Homeinvestigatsii OcultisteCandela de 35.000 lei și cum ajung zeci de mii de dolari...

Candela de 35.000 lei și cum ajung zeci de mii de dolari americani la cepefiști români

Pe 15 august este mare sărbătoare printre studenții amatori de cruci, torțe și steaguri – se împlinesc 150 de ani de când alți studenți amatori de cruci, torțe și steaguri au sărbătorit ziua lui Ștefan cel Mare urcându-se pe un deal, mâncând colivă și bând aghiazmă, sau ceva. Practic avem un party făcut pentru a sărbători un alt party. Cine zice că studenții ortodocși nu știu să se distreze? 

Tradiționalele torțe din bambus, folosite de creștini de sute de ani, în două ipostaze creștinești.

Există desigur asemănări izbitoare, la nivel estetic și nu numai, cu alte sfinte tinereți locale de acum câteva decenii, dar și cu tinerețile de peste ocean purtătoare de tiki torches care s-au manifestat la Charlottesville acum câțiva ani. Faptul că Academia Română susține și promovează o coregrafie de studenți cu torțe urcând pe un deal spre o cruce uriașă probabil nu mai izbește pe nimeni. Ce ne-a izbit pe noi cel mai tare, însă, a fost suma pe care o vor cheltui tinerii participanți la Serbare – ca orice cult care se respectă, există termeni speciali pentru activități obișnuite – pe ceea ce ei denumesc “candelă de argint”.

Nu mai puțin de 35.000 lei vor să strângă tinerii bisericoși printr-un apel de donații pe Facebook pentru o cupă mare de argint în care care probabil vor da foc la o lumânare mai babană sau o torță înainte să o lase la mormântul lui Ștefan cel Mare, unde îi este locul. Chestii care ard, diverse forme de cruci, istorie naționalistă și cupe care se întorc acasă, deja te întrebi câți jandarmi or să fie la fața locului. Fiind vorba de un obiect făcut pe comandă din metal prețios de către un atelier probabil unic în țară, s-ar putea ca suma să nu fie atât de mare, dar ce să știm noi, niște sataniști care vindem tricouri cu biserici demolate și de fapt ne imaginam că e un fel de lumânare uriașă turnată din argint și aprinsă cu magie neagră ortodoxă. 

It’s coming hoooome. (foto: Facebook)

Mai interesantă decât bucata de metal care o să se oxideze lângă stră-stră-strănepoții râmelor care l-au digerat pe domnitorul Moldovei este organizația în numele căruia este făcut apelul de donații. Facebook nu are încă opțiunea de a face apeluri pentru organizații din România, așa că acesta a fost făcut de către St. Paraskeva Orthodox Charity, un ONG ortodox fondat de o doamnă doctor româncă stabilită de 25 de ani în Chicago.  Cu o vechime de 10 ani, ONGul a ajuns să strângă sume considerabile de bani, pe care le trimite în România ca să susțină proiecte umanitare.

Ce fel de proiecte umanitare? Creștin-ortodoxe, desigur! Cu excepția notabilă a unor proiecte MagiCamp (Caravana Magică, 2000$ pentru Magic House și 8000$ pentru MagiCamp Brănești), zeci de mii de dolari sunt trimiși către superstaruri ale filantropiei ortodoxe precum Asociația Pro Vita – cea mai veche asociație anti-avort din țară, precursoarea Coaliției pentru Familie -, Studenți pentru Viață sau școli confesionale ortodoxe. Conform rapoartelor de activitate de pe siteul spcharity.org, aproape 50.000$ au fost trimiși în perioada 2018-2020 sub formă de burse sociale spre Școala Varlaam Mitropolitul din Iași, o școală privată ortodoxă deloc săracă fondată, printre alții, de ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei, împreună cu patronul grupului GMP Felix Tătaru și nevasta sa Nadia Tătaru, fondatoarea radioului de copii Itsy Bitsy.

Ca orice formă de filantropie sau educație bisericească, ajutorul vine mereu la pachet cu doctrina religioasă. Trebuie să fii complet imbecil să crezi că la Varlaam se va preda vreodată educație sexuală, sau că femeile care se duc să ceară ajutor la “Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei”, care a primit 11.100$ în 2020 la St. Paraskeva, nu vor fi terorizate cu videouri cu fetuși morți, în buna tradiție creștină. Iarăși, cu excepția notabilă a proiectului lui Vlad Voiculescu, cu care fondatoarea St. Paraskeva s-a și întâlnit personal conform rapoartelor, toate organizațiile finanțate au fost mai mult ca sigur locuri de unde s-au strâns semnături pentru Coaliția pentru Familie.

Desigur, lucrurile astea interesează prea puțină lume. Trei decenii de propagandă capitalistă ne-au băgat bine în cap că doar prin caritate ne mai putem ajuta unii pe alții și că nu contează de unde sare banul, important e să ne simțim oameni frumoși care fac bine.

Nouă, sataniștilor comuniști, ne mai rămâne doar să ne întrebăm de ce dracu’ ai cheltui câteva mii de dolari din bani de donații pentru a trimite 2-3 tone de haine din SUA spre România în fiecare an, în loc să trimiți direct banii, și dacă nu cumva prin România profundă, la vreun orfelinat condus de vreun călugăr sau vreun popă suspect de celibatar, toți copiii poartă șepci MAGA.

De ce?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Cine e italianca care a cucerit tiktokul înjurând în română

0
Recent, au devenit virale pe platforma de videoclipuri scurte tiktok câteva clipuri cu o tânără care vorbește româna stricat, din toate punctele de vedere. Italianca apare foarte nervoasă de fiecare dată și își înjură iubitul român. Motivele variază, ba că i-a mâncat ciocolata promisă ori că nu poartă căciulă sau că a uitat să-i cumpere de la magazin lămâie. Toxic Mary, numele sub care își promovează activitatea, a strâns sute de mii de vizualizări în ultimele câteva săptămâni și se apropie vertiginos de cotele de popularitate ale unor alte produse social media precum Luis Stan sau TJ Miles, deja celebri și pe canalele mainstream de televiziune. Canalul deținut la comun de Toxic Mary și prietenul ei are circa 250.k urmăritori și cifrele sunt în continuă creștere, deci în curând să ne așteptăm să îi vedem pe cei doi la Kapatos.