Acest articol a apărut într-o variantă extinsă pe hârtie în Almanahul Trepanatsii 2. Stocul print este epuizat, așa că te poți delecta momentan doar cu varianta digitală. Dacă vrei mai multă almanaheală, te invităm să citești și Almanah Trepanatsii 1, și el cu stoc epuizat dar disponibil digital. Lucrăm cu spor la almanahul cu numărul 3, deci dacă îți place seria noastră abonează-te la patreonul nostru și ajută-ne să acoperim din costurile de print.

Câștigând Eurovision anul acesta, trupa italiană Måneskin a spart rapid toate topurile. Majoritatea formațiilor participante la concurs intră destul de rapid în uitare, excepție făcând Abba în 1974 și în 2006 Mihai Trăistariu, dar iată că italienii au prins extrem de bine la public. A trecut ceva timp de când o trupă de – dacă îmi permit elitiștii – rock să devină așa faimoasă și chiar de ultima oară când tineretul s-a îndrăgostit de toți membrii unei formații. De când n-ai mai văzut inimi în ochii prepubertanelor cu căști în urechi, de la One Direction încoace? (5gang nu se pun din supărarea cauzată de despărțirea lor). Încă din martie întreaga populație a fost bombardată pe orice rețea de socializare de cel puțin o melodie de la Måneskin. Globalizarea e limba engleză, e Halloween, e dorința de a-ți deveni sclav, dorința de a-ți deveni stăpân.

În dimineața sâmbătei de 9/11 mă aflam în capitala austriacă la un ștrudel și un cappuccino vienez când am văzut din întâmplare pe Instagram că Måneskin urmează să aibă concert în aceeași zi. Nici n-a durat mult până să mi se ducă banii din cont pe bilet, de vină fiindu-mi prietena și colega de vizitat palatul Schönbrunn, care-mi recunoscuse cu câteva zile înainte că s-a îndrăgostit de-a dreptul de Damiano David, solistul formației în cauză. Ne-am urcat în primul tren și am zburat cu 230 km/oră spre Viena Neustadt unde se ținea Nova Rock Encore, fratele mai mic și vaccinat al festivalului Nova Rock.

Cu un line-up foarte vast, publicul era de tot felul. În față avem tinerii stângiști machiați și îmbrăcați în toate culorile, pentru Måneskin. Milenialii triști și-au scos brățările cu ținte de la naftalină pentru Bullet for my Valentine, stau să-și ia o doză de RedBull. Avem metalheads la coada de bere ce așteaptă Jinjer și Millencolin. Austriecii eleganți, rafinați și pieptenați sunt pentru Parov Stelar, iar cei care deja s-au îmbătat pentru Seiler&Speed, o trupă de-a lor ce pare a fi un amestec de Voltaj și Holograf după șapte beri Gösser.

La 16:45 era programată să cânte formația în cauză, iar fanii puși bine pe cele mai bune locuri din timp. La 16:40 primele bătăi în tobe, primele strigăte de entuziasm. Și asta doar la proba de sunet, preludiul. Italienii și-au făcut apariția pe scenă cu toată încrederea din lume, s-au ridicat mâinile și telefoanele în aer, pe beat. Interesant a fost că nu-mi amintesc să mă fi pus vreodată să-i ascult de bună voie, dar le știam toate melodiile pe care le-au cântat. S-au numărat și câteva coveruri clasice, I wanna be your dog și Somebody told me. So if you’re lonely, Måneskin is here for you. Poate a fost un pic tristuț când publicul a fost întrebat dacă știe de Iggy and the Stooges și nu s-a prea răspuns, dar hei, ne-am simțit bine, vrem să fim câinele oricăruia din trupă. Au adresat și comentariile cum că l-ar copia pe Harry Styles, cântând Kiwi de la fostul membru One Direction. Ne doare la banană, prin maieul basistei Victoria se vede tot și ne ajunge.

Când Damiano și-a rupt tricoul de pe el s-au rupt și câteva himene în public. S-au vărsat lacrimi, au zburat sutiene, Damiano și Thomas prin public. Cel puțin o persoană de acolo are acum drept cea mai mare realizare faptul că l-a atins pe unul dintre cei doi. Câteva momente nici n-a mai contat ce făceau artiștii pe scenă, ecranele mari au fost acaparate de o tipă în s*nii goi. Måneskin excită subtil, e atingerea piciorului pe sub masă, dar în 2021 avem nevoie să ne clătim ochii și cu câte ceva mai grafic.

S-a anunțat ultima melodie un pic bâlbâit, mai aveau una pregătită și pentru bis, dar păstrată secret. Zitti e buoni, cea cu care au câștigat Eurovision, cântată cu câțiva fani norocoși pe scenă. Altă mare realizare. În atîta timp fără festivale și cu un public tinerel, după ce au plecat întâia oară înapoi în culise fanii au acceptat împăcați, nu s-a strigat după ei cum se obișnuiește. S-au întors oricum, o surpriză orgasmică pentru fanii îndrăgostiți. Cum s-a mai eliberat am prins și eu un loc mai bun, cu o vedere de ansamblu și asupra publicului. Måneskin a adus pacea la Nova Rock, au făcut așa încât queer e-girls, rocări de modă veche și austrieci naționaliști să danseze împreună.

A doua zi i-am povestit concertul unui mare cunoscător în ale muzicii, o enciclopedie artistică umblătoare ce iți poate recita versurile lui Drake la orice oră a zilei și a nopții.  „Ați fost la concert la trupa TikTok?” a râs el de noi. Într-adevăr, s-ar putea zice de Måneskin că sunt supraapreciați, că și-au atras publicul doar pentru că arătau într-un fel anume, poartă eyeliner și-și arată sf*rcurile. Dar adevărul e că și sună tare bine și da, știu cum să prindă la public ca să ajungă sus. Muzica – arta, în general – e unul dintre motivele ce face lumea asta încă locuibilă, pe care le numeri pe degetele de la o mână. Tot elitismul ăsta ar trebui lăsat la o parte și să ne bucurăm, pur și simplu, de ceea ce ne place, fie că are un milion de ascultători sau doar 33, vârsta lui Iisus pe cruce.