Ștefan Baghiu e microinfluencer în bulicick, teaching assistant, poet, critic literar, afecenist, muzician care știe notele și astea sunt doar o parte din profesiile lui publice. Cine știe câte alte lucruri mai știe să facă. Posibil să ne înșelăm, dar asta nu ne oprește să spunem că vedem un pattern la noua bulă literară din Transilvania: intelectuale și intelectuali chinuiți de talent în mai multe discipline umanist-artistice. Nu o spunem cu răutate, ci cu invidie. Noi nu ne pricepem nici măcar la meme amuzante sau satiră. D-aia ne-am gândit să-l luăm puțin la întrebări scrise pe Baghiu, poate aflăm ce au ei /ele și nu avem noi și dacă e vorba de talent sau impostură mimată regulamentar. Nu putem spune că am aflat ceva în direcția asta, dar vă puteți delecta cu ultimele descoperiri arheologice în științele literare românești, multe link-uri la articole academice și câteva recomandări de romane realist socialiste pe care să le luați cu voi pe plajă la Krapets în timp ce vă bronzați cu masca chirurgicală pe față. Bonus, adevărul despre faimoasa Școală de la Cluj.
Dezarticulashx: Dacă nu te-am ști de pe facebook ca persona din ghetoul de stânga cu păreri de succes în bulicick extinsă, te-am recunoaște după articolele tale de critică literară de pe academia.edu. Mă rog, mult spus “recunoaște”. Legenda spune că la fiecare 8 mail-uri nesolicitate de la academia.edu în care redacția Dezarticulat e mințită că ar fi citată de cutare savant din Noua Zeelandă, găsim și un paper de-al tău pe critică literară. De obicei citim titlurile, dar le uităm destul de repede pentru că suntem cocoșați de munkkk la corporatsie. Pune-ne la curent, te rog, ce mai e nou în câmpul literar academic și de interes pentru tine? Ne-ai zis ceva cu global south.
Ștefan Baghiu: Am făcut critică literară de întâmpinare între 2012-2018, am scris cam în fiecare săptămână despre o carte pentru reviste literare. În paralel am scris tot felul de studii despre literatura română și am terminat un doctorat despre traducerile de roman în perioada comunistă. Pe scurt, am numărat romane traduse și am căutat din ce țări sunt traduse, când sunt traduse, care e raportul gender în traducere pentru autoare/autori și traducătoare/traducători, în ce perioadă au fost scrise romanele traduse în comunism etc. Pe academia.edu urc articolele open access (pentru care nu trebuie să plătești ca să le citești) pe care le mai public pe aici și pe afară. În principiu recomand de acolo articolul despre romanul francez și pe cel despre SF și fantasy în timpul realismului socialist (). Încercăm să construim un „laborator” de analiză digitală & cantitativă a literaturii române la Sibiu prin tot felul de proiecte, ăsta e un efort colectiv (vedeți aici o arhivă PDF cu romanele românești publicate între 1844-1900 la liber, măcar să vă uitați peste titluri în pauzele de la muncă, sunt superbe și conflictele extrem de diverse și ofertante pentru studiile literare de astăzi, se poate scrie mult și mai ales bine despre haiducese, amazoane, călătorii pe Venus imaginate la 1900, emancipare sexuală, exploatare, anarhie, rasism, precariat.
Anul ăsta o să ducem arhiva până în 1932. Poate cele mai bune introduceri în genul ăsta de cercetări (mult mai complexe & interesante ca ale noastre). Ca să revin la ce spuneți că vă ziceam despre Global South, într-unul din articole () am căutat de unde s-au tradus romane până în 1948 și de unde s-au tradus după 1948.
În principiu până la realismul socialist nu s-a tradus aproape nimic din Global South, iar între 1948 și 1965 s-au tradus romane în premieră din vreo 30-40 de țări. Sunt lucruri foarte interesante pe care ți le arată genul ăsta de cercetări, problema e că uneori indexarea a 10 000 de metadate te ajută să scrii doar o propoziție nouă. Dar merită. Pe viitor vrem să intrăm și în text, să facem geografie literară, rețele semantice, stilometrie etc. Vă las aici un before and after 1948 pentru traducerile de roman ca să nu dați banii pe articol (punctele arată dacă prima traducere din țara aia e înainte sau după 1948).
D: Când o să devenim trust de presă, o să republicăm în samizdat romane proletcultiste românești. Dar suntem cam analfabeți în zona asta. Poți să ne spui trei romane realist socialiste din anii 50-60 care merită reeditate și de ce? Cum facem să confiscăm discursul despre proletcultism de la hegemonia anticomunistă? E posibil?
Ș.B: Ar fi extrem de util. Exemplul de dicționar aici e „Moromeții”, care a apărut în 1955 și în presa românească îi erau scuzate tot felul de „impurități” și „nereguli”. A fost publicat pe capitole și a avut o receptare uriașă chiar în grila realismului socialist. Cu timpul a devenit din roman realist socialist însăși excepția de la realismul socialist și este – nu? – cel mai cunoscut roman postbelic încă de la liceu (.
Dar nu o să sugerez acum Zaharia Stancu sau Petru Dumitriu, care sunt văzuți ca vârfuri/excepții de la stilul didactic/propagandistic al RS. Eu vă recomand să începeți cu „Drum printre aștri” de Radu Nor și I. M. Ștefan, un SF didactic din 1954 cu călătorii prin galaxie, televizoare hipnotice și nave spațiale. Apoi „În valea marelui fluviu” de Felix Aderca, despre un trib de la Dunăre din neolitic. Și Letiția Papu cu „Anii iubirii”, despre studenți care dau jos un decan.
Asta pentru diversitate, că în general rezolvarea schematică a conflictului și teza au făcut ca literatura perioadei să fie văzută ca monocordă. O să găsiți foarte multe romane despre cooperativizare și despre industrializare, dar nimeni nu a fost neapărat atent la detaliile lor până acum. Trebuie recitite. Cât despre hegemonia anticomunistă aici cred că au trecut deja suficienți ani pentru ca orice roman să poată fi citit și în altă cheie. Nu vreau să comentez prea mult despre cum trebuie văzut realismul socialist, s-au scris tone despre asta și majoritatea interpretărilor sunt făcute din avion și cu aceleași clișee. Dar când conectezi literatura română la alte literaturi și la circulația globală a temelor & formelor vezi altfel lucrurile: primul roman chinez tradus la noi (abia în 1950) e Din Lin [Ding Ling] „Răsare soarele deasupra râului Sangan”. Sigur, e tradus pentru că a luat premiul Stalin, dar ce biografie complicată are autoarea.
Realismul socialist e deseori conectat la literatura proletară din Africa, America Latină, Asia, SUA (se vorbește chiar despre o „nouă formă” a romanului după criză, la finalul anilor 20’ și începutul anilor 30’ care îi prinde și pe John Dos Passos, pe Lamine Senghor din Africa, pe Mulk Raj Anand din India sau pe Tokunaga Sunao din Japonia). Trebuie recitite cărțile și făcute grafice ca să priceapă/să descopere lumea lucruri. Când ne-am apucat să digitizăm romane din secolul al XIX-lea eram conștienți că și alea sunt considerate literatură proastă, imitații etc. Sunt multe de genul ăsta. Și ce? Cine te împiedică să citești literatură proastă și imitații?
D: Ce e Școala de la Cluj? Sună a himeră inventată cu ocazia unor certuri pe marginea unor premii literare cvasi-irelevante. Asta e? Sau e neironic o școală de gândire? Cine face parte din ea? Tu activezi academic la Universitatea din Sibiu, dar cumva noi te-am asociat cu această școală de la Cluj. Faci parte din ea? Poți să ne minți, e ok.
Ș.B: Nu există. E ca la formaliști, ne-au dat numele cei care s-au supărat pe cineva din Cluj.
D: Cinci poețx sau prozatorx zoomerx pe care să-i urmărească dezarticulashii? Există? Dacă nu, poți inventa unii.
Ș.B: Kali Agnes (neapărat de tradus în română mai mult de la ea), Mihnea Bâlici, Teona Galgoțiu, Tudor Pop, Maria Miruna Solomon? Nu știu.
D: Știm că tu mai faci și muzikkk. Electronică dacă nu ne înșelăm, dar și un derivat care a avut un vag succes pe interneți pe nume Manele Medievale. În ce program produci muzikkk? Știi notele muzicale sau bați în tastatură după ureche? Ai un proces creativ, scrii înainte sau după ce încarci articole pe academia.edu? Unde te pot găsi persoanele pasionate de muzică?
Ș.B:: Știu note. Fac în garage band, programul default de pe IOS. Plus tot felul de mașini de tobe și synthuri. Am cântat și cu instrumente. Eu sunt aici. N-am niciun proces creativ, sunt cocoșat de muncă, la fel ca voi. Fac muzică pentru că deseori nu prea am cu cine bea o bere.