Bun venit dragi prieteni la Bet Killer, cea mai pertinentă rubrică din capitalismul târziu, unde târlanii analfabeți economic și matematic fac tot posibilul să dea lovitura într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc deloc: pariuri.
Pentru că suntem la fel de incapabili ca voi, dar avem acces la internet și rubrică într-un ziar de satiră dubios, ne permitem să vă dăm sfaturi perfect valide despre ce urmează să se întâmple în seara asta pe partea fotbalistică, așa că beliți ochii aici.
Azi avem pentru voi a doua semifinală de Europa League, între Inter Milano și Șahtior Donețk. Se joacă de când cu pandemia într-o singură manșă, fără spectatori, pe teren neutru, la Dusseldorf. Pentru Șahtior nu e mare lucru, că ei joacă pe terenuri neutre de când a fost invadat Donbass-ul de Putin. Sigur, jucau la Lvov, dar acolo se vorbește ucraineană, la fel de străină de rusă precum germana.
Pe hârtie italienii sunt mari favoriți, cu cotă de 1,65, pentru că așa le place bookmakerilor să atragă plevușca spre pariuri sigure. De fapt, ambele au câștigat clar în sferturi (Inter – Leverkusen 2-1, mai clar decât o arată scorul; Șahtior – Basel 4-1) și au arătat că pot da goluri cu ghiotura dacă n-au în tribună ochii iscoditori ai nevestelor, să le toarne plumb în ghetele de masculi toxici.
Așa că sfatul nostru e să nu mușcați ca plevușca la soliști și să abordați o cotă superbă de 2,10 pentru pariul ambele marchează și cel puțin 3 goluri în meci. E foarte probabil un meci spectacol cu scor fluviu, mai ales dacă ucrainenii marchează primii. Dacă iese, vă dublați salariul, dacă nu, aia e, nu degeaba pariem de 15 ani și n-am făcut avere.