă condusă de un grup de tineri cercetători în OZN-uri, a șocat și a scandalizat adepții doctrinei UMMO cu articolul intitulat „Originea sexuală a fraudei UMMO”. Articolul scris de jurnalistul Manuel Carballal afirma că „după 25 de ani de mister, noul val al cercetătorilor de OZN-uri a făcut lumină în cazul celei mai mari fraude din istoria ufologiei la nivel internațional – afacerea UMMO.”

Carballal relatează că cercetătorii Carles Berche, Jose J. Montejo și Javier Sierra au fost primii care au descoperit că parapsihologul Jose Luis Jordan Pena a fost de fapt creierul intelectual al întregii farse. Această afirmație ar fi rămas pură speculație dacă însuși Jose Luis Jordan Pena nu ar fi ales să facă un pas înainte și să-și recunoască rolul în farsă, cu pretextul că totul a fost un „experiment științific” ce vizează măsurarea nivelului de credibilitate în rândul cercetătorilor spanioli din anii ’60 și ’70.

Trinidad Pastrana, o ocultistă din Madrid, a dezvăluit că a jucat rolul misterioasei „Marisol”, care a servit ca mediator între extratereștrii de pe presupusa planetă UMMO și contactele lor umane. Potrivit lui Pastrana, ea a folosit telefonul pentru a transmite multe dintre presupusele comunicări extraterestre și a profitat de călătoriile în străinătate ale prietenilor sau rudelor pentru a depune scrisori cu mesaje ummite în cutii poștale din țări străine, ceea ce i-a determinat pe adepții UMMO să creadă că exista într-adevăr o rețea mondială de „vizitatori” extratereștri.

Mai mult, Pastrana susține că mesajele i-au fost dictate de nimeni altul decât Jose Luis Jordan Pena, pe care îl întâlnise în timpul unei emisiuni  radio despre fenomene paranormale. Pastrana l-a acuzat pe psiholog că a abuzat-o sexual după ce a hipnotizat-o.

 O altă femeie care s-a dat drept „mesager UMMO” a fost Mercedes Carrasco, care a acceptat să fie supusă hipnozei, mai întâi în prezența martorilor și mai târziu doar în prezența lui Pena. Femeia a susținut că parapsihologul se considera un „guru indian” și vorbea despre vieți anterioare, inoculându-i ideea că ar trebui să suporte o relație sadomasochistă cu el pentru a echilibra o „datorie karmică”.

Ideea că întreaga afacere UMMO să fi fost un fel de război secret între agențiile de informații de război a fost abordată de mai mulți cercetători, în special Jacques Vallee. Este posibil ca „Proiectul UMMO” să se fi încheiat după ce agențiile respective și-au atins obiectivul.

 Cei care au înghițit gălușca au continuat să dezvolte teoria cu propriile „rapoarte” și „scrisori”. Când au rămas fără material științific, au gravitat către o doctrină mult mai simplă despre armonie și iubire a cărei înțelegere nu necesită un grad avansat de inteligență. Acest lucru este dovedit în prezent de frecventele convenții UMMO desfășurate în marile orașe spaniole, care sunt sponsorizate de indivizi prestigioși ce vorbesc mai mult despre pace și dragoste decât despre sistemele de propulsie interstelară.

Afacerea UMMO în dosarele Securității

În România anilor 70, o comunitate „virtuală” de pasionați urmărea cu maxim interes fenomenul UMMO. Spunem virtuală pentru că majoritatea dezbaterilor despre fenomene extraterestre interne sau internaționale se desfășurau prin corespondență sau, ocazional, în cadrul cercurilor OZN oficiale organizate pe la Casele de Cultură din țară. Directiva venea de la centru și scopul acestor cercuri era să anime cultural tineretul și să-l direcționeze cumva pe calea socialistă. O cale care, atât cât a ținut dezvoltaționismul alimentat de credite occidentale, s-a întretăiat ici-colo fără opreliști cu produse culturale „liberale”, uneori chiar produse ale contaculturii nebunilor ani 60 occidentali.

Exista chiar și un buletin neoficial (sau fanzin) de informare dedicat doar inițiaților și celor mai înfocați ufologi amatori. Buletinul era xeroxat „pe șestache” la Ploiești de către un pasionat care avea acces la o imprimantă a unei instituții. Fanzinul era redactat, prin anii 70-80, de un grup exclusiv masculin de ufologi amatori sau pasionați ai domeniilor insolite conexe. Jurnalul acesta neoficial (dar aprobat tacit de birocrația Securității, care nu era tocmai interesată să interzică refulări fringe de genul, ba chiar dimpotrivă) conținea și cazuri sau observări de obiecte zburătoare neidentificate care mai apăreau pe cerul României și care erau semnalate ufologilor noștri amatori prin corespondență. În paginile RUFOR se încerca timid investigarea fenomenelor OZN cu ajutorul unei metodologii inspirate din științele hard precum fizica. 

Intră în scenă “Harry” Danciu din Brașov

Pe aceste filiere mai mult sau mai puțin oficiale și prin diverse „noduri” informaționale privilegiate (cine avea rude sau cunoștințe în străinătate care trimiteau cărți și conspecte prin poștă, cunoscători de limbi străine, etc) și conectate la surse externe, fandomul OZN local a luat contact inevitabil și cu fenomenul UMMO. Unul dintre principalii „propovăduitori” UMMO în epocă a fost Mihai „Harry” Danciu, tehnician la Uzina Tractorul din Brașov și „tânăr-problemă” pentru divizia locală a Securității.

În stufosul lui dosar de urmărire găsim o relatare din 1978 a unei surse despre o presupusă discuție dintre Harry Danciu și Adrian Pătruț din Cluj, un alt pasionat al fenomenelor insolite care s-a remarcat în special prin contribuțiile la fenomenele din pădurea Hoia-Baciu. Redăm în rândurile de mai jos relatarea din dosar, nu neapărat pentru acuratețea ei, ci pentru a putea vedea „magnitudinea” și direcția sau filiația fenomenului UMMO în România socialistă în grupurile fringe la mai mult de un deceniu de la farsă:

„că [Harry] dorește să-i spună despre o nouă colaborare de-a lui pe plan internațional. A avut marea plăcere de a primi un răspuns de la RAFAEL FARRIALS (Rafael Farriols, numele e scris greșit, n.r)-cel mai bun expert în problema UMMO din lume. Crede că a citit despre el în „Afacerea UMMO”-A Ribera. A ajuns la o înțelegere prin care acesta îl va ajuta să obțină o serie de copii după remarcabile documente UMMO pt. a le cerceta în amănunțime. Acesta l-a înțeles în ceea ce privește modul de a face cunoscute aceste documente în țară la noi. Indicat este ca aceste materiale să nu fie distribuite într-un mod nerațional-și el acceptă și susține că este necesar să se lucreze în acest secol prin metoda „Colegiul invizibil” pt. a putea schimba acest gen de informații. Până în prezent posedă o singură copie după un document UMMO-scris în lb. spaniolă și intitulat UMMOAELEWE-18 pag. După acest raport A. Ribera dă un rezumat în articolul său „Afacerea UMMO”-însă nu respectă anumite informații ref. la acest text. El nu a fost distribuit în 18 copii ci în 6, 2 în franceză și 4 în spaniolă. Acest document va fi tradus în românește și el îl va trimite la 3 pers. cu condiția să nu se facă alte copii după această traducere pt. a fi distribuite în țară. Măsura aceasta își are rațiunea în a publica lucrarea într-un grup f restrâns și a nu da naștere la apariția unor idei nejustificate în rândul oamenilor care să denatureze total problema imixtiunii ființelor raționale extraterestre pe Terra. Nu dorește ca I. HUBANCU(I. HOBANA?, n.r) să știe de aceste texte deoarece acesta a cerut la Roma pe când participa la un simpozion de UFO de la Ribera copii după documentația UMMO și a fost refuzat ceea ce înseamnă că nu este omul indicat în această complexă problemă.”

Documentele UMMO ale lui Farriols-Un „spam” xerox „scăpat” dinadins de sub control de autori?

Tot din dosarul lui de urmărire reținem că Danciu a corespondat în toamna anului 1978 și iarna anului 1979 cu expertul Rafael Farriols Calvo pe tema UMMO prin intermediul directoarei adjuncte pe probleme de export a fabricii de plăci acrilice a lui Calvo. Alături de Antonio Ribera, Farriols este unul dintre ufologii „ apostoli” spanioli care au popularizat intens la nivel global mesajele primite de la Ummiți.

Danciu află că directoarea este de origine română și aici încep și semnele de întrebare pentru ufologul nostru amator. El promite în una dintre scrisorile trimise că va studia ufologic satul de pe lângă Sibiu de unde se trage directoarea și, după ce Farriols și secretara lui nu-i mai răspund, începe să chestioneze toată afacerea UMMO. Off the record, Danciu preia teorii care deja circulau prin buletine ozn internaționale la care avea acces care spuneau că UMMO a intrat pe mâna serviciilor secrete americane, spaniole și franceze și că CIA/FBI ar fi introdus documente false ca să discrediteze tot fenomenul. Cel puțin așa susțin sursele din dosar, a se lua cum grano salis. 

Oficial, însă, Danciu nu ratează ocazia și publică fără prea multe rezerve documentele „senzaționale” UMMO primite de la Farriols în foileton în fanzinul RUFOR între 1979 și 1980 în numerele 3-9 în traducerea din spaniolă a lui Sorin Lazăr-Benclidi. Unul dintre membrii grupului, profesorul de sport Călin Turcu din Vălenii de Munte, avea să fie după 89 principalul vector editorial al teoriilor despre UMMO, publicând o serie de cărți pe această temă.

O lume a ufologiei mică, câteva mese

Referințele la UMMO se răresc în dosarul lui Danciu până în 1984, când Securitatea îi interceptează o scrisoare primită de la editorul Stevens C Wendelle din Tucson, Arizona. Stevens îl anunță că a tradus „Misterul UMMO” de Antonio Ribera și că se pregătește să o tipărească pentru piața din America într-o ediție hardcover. Cartea se mai găsește și acum pe ebay și pe alte anticariate online ca raritate cu prețuri de pornire de $65.

Veteranul de război pasionat de ufologie specifică faptul că a obținut de la Ribera acordul de a publica cartea în România, că îi cedează acestuia 8% din prețul de vânzare și că același procent îl dorește și de la Danciu dacă se hotărăște să publice cartea în România. De asemenea, îl întreabă pe Danciu dacă are cărți din țările răsăritene bune de publicat în America sau dacă există cazuistică UMMO dincolo de cortina de fier. Să îi fi „pasat” Farriols lui Ribera (și apoi lui Stevens) contactul lui Danciu? Nu avem de unde să știm asta, cum nici Danciu nu avea să afle despre propunerea editorului american. Scrisoarea a fost reținută de Securitate.