
Justiţie retributivă sau reparativă? Un vlogger de succes a fost pedepsit pentru mai multe comentarii misogine şi problematice cu o pedeapsă pe măsura: el va trebui să producă content pentru canale de social media cu maxim 100 de followeri activi pentru cel putin 2 ani de zile.
Astfel, vloggerul va trebui să facă streamuri unde vorbeşte pentru 3 persoane, să creeze meme care să ia maxim 20 likeuri, să dea love la toate cele 2 comentarii lăsate de followeri şi să se bucure când clipurile de YouTube depăsesc 500 de views, doar ca a doua zi să se trezească şi să o ia de la capăt, cu un progres atât de mic încât şi după luni de zile să fie imperceptibil.
“Recunosc, am greşit. Dar pedeapsa mi se pare inumană. Voi ştiţi cum e să faci streaming aproape zilnic timp de câteva luni şi în loc să creşti canalul, să ai chiar zile când se uită mai puţini oameni la tine decât decât la început? Sau să creşti cu chiu cu vai pagina de meme la câteva sute de likeuri şi să vezi că reachul real la o memă e de 20 de persoane? Sunt de acord cu faptul că trebuie să plătesc pentru greşelile mele, dar nu i-aş dori nici celui mai rău duşman să facă un podcast săptămânal şi dupa un an de zile să nu aibă absolut nici un ascultăţor care să urmărească de la început până la sfârşit.”Autorităţile sunt ferme însă în decizia lor: “Dacă nu-i convine, să încerce pe TikTok, acolo e încă algoritmul mai OK”.