Patricia, o doctorandă în sociologie merge grăbită pe străzile din centrul Bucureștiului. În jurul ei sunt proteste. Lumea strigă: Trepanare, nu oprimare! Memutse pentru totx! Niște copoi asasini se uită la ea dubios. Patricia observă și mărește pasul. Ajunge la parterul unui bloc interbelic cu risc seismic 1 și sună la interfon. Ușa se deschide și urcă pe scări. 

Patricia intră în cabinetul Dr. Psihoterapeut Ing. Lect. Univ. Tibilan. E agitată, se plimbă de colo-colo în timp ce fredoneaza fragmente dintr-o piesă familiară: da da da, Oțelul e viața mea spune în șoaptă. Își aruncă giacca pe divan și geanta într-un alt colț al camerei. Dr. Psihoterapeut Ing. Lect. Univ. Tibilan îi observă starea și spune: 

– Aveam o programare cu un antreprenor IT care vrea să ia ayahuasca la o pensiune retrasă din Munții Făgăraș în timp ce e în team building, dar îi pot spune să vină mai încolo.

Tibilan o invită să ia un loc pe divan, dar Patricia se duce spre bibliotecă și începe să se uite la cărți. Continuă să fredoneze: cea mai tare din Carpați, este Oțelul Galați. 

– Au luat proiectul. Îți vine să crezi?

– La ce proiect te referi Patricia?

Patricia nu bagă de seamă întrebarea lui Tibilan și continuă să fredoneze: Ca să fac mulți bani, am pierdut din viață ani, M-am născut cu noroc, la echipa campioană joc și să scoată cărți din bibliotecă. Aruncă pe divan: ABC-ul psihopatului de succes, Arta manipulării, Ghid călătorie Asia de Sud Est, Tată bogat, tată sărac.

Dr. Psihoterapeut Ing. Lect. Univ. Tibilan începe să scrie în carnețel, oprindu-se din când în când și uitându-se la Patricia. 

– Melodia asta, mi-a rămas blocată în cap. O aud atât de tare, încât mă îngrijorez că o aud și alții. Înțelegi ce zic?

Tibilan se uită prin carnețel care e plin cu însemnări ale ședințelor lor. Trebuie să fie aici luni întregi de muncă.

– De când Marius Stan a venit preşedinte la Galaţi, continuă să fredoneze.

– Cine e acest Marius Stan, Patricia?

– Au luat proiectul și vor merge cu el până la capăt. 

– AFCN?

– Nu spune numele ăla! strigă Patricia tremurând. Apoi începe să râdă. 

– Și ai vrea să fii implicată în proiect?

Patricia îl ignoră din nou. Se uită pe geam și continuă să cânte: Hai să bem, să bem că doar campioni suntem.

– Nu știi de ce sunt în stare. Am scris la proiect împreună. E și vina mea. Mi-am dat seama prea târziu, dar am zis că nu îl vor lua, că nu vor face destule puncte, dar l-au luat. Nu știe nimeni ce se întâmplă cu adevărat în clădirea aia. Am avut dreptate, știam cine sunt de la început de fapt. 

Tibilan continuă să scrie: pacienta a divorțat total de realitate. 

– Trebuie să plec, își vor da seama dacă lipsesc de la repetiții. 

– Nu vrei să mai stai, măcar până se termină protestul de afară? E cam periculos…

– Dacă vor afla ce am făcut, mă vor cancela pe viață. 

– Patricia își ia geanta din colț, își pune giacca pe umăr și iese din cabinet. În hol apare următorul pacient pe o trotelină:

– Dr Tibilan, pot intra?

Suzi, o artistă interdisciplinară așteaptă în față la Mc-ul de la Romană. Se uită pe telefon la instrucțiunile pe care le-a primit de la coordonatorul de proiect. Ar fi trebuit să vină cineva să o ia. Tocmai s-a întors dintr-o rezidență din Berlin și aici a lăsat-o autobuzul de la aeroport. Deja începe să se facă târziu și pare că va ploua în curând. Vede un taxi pe stradă și îi face semn. Mașina întoarce în mijlocul drumului și oprește în fața ei.

– Unde mergem, domnișoară?

– V-am trimis adresa pe aplicație. 

– Acolo mergem.

Suzi se așază în spate și își sprijină capul de geam. De la radio se aude:

O nouă farsă zdruncină din temelii lumea culturală. O importantă figură a literaturii umilită. Care este broșura literară care a publicat articolul blestemat? Cine este în spatele acestei serii de atacuri fără scrupule? Să fie grupul radical artistic D…

Taximetristul schimbă postul.

– Iar ăștia cu trepanațiile lor. 

De la radio începe să se audă o melodie familiară. 

– Ce piesă e asta? Știți cumva? O tot am în cap de ceva vreme și parcă numele ei îmi stă pe limba.

– E Manelutsa Oțelul Galați, domnișoară. Ultimul hit al verii. Haideți că am ajuns.

Suzi plătește pe aplicație și coboară din taxi. În fața ei se află locul la care a visat atâta vreme. O frumoasă vilă interbelică recondiționată de un arhitect celebru în așa fel încât să respecte planul urbanistic al orașului și estetica celorlaltor case interbelice din jur. Deasupra intrării scrie un singur cuvânt HUB. Suzi stă un pic în fața porții și admiră detaliile neo-românești superbe, apoi își face curaj și intră. 

Suzi este acum într-o cameră de recepție. Pereții sunt decorați cu tablouri semnate de prestigioși artiști contemporani. Îi atrage atenția unul pe care scrie Re/voluție Re/volut cu negru pe un fundal alb. În dreapta ei, se uită printr-un geam de sticlă care dă în ceea ce pare a fi o sală de ședințe. Mai multe persoane discută aprins, dând din mâini și ridicându-se de pe scaune. Pare un subiect intens, dar nu aude exact ce zic. Din sală se ridică o persoană și vine la ea.

– Bună, eu sunt Ligia. Tu trebuie să fii Suzi, nu?

– Da, am venit pentru audiții. Se mai țin nu?

– Nu e un moment tocmai ideal, ți-am scris să nu mai vii, dar nu ai răspuns. 

– Posibil să fi intrat mesajele în spam. Îmi pare rău uwu.

– Eh oricum, hai să vedem. E o cameră la etaj. O să chem și echipa.

Suzi urcă la etaj și intră într-o cameră plină de oglinzi, pe pereți, pe tavan, se reflecta în toate. Se schimbă din hainele casual în niște pantaloni Adidas-Y3 și un tricou Off White. Începe încălzirea și în sală intră Ligia împreună cu doi bărbați. 

– Ea este Suzi, a venit pentru audiții. Ei sunt Tibi, coordonatorul de proiect și Cipi internul nostru.. 

Tibi și Cipi o ignoră pe Suzi și își arată ceva pe telefoane. Vorbesc în șoaptă, dar Suzi reușește să deslușească câteva cuvinte: Forex, pariuri, Artmark. Suzi conectează boxa JBL la telefon ca să pună o melodie, dar e întreruptă de Cipi.

– Am prefera fără muzică. 

Suzi lasă telefonul pe masă și începe să danseze. Prima mișcare e atât de bruscă și neașteptată că Tibi și Cipi tresar. N-au mai văzut așa ceva în viața lor. 

În altă parte a casei, un bărbat se oprește din ce face. Este Tiberiu, regizorul. Parcă simte o prezență puternică undeva în clădire. Se ridică de la birou.

Tiberiu intră în camera cu oglinzi și se pune lângă Tibi și Cipi. Suzi face o piruetă în aer și se oprește în fața lor. Hăndrălăii rămân inmărmuriți.

Suzi e acum din nou în camera de recepție. Jaluzelele din sala de ședințe sunt acum trase. Din interior aude niște voci:

– I-au împachetat lucrurile cât timp aveam repetiții de dimineață și le-au trimis cine știe unde.

– Crezi că a trebuit să se ascundă? Cu tot ce se întâmplă acum?

– Nu știm ce s-a întâmplat cu Patricia, nu mai speculați!

Cele trei persoane ies din sală și Suzi își întâlnește privirea cu Sara, cea care a vorbit ultima. 

– E gata contractul, Suzi.

– Ok Ligia, semnez acum. 

– Tiberiu a fost foarte impresionat. Sper că știi că proiectul ăsta nu doar că e foarte important pentru el, dar e foarte important și pentru lumea artistică și culturală. Ca proiectul să iasă cum trebuie, fiecare va trebui să locuiască în HUB. Avem camere pentru toată lumea. Ești de acord?

– Sunt de acord. 

– Bine, atunci semnează.

Suzi semnează.

– Bine ai venit în proiect, Suzi!

E noapte. Afară ploua torențial. Suzi se uită pe geamul din camera ei. Un taxi oprește și din el iese Sara, cea care a văzut-o mai devreme ieșind din sala de ședințe. La radio este iar un reportaj:

Grupul radical amenință că va dezlănțui o serie de memutse trepanate dacă nu le sunt acceptate revendicările. Printre revendicări se numără ridicarea embargo-ului de către centru și eliberarea persoanelor cancelate pe nedrept de citez hegemonia culturală centristă. Grupul D…

Transmisia se întrerupe când intră Sara în cameră. E udă din cap până în picioare. 

– Scuze că am întârziat. E greu să gasești un taxi când plouă.

– Nu-i nimic, tocmai despachetam.

– Ai apucat să te uiți peste proiect? Cum ți se pare?

– E foarte ambițios.

– Așa-i, nu?

– Vrei să repetăm un pic? Știu că încă nu ai terminat de despachetat, dar am auzit că performance-ul tău a fost blană și sunt un pic curioasă de ce poți.

Înainte să apuce Suzi să răspundă, de afară se aude o alarmă. Sara deschide geamul și iese cu jumătate de corp afară. 

– Știu sunetul ăla. E alarma de trotelină. 

– Trotelină?

Se aud sirenele de poliție în timp ce alarma continuă. Sara întinde brațul și îi arată lui Suzi ceva în depărtare. 

– Vezi? În direcția aia e Dâmbovița. Cred că le-au aruncat în apă. 

Suzi se uită mirată și pare că nu înțelege nimic. 

– Nu prea știi ce se întâmplă, nu? Radicalii negociază embargo-ul memelor. Sunt proteste peste tot. 

Suzi nu răspunde

– Hello?? Dezarticulat? Grupul artistic radical de stânga? Memutsele trepanate? 

– N-am auzit în viața mea. 

– Au răpit mai multe personalități aflate în funcții de conducere din lumea literară și din USR. Le acuză de colaborări cu fasciștii. Au zis că îi vor elibera doar când hegemonia va înceta embargo-ul asupra memutselor. Memutse pentru totx, e sloganul lor. 

Sara se așază pe marginea patului și pare cufundată în gânduri.

– Ce ai pățit, baby?

– Off, sunt îngrijorată pentru Patricia. Bănuiesc că s-a anturat cu Dezarticulat și acum a ajuns cancelată de centriști și de aia nu mai e în proiect. 

– Am auzit că era forță pe performance.

– Era cea mai jale, baby. Dar mai important era prietena mea.

– Poate o să-ți scrie mâine? 

Sara dă din cap aprobator apoi îi zâmbește lui Suzi.