Nici nu m-am trezit bine din criogenie când medicul m-a împuns cu stimpakul și mi-a zis să mă duc în hangar să mă echipez că am treabă. Cu toții avem treabă. Alarmele care urlă prin bază se pierdeau sub sunetul bocancilor pe podele mecanice, al pistoanelor care se comprimă și destind, al lămpilor de sudură, al motoarelor turate, al soldaților care se pregăteau să intre în patrulă, al ofițerilor care pregăteau misiuni.
Imediat ce mi-am pus transmițătorul pe cap, comandatul mi-a înșirat alert instrucțiuni. Nu mă așteptam la calm și plictiseală. Mă așteptam să fie nevoie să sting vreun foc, să ridic scot pe cineva dintr-o clădire dărâmată. Nu am înțeles ordinul la început. Nu avea niciun sens. Trebuia să mă duc la a treia bază din poalele dealurilor, să construiesc două buncăre, după care să mă apuc de extras gaz vespan. Avem nevoie de gaz vespan pentru crucișătoare.
Am stat un pic cu o mână sprijinită de SCV încercând să pot să mă concentrez, să recapăt un pic de control asupra propriei minți în ciuda drogurilor care-mi ziceau să fug, să mă mișc, să dau din manete, să car, să sudez. Nu eram singurul. Alți tehnicieni-piloți, la fel de confuzi ca mine se duceau spre T-280-urile lor. Niște gorile în costume de infanterie stelară au început să se îndrepte amenințători spre noi. Mă rog, nu știu dacă te poți mișca altfel decât amenințător în tancurile alea bipede. Într-un colț al hangarului un Ghost supraveghea. Voia să știm că-i acolo. Nu vezi Ghostul dacă nu vrea să știi că-i acolo.
După ce m-am urcat în SCV și am ieșit pe teren am înțeles ce aveam de făcut, însă lucrurile se legau și mai puțin. Noi suntem o biată operațiune minieră. Încă ar fi trebuit să-mi ispășesc pedeapsa în somnul înghețat. Ar trebui să avem doar câțiva infanteriști să ne protejeze de bandiți și, Doamne ferește, zerglinji rătăciți. În schimb, era greu de arătat unde se termină clădirile noastre catapultate din orbită și unde încep câmpurile planetei. Totul era acoperit de metal, fie că-i vorba de o structură sau de un flux continuu de personal. Câmpul de minerale de lângă centrul de comandă era ras, rafinăria de gaz vespan închisă. Nici măcar nu era în planul inițial să ne atingem de ea. Nici nu mai aveam ce căuta aici, dacă n-am fi folosit mineralele să construim atâtea lucruri și să angajăm mercenari.
Deci în mod normal trebuia doar să extragem minereurile de pe dealul ăsta, aici în siguranță și să așteptăm o navă comercială care ne-ar fi cumpărat marfa. Din ce am reușit să înțeleg din vorbele schimbate cu colegii care cărau cu mine butoaie de gaz vespan, după ce comandantul misiunii a suferit un atac cerebral, s-au schimbat lucrurile. I-a luat locul vicele, despre care se zvonește că are legături cu armata și a impus o nouă metodologie de muncă de care a aflat el la academie. Îi zicea JiT: just-in-time.
Practic, în loc să stăm un an o mână de oameni pe un pâlc de deal să dăm cu burghiul în grămezile cristaline, investim mineralele pe care le avem în a trezi și întreține mai mulți oameni, ca să facem treaba mai repede. Desigur ca să ne facem cota de minereu, va trebui să explorăm și mai departe. Pentru a se asigura că muncitorii nu stau degeaba, nu fură niciun minut din cele 18 ore de muncă, au mai fost angajați niște mercenari. Toată activitatea asta a atras atenția unui cuib de zergi care au început să ne atace din când în când. Soldații au cerut întăriri și resurse suplimentare așa că a trebuit să ne băgăm în geizerele de gaz vespan.
Totul a devenit o mașinărie foarte bine unsă, o mișcare constantă, neîntreruptă al cărei scop părea din ce în ce mai puțin să extragem niște nenorocite pepite de minereu și din ce în ce mai mult să eliminăm pauza, surplusul, redundanța. Am construit o structură? Păi să o folosim. Am angajat niște soldați? Păi să-i trimitem să omoare zergii care păzesc zăcăminte care ar putea fi ale noastre. Am mai trezit un tehnician-pilot? Păi să-l băgăm SCV să extragă ce se poate extrage. Creează asta surplus de vreo resursă? Păi să angajam un mercenar.
Era foarte important ca lanțul acesta de producție să nu se întrerupă. Un atac reușit al zergilor cu o escadrilă de mutalisks asupra unei echipe miniere ar fi putut să deraieze toată operațiunea. Dar atât timp cât consumam și produceam constant, eram feroce.
În doar câteva săptămâni am ras jumătate din emisfera nordică a plantei Agria. Pământul era placat cu nou-oțel și neoplastic, clădiri abandonate, cadavre de zergi și terani, tancuri, nave prăbușite. Am ajuns înconjurați de moarte, iar buzunarelele nu ne erau considerabil mai pline. Comandantul a zis că nu avea sens să reparăm nimic. Știe el o planetă cu mult minereu de unde ne vom putea recupera costurile.
