Homebet killerPont Sigur: Câștigă soto Bayern finala Champions League duminica asta

Pont Sigur: Câștigă soto Bayern finala Champions League duminica asta

Ne-am întors la rubrica noastră cât se poate de profesionistă, după un prim eșec, cu pontul de la Inter – Șahtior. S-au dat acolo 5 goluri, cum am anticipat, dar din păcate distribuite inegal, de-au plecat ucrainenii acasă cu cârca de încasate și n-au mișcat nimic. Asta este, cu redistribuirea stăm noi prost ca societate în general, n-avem ce face, un șut în cur, un pas înainte.

Avem pentru voi o nouă probă de credință, cu ocazia minunatei finale Champions’ League, PSG – Bayern Munchen. Ambele au trecut în semifinale cu 3-0, de Leipzig, respectiv Lyon și ambele au făcut-o mai greu decât o arată scorul.

PSG are o colecție de staruri care l-ar face pe orice antrenor să o ducă în finală mahmur, dar nu are încă coeziunea necesară unei formații de acest nivel (a se vedea sfertul scremut cu Atalanta) și mai ales nu are tradiție suficientă. Bayern, în schimb, are un trecut glorios în competiție și mai ales o formație actuală relativ tânără, care practică un fotbal deloc șampanie, dar foarte eficient.

Pressing și contrapressing, specialitatea germană, condiție fizică impecabilă și circulație a balonului extrem de rapidă. Plus o căruță de goluri marcate până în punctul ăsta în competiție, cu o medie de peste 4 goluri/meci, e de săpat în statistică cine a reușit ultima oară așa ceva.

Dar noi nu cu statistica ne ocupăm aici, că aia e treabă serioasă, noi suntem strict pe gândire mistică și zicem așa: o cotă de 2,05 pentru victorie Bayern nu se refuză și, dacă sunteți genul mai prudenți și vă temeți de egal, deși e improbabil cu asemenea atacuri, puteți încerca și cota de 1,55 pentru Bayern câștigă în orice mod trofeul. Baftă, că e necesară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Cine e italianca care a cucerit tiktokul înjurând în română

0
Recent, au devenit virale pe platforma de videoclipuri scurte tiktok câteva clipuri cu o tânără care vorbește româna stricat, din toate punctele de vedere. Italianca apare foarte nervoasă de fiecare dată și își înjură iubitul român. Motivele variază, ba că i-a mâncat ciocolata promisă ori că nu poartă căciulă sau că a uitat să-i cumpere de la magazin lămâie. Toxic Mary, numele sub care își promovează activitatea, a strâns sute de mii de vizualizări în ultimele câteva săptămâni și se apropie vertiginos de cotele de popularitate ale unor alte produse social media precum Luis Stan sau TJ Miles, deja celebri și pe canalele mainstream de televiziune. Canalul deținut la comun de Toxic Mary și prietenul ei are circa 250.k urmăritori și cifrele sunt în continuă creștere, deci în curând să ne așteptăm să îi vedem pe cei doi la Kapatos.