Acest articol a apărut într-o variantă extinsă pe hârtie în Almanahul Trepanatsii 3. Stocul print este limitat, deci comandă acum. Dacă vrei mai multă almanaheală, te invităm să citești și Almanah Trepanatsii 1, disponibil digital GRATIS, sau Almanah Trepanatsii 2 la un preț special. Dacă îți place seria noastră abonează-te la patreonul nostru și ajută-ne să acoperim din costurile de print.

SH-urile sunt răspunsul când ai compulsie de shopping, dar nu ai bani de aruncat. Soru-mea s-a trezit în situația asta după ce fata i s-a dus studentă la Cluj, dar Kauflandul a rămas în buza apartamentului. Kauflandul, pentru cine nu știe, are niște Reduzierturi irezistibile la produse în prag de expirare – iar soru-mea se ducea să cumpere un kil de ulei și pleca din Kauf mai ușoară cu o sută de lei, dați pe chilipiruri precum ulei de cocos și chuttney indian de mango. Le mânca pe pâine să nu le arunce, ce să facă, că bărbatu-so face urât la altceva decât mâncarea indigenă – și, la drept vorbind, nici ea nu se omoară după mâncare noneuropeană.

Soru-mea, soră medicală la Sibiu

Pe soră-mea o știu doar cu descoperi de card și înglodată în CAR-uri. Încât,când a venit ziua judecății, bărbatu-so i-a confiscat cardurile ca la gambleri și i-a lăsat în portofel 30 de lei. Gata cu Kauflandul, i-a zis, cumpărăturile le faci la Olteanu (un biet vâlcean pripășit prin Sibiu, care și-a deschis aprozar cu de toate n.m.), nu mă interesează că costă dublu. Așa a început detox-ul soră-mii, cu Olteanu și multele SH-uri care-i ieșeau în cale pe drumul de 800 de metri dintre casă și cabinetul școlar unde lucra ca asistentă. Acuma, puțin contează că bărbatu-so nu îmbrăca SH-uri, că-i era scârbă să poarte gioarse după alții: periodic le făcea pachet și mi le trimitea mie la București. Mă suna din second și-mi trimitea poză pe whatsapp cu ce a găsit, blugi Levis sau mănuși Germane de piele. Soru-mii îi ia 30 seconde să se împrietenească cu cineva: la un moment dat a convins un mușteriu de înălțimea și cu măsurile mele să intre în cabina de probă să probeze niște pantaloni mai scumpuți. Mai am încă poza cu ăla. Mi-a cumpărat și o geacă nou nouță Jack and Jones, dar fără țimburuș de fermuar. În cârdășie cu o colegă asistentă de la Spitalul Județean, care o ținea de vorbă pe vânzătoare consiliind-o gratis pe chestii medicale, a făcut harcea parcea fermuarul de la altă geacă să-i ia țimburușul.

Eu, artist vizual freelance în București

Însă în casa soră-mii intră bani serioși, ea bagă 3500 lei, iar bărbatu-so, ca șofer pe TIR, depășește mia de euro. Nu mă compar deci cu ei ca putere de cumpărare. Bașca veniturile mele sunt fluctuante – sunt artist vizual și actor freelance, „Romanian ritualista based in Berlin”, cum scrie pe site-ul meu de artist, și ciugulesc frugal de unde pot, o Primărie de Sector, un Trepanatsii, un Afeceneu, în sfârșit, hai să nu intrăm în detalii de-astea tehnice, să zicem așa: combat capitalismul, homofobia și stereotipurile din orice poziție contra unor onorarii simbolice. Dumnezeule ce e la gura mea când dau peste un homofob sau misogin pe facebook, nu vreți să știți. E greu – dar necesar și sanitar – să fii artist vizual de stânga în România.

După ce m-am întors din Berlin și m-am lăsat de droguri, am experimentat puțin shopping. Cum convingerile de stânga nu-mi permit să mă arunc la cardurile Emag Genius care alimentează consumismul deșănțat al societății românești, m-am orientat spre SH, așa cum am învățat în Berlin. Se știe asta, că în Berlin toată lumea se îmbracă de la SH și mănâncă din gunoaie. Berlinezii sunt mândri să mănânce din gunoaie, consideră că salvăm planeta făcând asta.

Sibiu și București, o comparație pe zona de SH retailing

Spre deosebire de Sibiu sau Berlin care sunt top din toate punctele de vedere, Bucureștiul e scump și prost inclusiv pe partea de SH-uri: nicio comparație cu Sibiul, unde intri în SH cu 30 de lei și te întorci cu o sacoșică de boarfe Germane de cea mai bună calitate. În orașul dâmbovițean, abia dacă iei un hanorac de banii ăia. Nu mai vorbim de mizeria de pe străzi sau nesimțirea taximetriștilor și a chelnerilor care te fură cum ai întors capul. În Sibiu, apoi, există SH-uri cu de toate, precum Bella, unde găsești de la mobilă, electronice și bițiclete, la farfurii și Mikrowelle. Ce vorbim, de la Bella poți să-ți faci trosou de zestre de cea mai înaltă calitate Germană & cu bani de un Fritz Cola.

Mă mai deranjează, apoi, că aici în București trebuie să înduri privirile scârbite ale vânzătoarelor dacă cumperi chiloți și sosete. Dragele mele (mai că le-aș spune dacă n-aș avea atâta bun simț), în Sibiu noi mai și SPĂLĂM lenjeria intimă – și la 90 de grade mor microbii și ciupercuțele. Chiloții și șosetele se găsesc și-n București la prețuri decente, 3 lei când se bagă marfă, 1,5 la lichidarea de stoc. Eu nu port decât AZP-uri și șosete de bumbac bio; nu că aș avea ceva împotriva chinezăriilor, dar mă irit și umflu de la altceva. Tot-tot mă umplu de bubițe. În plus, toți prietenii mei Berlinezi, inclusiv fetele, poartă AZP-uri, chiloții gogoșari din material tare de cămașă, care în Românica noastră sunt nejustificat de scumpi, pleacă de la minim 15 lei în hipermarket, chit că aceeași chiloți, subliniez: ACEEAȘI, îi cumperi în Germania la Aldi cu doi euro. Până acum, am adunat 3 plase de ciorapi și un raft de AZP-uri.

Cărțile, prietenii nostri cei mai credincioși

Din Berlin am rămas cu o slăbiciune pentru bărbații cu pălărie și o carte două sub braț: arată atât de misterios și de nobil! Deși nu prea mai am timp să citesc, de mic mi-a plăcut să mă înconjor de cărți. La Sibiu am o bibliotecă enormă, însă aici în București pur și simplu nu am reușit să-mi fac una: de-a lungul anilor, mi-am cumpărat o mulțime de cărți bune & trendy pe care le-am împrumutat și nici că le-am mai văzut înapoi. În orașul ăsta de triști, lumea îți cere cărți dar „uită” să ți le mai dea înapoi, „vai fată, am uitat să ți-o aduc”. Pentru cei mai mulți, cărțile sunt bunuri perisabile asemenea chestiilor cumpărate cu cardul Genius, și nu prieteni devotați & înțelepți care te însoțesc în călătoria numită viață. Și vorbesc de oameni care se intitulează intelectuali, mulți dintre ei cu cărți publicate la edituri prestigioase precum Tracus Arte, editura Muzeului Literaturii Române. N-au nicio prețuire pentru cultură, niște hahalere blazate și cinice. Pentru a preîntâmpina orice cerere de împrumut, am pus pe perete un afiș mare cu roșu, ÎN CASA ASTA DOAR PORCII ÎMI CER CĂRȚI CU ÎMPRUMUT! Așa, spus de la obraz, s-au simțit și nu mi-au mai cerut cărți. Altfel nu merge în orașul ăsta de tupeiști, nu e ca-n Sibiu, unde te prefaci că n-ai auzit când cineva îți cere ceva cu împrumut; nu frate, nesimțiții ăștia insistă până-n pânzele albe, dă-mi dă-mi dă-mi și nu se potolesc până nu le vorbești pe limba lor dâmbovițeană, ete sictir nu-ți dau, scoate banul și „cumpărăți”. Pentru cărți, nu are sens să bateți fizic anticariatele, dați search pe google cu numele cărții & autorul, puneți filtrul de căutare în Română și vedeți ce găsiți (calculatorul meu având, firește, toate setările în Germană). Toate anticariatele profi din București își postează oferta culturală pe net. Pentru cărți rare (dar și vyniluri și țedeuri), cel mai bun e okazii.ro, care s-a impus pe zona de cultură de calitate & antichități.

Redând măreția de odinioară a Ferentarilor

Apoi am ciugulit o finanțare de 5000 lei de la Primăria Capitalei cu un proiect care viza redarea măreției din glorioasa perioadă interbelică a cartierului Ferentari, când devenise un adevărat hub cultural unde-i găseai la o masă în cârciumioarele selecte care împânzeau carierul pe Eliade, Cioran, Noica vorbind filozofie Germană de cea mai bună calitate. Vorbim în sfârșit de un onorariu decent, așa cum ar trebui să fie banii pe care niște artiști vizuali ar trebui să-i încaseze de la un stat care se pretinde din Uniunea Europeană, dar numai aia nu e. Cum apartamentul meu arăta într-un hal fără de hal, am zis să-i dau un touch select & tineresc, dotându-l cu ceva mobilă interesantă. Desigur, second-hand, pentru a nu hrăni corporațiile din țări așa-zis socialiste precum Suedia, care o fi mamă socialistă la ea acasă, dar când iese afară cu firmele ei e ciumă, la fel de oneroasă ca Elon Musk, abjectul miliardar care a cumpărat tribuna democrației twitter doar s-o distrugă. Pentru mobilă, recomand olx.ro, unde puteți cumpăra direct de la particulari, fără comisioane. Mai recomand magazinul Mobila Verde sau Rehaul (sedii pe strada Veseliei din sectorul 5, respectiv Popești-Leordeni), ambele cu extensii online pe olx. Firește, prețuri cam nesimțite pentru Sibiu, dar excelente pentru Capitală. De la ei mi-am luat o comodă îngustă de TV pentru dormitor și o măsuță foarte primitoare de PC, pentru sufragerie. Calculatorul e luat și el tot second – recomand PC-urile refurbished, dar nu laptopurile. Pe lângă că PC-urile sunt practic fără moarte și n-ai cum vărsa bere pe ele, sunt și mai bune la raport preț-calitate: la banii cu care îți iei un PC second care o să zbârnâie 10 ani, cumperi un laptop gata uzat moral.

La muncă, bucureșteni, nu la întins mânuța dupa gratuități!

Nu încercați să vindeți, încercați degeaba. Eu am încercat să scap de o superbămăsuță poloneză biedermayer, o mică bijuterie de PAL masiv, vânzând-o pe OLX. Până n-am scris cuvântul magic DONEZ nu m-a contactat nimeni; după ce l-am postat, am făcut casting la cumpărători. Se pare că în orașul ăsta de pișcotari lumea – firește, cu excepția noastră a sibienilor – umblă doar după gratuități: se bat pe berea moca de la evenimentele Institutului Ceh și dacă îndrăznești să pui un Eintrittspreis simbolic la la un eveniment cultural muncit o jumătate de an toți fug ca apucații, se dau loviți. Art is work, nenorociților! Ar mai fi multe de scris, dar înțelegerea e să livrez 1500 de cuvinte – și noi în Sibiu, cât ne plătești atâta livrăm, niciun cuvânt în plus! Așa e corect!