Cinemaul hollywoodian și deci cinemaul în genere se găsește într-o criză prelungită. Ce criză nu știu, am doar bănuieli. Cu siguranță depășește ecranul, și merită discutată mai amplu altundeva, de altcineva, dar se resimte și în abstract. Interesantă este soluția la această criză, standardul de operare pe care giganții industriei l-au avut în ultimii ani și anume filmul verde. Filmul ecologic sau filmul verde, oricum vor Tovărășiile Voastre să-i zicetsi, este acel film tot mai des întâlnit care își reciclează personajele, poveștile, francizele și trope-urile, având ca obiectiv formule sustenabile.
Un exemplu există chiar la începutul anului. Spider-Man: No Way Home, cu ajutorul unor giumbușlucuri de copyright a reușit să alăture oamenii paiangăni din francizele anterioare mai recentului Tom Holland într-o triadă nerdgasmică multiversă. Filmul țese o pânză narativă care simultan satisface așteptările unui sequel direct, aduce niște rezoluții francizei cancelate Amazing Spider-Man și gâdilă glanda nostalgică a milenialilor cu ajutorul lui Tibi Maguire & inamicii săi. Fanii marvel dorm liniștiți știind că până și filme scoase efectiv acum două decenii, cu puțină manie multiversă, pot să fie integrate în universul cinematic. Au băgat și mema!
Mai recent avem fenomenul Jurassic World: Dominion,care ar fi ultimul din seria de reboot-uri Jurassic (dar pot urma alte francize ne anunță Colin Trevorrow, wink wink). Scoși de la naftalină pentru o ultimă confruntare sunt eroii lui Spielberg din primele filme, interpretați de Sam Neill, Jeff Goldblum și Laura Dern. E un fel de Expendables cu dinozauri și fără conștiință de sine sau umor. Avem momente de alzheimer în care garda nouă și cea veche trebuie să stea să își reamintească care cu ce se ocupă. Se insistă cu un mesaj vag despre protecția mediului, cum ar trebui oamenii și ființe pe cale de dispariție să învețe să coexiste. Paralela e cretină, dinozaurii în cauză find o specie inserată artificial într-un habitat incompatibil de către oameni puși pe vândut bilete la un parc de distracții.
O scurtă incursiune la Cannes 2022 ridică problema fenomenului Top Gun: Maverick, continuarea mult așteptată (?) a fillmului din 1986. Este vorba despre o producție susținută logistic și tutelată de Pentagon respectiv Departamentul Apărării SUA, a căror experți au revizuit și evaluat pe parcurs mesajele sale, portretizările și direcția luată. Scientologul febril Tom Cruise se întoarce în cabina de pilotaj în rolul eponim, de data aceasta cu scopul de a oblădui noua generație de piloți (întâmpinăm și aici la fel ca în Jurassic Park fantezia pasării torței). Pregătirea are un scop precis, aceia de a-i făuri în soldați pregătiți să înfrunte ”inamicul”. Despre ce inamic este vorba nu ni se dezvăluie niciodată. Inamicul este oricine se împotrivește regimului american, și trebuie dezumanizat, abstractizat și ulterior anihilat. Trasarea este nimic altceva decât orwelliană, amintind de războiul etern purtat de Oceania când cu Estasia când cu Eurasia, ambele fără fețe. Războiul este purtat pe alte meleaguri, o politică externă fabricată și cosmetizată pentru consumul autohton. Învățăm că un război este doar într-atât de tragic încât să solicite admirația poporului pentru armată, mai departe dă-le fetish cu avioane și bombe. Undeva pe acolo este loc și de puțin volei de plajă la bustul gol, secvență reciclată din primul Top Gun și la fel de homoerotică. Ne înrolăm.
Regurgitări de nostalgie ieftină întâlnim și în Lightyear – noul film Pixar bazat pe personajul seriei Toy Story, însă privat de vocea lui originală redată de Tim Allen – sau Bestii Fantastice: Secretele lui Dumbledore, care a început ca o franciză cu personaje noi și continuă cu un Dumbledore sexy la patru ace (și pinkwashed).
Cinemaul verde nu este produsul unei crize estetice, ci ideologice. Este cinemaul mucegăit, autofag, care răspunde schimbărilor din societate încercând să-și reactualizeze materialele sursă la nesfărșit: cu aceleași personaje, aceleași situații și de fapt aceleași răspunsuri. Nu știm ce se întâmplă când materia primă se va descompune, dar încă mai merge.
