Vă dezvăluiam în urmă cu câteva săptămâni că ciudata firmă Liciuchiu, a șasea firmă pe țară ca cifră de afaceri din industria IT, este strâns legată de pesoanele care au cumpărat brandul Arsenie Boca. În paralel cu investigația noastră, jurnaliștii Libertatea sapă și ei pe subiect și dezvăluie lucruri noi despre soții Talpoș, printre care și un dosar de rele tratamente aplicate minorului, dar și informația că Netflix și Alexandru Solomon i-ar fi contactat pe Talpoși “pentru pentru crearea unei serii scurte de documentare”. Povestea nu se termină aici. Am rugat o expertă în finanțe care lucrează pentru Ocultă să analizeze situația financiară a Liciuchiciu SRL. Să-i dăm cuvântul.
Astăzi vom încerca să înțelegem cum funcționează sau funcționa modelul de business al companiei Liciuchiciu. Desigur, există destule articole care arată părțile mai puțin bune ale acestui dinozaur care a rupt topurile pe codul CAEN 6201 – Activităţi de realizare a software-ului la comandă, dar de data asta vrem să ne uităm cu atenție la situațiile lor financiare.
Ne vom uita și la câteva firme care sunt legate de Liciuchiciu, adică au cam același acționariat: Via Speed SRL, Via Speed Network SRL, Igate Networks SRL, P.M.A. Trans Sib SRL.
Acestea patru, la rândul lor, sunt conectate cu Mica G.N.V. SRL, KTK Trans SRL, E Software Concept SRL, Kian Software Concept SRL, Innovative Franchise SRL, Bizmag Network Solutions SRL.
În primul rând, e remarcabil ce simplist arată bilanțul firmei superstar. Ai putea spune că e ceva putred la mijloc, ai putea spune…
Aparent, Liciuchiciu s-a înființat in 2018, iar vânzătorii de scheme ”get rich quick” habar nu au să vândă.
Acum ai putea spune: și ce dacă nu au stocuri sau venituri în avans, iar capitalurile sunt de doar 200 lei (în 2019), până la urmă e o firmă de software, nu stochează făină și materie primă. Ok, să zicem, dar unde este software-ul din bilanț? De ce au vândut aproape toate activele imobilizate? La ce pierderi au, și la un pas de faliment, să nu ne mirăm. Cashul este foarte mic, și îmi pare rău că nu avem acces la fluxurile de numerar, să vedem pe ce se dau banii. Ce mi-a atras atenția au fost creanțele alea colosale, la fel și datoriile. Aproape toate activele lor sunt focusate pe creanțe. Liciuchiciu, cine îți datorează bani? 😊 Liciuchiciu, cui datorezi bani? ☹ Dacă sunteți potențialul creditor al lui Liciuchiciu și vă cere bani împrumut, să nu îi dați.
Să ne uităm la o firmă similară (CUI 10938454), care deși are același obiect de activitate, arată totuși mult mai bine, și nici nu flexează că generează ditamai veniturile cu un singur angajat.
Na uitați la ăștia: au ceva cash, nu sunt nevoiți să vândă active fixe ca să acopere datorii sau pierderi enorme, au și stocuri chiar (poate o simigerie la Romană), iar pasivele nu sunt distruse de datorii. Ca să nu mai zic că nu generează venituri de 100 mil euro cu un singur angajat.
Metoda suveica?
Cam știm ce se întâmplă și cum se obțin aceste venituri, și putem înțelege care e faza cu acele creanțe. Am aflat de metoda suveica: firmele interconectate realizează serii de operaţiuni comerciale între ele pentru a se pierde urma acelora care trebuiau să achite TVA statului, potrivit anchetatorilor.
Dar e aproape ireal cât hubris a trecut prin venele mastermind-ului acestei firme, să declare venituri așa mari în doar 2 ani de activitate, de parcă l-a prins pe Dumnezeu de picior, sau pe Arsenie Boca de fapt…
Facem o mică paranteză. Conform articolului scris de Libertatea, domnul Talpoș mai este trimis în judecată și de DIICOT, împreună cu patronul unei firmei de transport, pentru o fraudă de 34 de milioane de lei. Conform acestui articol, patronul firmei de transport este Ovidiu Pop. Ce am mai aflat din articolul Observator News este că soția lui Andor (acum Talpoș) de pe vremea aia era Teodora Andor. Doamna Andor apare ca parte vătămată în mai multe dosare în care se vehiculă numele Goga/Via Speed. Goga Călin, care împreună cu Goga Luminița dețin părți din Via Speed SRL și Via Speed Network SRL. Goga Călin mai deține 1% din P.M.A. Trans Sib SRL. Vedem aici niște detalii despre un dosar penal: delapidare, fals în înscrisuri.
De asemenea, doamna Andor mai apare ca parte vătămată (alături de copii) și într-un dosar de rele tratamente aplicate minorului, inculpații fiind Talpoș Alexandru și Talpoș Diana (cea care deține 100% din Liciuchiciu).
Revenind la firmele din jurul lui Liciuchiciu. Igate Networks SRL nu a mai generat niciun leuț cifră de afaceri de vreo 5-6 ani. Dar în schimb, au capitaluri negative și niște datorii frumușele de 321 mii lei. Să fie o parte din ele legate de Liciuchiciu? Ceva aproape la fel de fascinant se întâmplă și la P.M.A. Trans Sib SRL, care din 2015, ani la rând, raportează același bilanț și nici măcar un leu cifră de afaceri: 488 mii lei creanțe și 496 mii lei datorii. Makes you think… De asemenea, ce naiba de creanțe sunt alea pe care nu le recuperezi ani la rând?! Și cine le face contabilitatea de nu s-a gândit să le scoată din evidență după atâția ani de nerecuperare?!
Conform lege5.ro, Liciuchiciu are cam 175 milioane lei obligații fiscale restante. Asta este cam multicel, dacă am compara cu totalul de datorii de 479 milioane lei și active de 246 milioane lei. Din păcate nu știm ce alți creditori avea firma, adică cui altcuiva mai datora bani, și ce sumă din aceste datorii revenea altor firme cu același acționariat. Știm că în 2020 au inițiat procedura de insolvență, iar prin 2021 DGRFP Cluj-Napoca apare ca recurent creditor. Doar familia Talpoș știe de unde vor fi scoși banii pentru a acoperi măcar obligațiile fiscale restante, că ăia 298 lei clar nu ajung, iar recent le-a cam pierit abilitatea de a genera profit.
Ramânem cu sufletul la gură.