HomeAcademia TrepanatsiiCum să combini emoloaica perfectă

Cum să combini emoloaica perfectă

Dacă ai fost activ pe rețelele de socializare în ultimul timp, este imposibil să nu fi auzit, măcar o dată, cuvântul ,,emoloaică’’. Acest cuvânt nu desemnează doar persoane emo, ci toate fetele care au un stil alternativ, în special cele care sunt e-girls sau  goth. ,,Emoloaică’’ a devenit un cuvânt atât de popular  printre românii din Generația Z încât, la momentul actual, este unul dintre cele mai căutate și folosite hashtag-uri de pe Tik Tok-ul din țara noastră.

De curând, în România a apărut un trend, lansat de @cosminzoruu, care constă în băieți care spun că doresc o fată ,,emoloaică’’ care să le fie iubită, sau, mai exact, să îi calce pe cap sau să îi scuipe în gură. Ironia sorțiii face că, până nu demult, persoanele alternative din România (și din întreaga lume, de altfel) erau stigmatizate, erau subiectul unor glume, de multe ori foarte jignitoare (erau întrebate dacă vestimentația lor e un costum de Halloween sau că au coduri pe bare pe brațe; există un caz în care niște băieți s-au filmat dansând manele lângă o fată alt în autobuz ca să o facă să se simtă rușinată), sau se lătra la ele pe stradă. Iar acum, din neant, a apărut o armată de băieți din popor care urlă în gura mare că VOR O EMOLOAICĂ SĂ ÎI SUFOCE CU COAPSELE.

Însă, din câte se poate observa, acești băieți nu prea au abilitățile și cunoștințele necesare pentru a agăța o emoloaică (excepție fac cei care au combinat deja una). Dar nu este nici o problemă! Noi vă ajutăm! Iată câțiva pași pe care îi poți face pentru a face rost de propria ta emoloaică:

  1. Prefă-te că ești pisică

Dacă există cineva care iubește cel mai mult pisicile, acelea sunt fetele alt. Astfel, pentru a-i căștiga iubirea eternă emoloaicei tale preferate poți să adopți și tu comportamente feline. Pisicile își consideră stăpânii ca fiind niște vânători groaznici și decid să aducă acasă o parte din prada lor în speranța de a-i învăța una alta despre arta vânatului. Ca orice pisică care se respectă, poți să îi aduci și tu șoricei, șobolani sau păsări moarte și să le lași pe pragul casei. Însă, dacă vrei să ai CU ADEVĂRAT un stil de viață pisicesc, vei vrea și să te piși la ea pe ușă sau să îi lași un ghem de blană pe preș.

  • Fă-te gropar

Dacă te uiți pe profilul de Instagram al unei emoloaice, există 99% șanse să aibă minim o poză făcută într-un cimitir. În consecință, ce altă meserie mai bună poți să ai decât gropar? Când află că lucrezi într-un cimitir și îngropi morți toată ziua, va fi atât de impresionată încât nu va ezita nici o secundă să spună ,,trage capacul de la cosciug peste mine că mi-e frig’’´când o inviți la date în cavou la Belu.

  • Vopsește-ți casa în negru

Nu e nici un secret faptul că emoloaicele au o culoare (sau non-culoare) favorită, și aceea este, cu siguranță, negrul. Așa că, dacă plănuiești să o inviți la tine acasă, e bine să ai cât mai multe piese de mobilier de culoare închisă pentru a fi sigur că o dai pe spate instant. Dacă această culoare nu predomină în casa ta, e de recomandat să cumperi vopsea și să transformi totul în negru. Pentru puncte bonus, trage jaluzelele și desfiletează toate becurile; emoloaicele iubesc întunericul.

Dacă urmezi acești trei pași simpli vei face rost garantat de o emoloaică care să te calce pe cap și scuipe în gură cu flegme. Tot ce mai trebuie să faci acum e să ai grijă de ea, pentru că și fetele care se îmbracă în negru au suflet și nevoie de iubirea ta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Cine e italianca care a cucerit tiktokul înjurând în română

0
Recent, au devenit virale pe platforma de videoclipuri scurte tiktok câteva clipuri cu o tânără care vorbește româna stricat, din toate punctele de vedere. Italianca apare foarte nervoasă de fiecare dată și își înjură iubitul român. Motivele variază, ba că i-a mâncat ciocolata promisă ori că nu poartă căciulă sau că a uitat să-i cumpere de la magazin lămâie. Toxic Mary, numele sub care își promovează activitatea, a strâns sute de mii de vizualizări în ultimele câteva săptămâni și se apropie vertiginos de cotele de popularitate ale unor alte produse social media precum Luis Stan sau TJ Miles, deja celebri și pe canalele mainstream de televiziune. Canalul deținut la comun de Toxic Mary și prietenul ei are circa 250.k urmăritori și cifrele sunt în continuă creștere, deci în curând să ne așteptăm să îi vedem pe cei doi la Kapatos.