I Care a Lot nu e un film pe care țineam să-l văd, dar astrele au conspirat să fie cel ales pentru vizionare la o seară kino. Nu mi-a plăcut, așa că tot ce mi-a rămas de făcut a fost să trimit această recenzie la Dezarticulat, locul în care bucuria se duce să moară.

Filmul începe cu o secvență în care homlesul din Blue Ruin vandalizează un centru de îngrijire de bătrâni în slow-motion în timp ce Marla, protagonista, dă talpă pe cele mai tari hituri ale darwinismului social în voiceover: nu există oameni buni, cele două genuri sunt prădător și pradă, e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei, iar ea, Marla, este o fucking femeie leu care DĂ.

Business modelul Marlei e simplu: vânează ca o leoaică autentică, cu complicitatea personalului medical și a sistemului legislativ, persoane vârstnice pe care le declară incapabile de a se autoîngriji, devine gardianul lor legal, le închide la azil și după face bartai yard sale-ul cu bunurile și proprietățile lor chipurile pentru a plăti costurile îngrijirilor.

Aflăm că redneck-ul cu șapcă roșie MAGA-like este fiul unei femei vârstnice luată abuziv în custodie de Marla, care îl învinge în instanță prin puterea tunsorii bob de girlboss atunci când el solicită dreptul de a-și vizita mama. Fiind codificat ca un personaj blue collar cu probleme de anger management, evident că o urmărește după proces pe femeia noastră leu până la mașină și îi trage niște amenințări cu violul și moartea și-un scuipat. Dar girlboasa noastră este de neînvins cu bobul ei și știe că de fapt furia lui vine din masculinitate fragilă și nu din faptul că ea îi ține mama ostatică cu griftul. Îi explică fără să se șteargă pe față că nu se teme de persoane purtătoare de penisache, ba din contră, nu va ezita să i-l smulgă împreună cu coaiele data viitoare când o va amenința, atinge sau scuipa. Yaaaaas queen!

Următoarea victimă a Marlei este o bătrânică aparent fără familie sau persoane apropiate, iar femeia noastră leu acționează rapid și elegant, o bagă la azil și devine îngerașul ei păzitor. Dar LUCRURILE NU SUNT CEEA CE PAR și descoperim treptat că această pensionară dulce este și ea o girlboasă de gardă veche (dacă ați ghicit că are legături cu MAFIA RUSĂ ați ghicit bine). De aici încolo, lucrurile alunecă din ce în ce mai mult spre zona de film PRO TV cu Steven Seagal, dar cu paletă cromatică de Wes Anderson, printre care se intercalează secvențe scurte cu neoane și bisexual lighting jale à la Refn.

La final o să RĂMÂI PROST când afli cine câștigă când se bate femeia leu cu șeful mafiei ruse (jucat de Tyrion din Game of Thrones, care își petrece jumătate din screentime aruncând cu frapuccino de la Starbucks în trepăduși). Spoiler: câștigă piața liberă, leoaica reușind să gentrifice mafia rusă și să își clădească propriul imperiu financiar Marla Hotel & Spa pentru persoane vârstnice.

Însă universul nu doarme și girlboasa își primește pedeapsa de la homlesul lui Cehov în ultima scenă a filmului, care cumva oferă zero catharsis pentru privitor și strică ce a mai rămas de stricat din film. Pentru că, vedeți voi, problema fundamentală nu e până la urmă sistemul economic care selectează astfel de oameni, ci faptul că, ata ete, mai există și oameni răi, dar din fericire pentru noi toți există karma, această mână invizibilă a universului care elimină femeia leu cea rea pentru a fi, sperăm, înlocuită cu o femeie miel bună sau măcar cu o femeie gazelă.

Lentila ideologică? Păi, în ciuda faptului că pare că și-a propus să satirizeze unele aspecte ale capitalismului târziu, filmul e atât de confuz tonal încât fiecare sectă poate să-și aleagă ceva frumos din el: un lolbertarian sau un conservator își poate vedea transpuse angoasele legate de STATUL DĂDACĂ care vine după periuța ta de dinți și te bagă la gulaguri corporatizate când nu mai ești bun de plătit taxe, feministelor liberale li se lasă loc să țină un pic cu girlpowerul Marlei as a treat fără să fie obligate să examineze prea mult asta, iar stânguliței i se aruncă osciorul clasic de critică superficială a capitalismului.