Era o zi oarecare pe Internet când, deodată, George Bonea a decis să folosească termenul “balconette” într-o postare în care descria cu lux de amănunte, libidină și frustrare inceliană două puștoaice de până în 16 ani plimbându-se în parc. Autorul postării fiind un scriitor iscusit, a știut să bage un termen d-ăsta ezoteric pentru a contrasta cu frugalitatea expresivă a construcției “chiloței albi, mulați”, creând astfel o imagine vividă și memorabilă a unei minore îmbracate sumar.
Nu se știe dacă minorele au existat sau erau doar fantasme din imaginația febrilă a naratorului, cert este că acesta a ținut dinadins să se folosească de ele pentru a pune pe tapet o problemă reală și care chiar n-a mai fost discutată niciodată până acum: băi, dar chiar e ok să se îmbrace minorele așa, cât să li se scoale altora (nu mie, eu sunt PC, am chiar prieteni minore)?
Fiind un comediant de mâna a doua și jumătate, are destui urmăritori care l-au aplaudat pentru curajul de a spune lucrurilor pe față într-o țară atât de oprimată de corectitudinea politică precum România. Fiind și persoană publică, însă, sexualizarea acelor minore a ajuns și la ochii unor persoane care nu prea sunt de acord cu astfel de acte blatante de sexualizare a minorilor (sau pedofilie, cum i se mai zice) și și-au exprimat acest dezacord, cu argumente și tag groups, fără nicio înjurătură explicită. Multe dintre aceste persoane își spun femei, dar Bonea preferă să le spună feminazi în postarea de pe blogul lui în care deplânge faptul că, păzea!, a fost cancelat pe Goodreads. Acum să luăm această lamentație punct cu punct și să vedem și perspectiva unuia dintre cancelatori, adică eu.
“O mână de oameni (feminazi&prietenii lor dezirabili), cu o răbdare și energie pentru care nu pot decât să-i invidiez, s-au apucat să mă injure pe internet.”
Băi, chiar nu țin minte să îl fi înjurat cineva – la modul “marș la căcat dobitocule!” – , lumea ori îl lua pe argumentație și își exprima dezamăgirea, ori dădea tag groups și referințe feministe. Pics or it didn’t happen.
“Grupul care s-a hotărât să mă taxeze cu ocazia postării din iulie nu s-a abținut doar prin a mă înjura”
N-a fost niciun grup organizat, George, nu cred că se organizează nimeni pentru tine în afară de colegii de muncă când e ziua ta.
“S-au adunat pe profilul de autor de pe Goodreads și au început să-mi spună că-s „pedofil”, […]”
A fost o singură persoană inițial care a făcut asta și a postat public, dar nu s-a adunat lume atunci. Lumea s-a adunat mai târziu când aceeași persoană a postat somația pe care a primit-o din partea avocatului lui Bonea. Avocat care i-a fost invitat la un episod de podcast intitulat “Suntem un popor de procesomani”.
“Nu zic, total aiurea picat scandalul în contextul Colo. Astrele nu se puteau alinia mai prost,”
Nu George, nu puteai fi tu mai prost să crezi că poți să postezi așa ceva în perioada în care se discuta la nivel național despre cazuri de viol cu minori și să ieși cu reputația nepătată.
“Apoi am hotărât să le scriu celor de la Goodreads, în contextul în care cartea primea recenzii pozitive de la cititori, dar în egală măsură „opinii” negative despre cum că sunt „pedofil”. “
20% reviewuri negative nu înseamnă egală măsură, dar ok.
“Cei de la Goodreads nu există. […] Nimeni nu mi-a răspuns la mesaje, nimeni n-a luat la cunoștință de aproape două luni de când le spun […]”
Exista un singur review de o stea acum o lună și ceva și abia acum o lună au apărut mai multe, ca rezultat al somației.
“Observând că cei doi [n.r. eu și încă un tip] sunt capii defăimării am zis să vorbesc cu un avocat. […] După ce au primit somația reacția celor doi menționați mai sus a fost… previzibilă. “
Eu n-am primit nicio somație, scrisoare, mesaj, SMS sau TikTok din partea lui Bonea sau avocatului său. Am postat somația primită de celălalt tip.
“Cum nu-mi pot șterge cărțile de pe Goodreads, peste ani copiii mei vor vedea acele mesaje pe contul meu de autor. La un Google distanță.”
Clasic George Bonea, mereu cu gândul la copii.
“O parte a internetului a reușit să mă învingă și dacă și-a dorit ca eu să dispar sub o formă sau alta… a reușit. Mulțumită ambiției lor”
Îmi vine să plâng. Ți-ai șters contul de Goodreads că n-ai avut răbdare să-ți răspundă la mail, deși zic clar în formularul de contact că au o perioadă încărcată și poate dura mai mult. Ai avut curajul să zici ceva, ți s-a spus altceva ca răspuns, nu ți-a convenit și apoi ți-ai luat jucăriile și ai plecat. Ești un martir al libertății de exprimare.
În momentul redactării acestui text, pagina de Facebook a lui George Bonea avea vreo 55000 de likes. N-a scăzut de la scandal. Cărțile lui încă se vând în librării. Nu l-a concediat nimeni de la Beciul Domnesc sau HRS România, companii ale căror pagini se pare că le administrează din screenshotul pe care l-a postat el cu mânuțele lui pe blogulețul lui. Nu și-a cerut scuze niciodată pentru exprimarea sa, ci a dat vina pe noi că nu am înțeles textul. Efectul Streisand face brrr, și într-o țară în care vârsta e doar un număr și abuzul și violența împotriva femeilor e norma, un erou ca Bonea este fix ce-au nevoie hăndrălăii cărora nu le convine să fie “taxați”, deci face brrr în favoarea lui.
Colo a revenit pe TikTok cu surle, trâmbițe și aplauze. L-am cancelat de l-am julit. Aștept somația.
Cred ca cel mai penibil raspuns pe care l-am citit . Ce treaba are cacatul tau de feedback cu cartea ? Tu zici doar ” the writer is a pedo ” . Puteai sa-ti folosesti energia pentru a face un review mai de doamne-ajuta , nu sa postezi gunoiul asta de “raspuns” in care tot ce faci este sa te invarti in jurul cozii . Ramai la articole legate de PSD sau antivaxx ca acolo te mai simti si tu destept .
Ce cacat de articol. Va luati de Bonea ca nu e political corect cand vorbeste despre ceva ce el a vazut si redactoru acestui articol, nu. Nu stiu daca e mai prost umorul lui Bonea sau cel Dezarticulat. Ati ajuns voi la concluzia ca articolul asta a lui Bonea promoveaza violul… Cum, doar Dezarticulat poa sa stie. Bonea se crede superior zicand lucruri “pe bune” in timp ce voi va credeti superiori ca aparati toti oropsitii si discriminatii si faceti ironii pe care aveti impresia ca numa oamenii “destepti ca voi” le inteleg.
Dezarticulat dand diss lui Bonea… What a waste of time this was
Intr-o nota mai pozitiva, foarte marfa designul la tricouri. Daca ati scrie mai marfa chiar mi-as cumpara. Mi-e rusine sa ma asociez cu voi la concluzii incuiate de genul acestui articol 🙂
Eu nu vad nimic gresit in articol, dar ce stiu eu, un incult, eu nu sexualizez minore si nici nu apar pe cei care o fac.
Bonea ar trebui sa mai bage un timbru din când în când, sa se identifice și cu balconettele, chiloții și tații lor. As cumpăra bilet să-l vad pe urmă ce ne-ar mai spune despre chestia asta.
Incelu de romania, ca orice alt kitch romanesc, e si mai prost decat originalul american. Sunt impresionata, pe bune, e o performanta si asta. Ce ne faceam noi daca nu erau dreptaci virgini de nea, cu nevoie de safe space in subsolul maica-sii? Sunt din ce in ce mai convinsa ca dreapta are deficiente de ordin cognitiv, grave. Daca nu ar fi cel putin jumate din tara la fel de proasta ca si ei, dreapta asta ar fi iesit de mult din ecosistemul politic. Oricum misto scandalul cu iz de free speech mioritic. Urmeaza legionarii sa-si planga de mila ca victime ale unui sistem opresiv. Toate ca toate dar dupa ce ca sunteti prosti mai sunteti si urati in spume.