Ora 8-mă trezesc în bucătărie cu capul pe tastatura laptopului. În jurul meu e un munte de energizante și mucuri de țigări. Iar a fost o noapte lungă în care am copiat o mie de anunțuri cu închirieri de la proprietari ca să le pun pe contul meu de imobiliare.ro. Nu scot minim pe economie din asta, cu agenții nu mai lucrez că toate mă plătesc pe comision și mă țepuiesc, așa că sunt pe cont propriu. Ca să supraviețuiesc mai vând un telefon pe olx, mai joc câteva ore pe zi poker online.

De obicei am lecția învățată, când mă sună studenta sau studentul proaspăt sosit în București la studii în legătură cu un “anunț”, îi rog să aștepte un minut să verific, stau așa cu telefonul la ureche si ochii pe tavan în timp ce număr în gând secundele, apoi revin și le zic clasicul “din păcate nu mai e valabil anunțul cu garsoniera de pe Magheru, dar trebuie să elibereze acum niște chiriași o garsonieră în Berceni la cinci minute de metrou Apărătorii Patriei, hai să-l vezi”.

Ora 10-după două ore de telefoane am reușit în sfârșit să dau de proprietarul apartamentului din Berceni. E la capătul cartierului progresul, dar cuplul de studenți cis din Ciorogârla veniți să studieze mișcările de stânga inexistente din peluzele de ultras nu știu încă cu distantele prin capitală cum e, deci să zicem că nu vor vocifera minciunica cu aproape de metrou. cam chitros proprietarul, e un unchi Costelush care s-a mutat înapoi la țară după criza imobiliară prin 2012 când a pierdut niște ipoteci ale unor apartamente pe care le achiziționase ca să le dea în chirie.

Mi-a răspuns din mijlocul caprelor, doar ce le mulgea. Acum și-a făcut pensiune agroturistică din fonduri europene, dar nu există turism în zona în care stă el. chitra nu conceapă să dea bani la agenți imobiliari, așa că trebuie să ciupesc tot de la studenți, sper să fie măcar din clasa de mijloc că dacă sunt copii veniți cu bursă de la stat chiar că mă mișc degeaba până la locație și mai cheltui și bani aiurea pe cartele de metrou.

Ora 15-îmbracat tip “căcat la costum cu servietă care mimează succesul în afaceri imobiliare” aștept pe proprietar de o oră cu cuplul de studenți cis în față la locație. Blocul nu e cu bulină, dar e din 69 și arată ca un spital din dolhasca în renovare. Nu-mi mai aduc bine aminte dat parcă am văzut și un șobolan în grădina din fața blocului unde stau pe o băncută câteva persoane strămutate cu forța din zona rurală a Olteniei prin anii 60 și care au pierdut orice luptă cu capitalismul.

Lui Tibi și Ligia în formare le-am spus că deși arată “inestetic” la exterior, blocul a fost făcut de sovietici și, potrivit unui inginer în construcții pe care îl cunosc dar pe care l-am inventat ca să-mi susțin argumentul, acele blocuri din cărămidă sunt cele mai bune în caz de cutremur pentru că au fost construite pentru Ana Pauker și oficialii ruși. “Serios, rezistă și la un eventual război nuclear declanșat de criza rachetelor din Cuba din anii 60”, îi mint eu.

Ora 17-apare proprietarul și tot el e nervos că îi fată o mială și îi răpim din prețiosul timp. La mine nici nu se uită. Începe în forță cu rechizitoriul posibililor chiriași. De unde sunteți, a Ciorogârla, n-am încredere în oamenii din Ciorogârla”, “studenți, n-am încredere în studenți că fac distrugeri în casă, măcar sunteți împreună”, “dar să nu faceți copii la mine în apartament că îmi rod mobila, am pățit”, “exclus animale de companie”, “se fumează pe balcon că îmi dați foc la covoarele persane, știu eu”.

Rechizitoriul se termină când ieșim din liftul care scârțâie din toți rulmenții și care cu siguranță va umfla fondul de rulmenți  în viitorul apropiat în care sper să nu fie acum cu noi în el. Apartamentul este superb, mobila făcută pe cârâială cu economie la reghin în timpul crizei de petrol din 71, un televizor cu tub pe al cărui ecran încă se vede sigla OTV și când e stins, igrasie pe pereți zici că ești în peștera Urșilor, în baie doar liliecii mai lipsesc și cu toate astea găsesc mereu puncte pozitive apartamentului la fiecare strâmbătură din nas a lui Libi și a Ligiei.

La final încerc să închei afacerea și scot din servietă contractul de închiriere care nu va fi niciodată înregistrat la anaf, menționez timid taxa mea de intermediere pentru studenți care e de 50% din prima lor chirie, în cazul de față 100 de dolari și primesc clasicul chiar și pentru studenți începători “ne-a super plăcut apartamentul, dar mai avem o vizionare, mergem că i-am promis proprietarului”. Iar sunt lăsat cu ochii în soare pentru că probabil proprietarul le-a strecurat când nu eram eu atent un număr de telefon și se vor întâlni după ce plec eu ca să finalizeze afacerea ferită de ochii statului.

Ora 20-încă o zi încheiată fără niciun contract făcut. Noroc cu studenții sirieni veniți să învețe medicină cărora le-am găsit un apartament în toamnă. Am păstrat legătura pentru că nu știu română și mai fac câte un comision când le mai mediez câte o problemă. Le-a picat netul și am chemat o echipă de la digi pentru ei. Mi-au livrat 50 de lei în cont.

Am bani de poker în noaptea asta și mă aștept să-i triplez dacă mă abțin să-i joc la păcănele. Am mâncat și ultima pizza congelată de la Lidl în timp ce m-au sunat vreo trei recuperatori de credite de consum luate de la instituții non-bancare tip provident. “De unde să vă dau dacă n-am”, i-am repetat unui pensionar care și-a luat un part time la call center de recuperări să mai uite de sentimentul acut al morții.

Ora 22-am pierdut tot la poker. Aia e, începe o nouă noapte de furat și clonat anunțuri de proprietari pe toate site-urile de mica publicitate. Nu mai începe nimic, căci aflu că am toate conturile blocate pentru anunțuri duplicat.