Obsesia burgheziei boeme* bucureștene cu Cișmigiul și salvarea sa din calea maselor cotropitoare și consumatoare de ambalaje de unică folosință are niște subtext clasist de prima mână, marfă d-aia de calitate cum găsești pe la monarhiști și alte creaturi de genul, dar cel mai deranjant este absurdul ecologic pe care îl propun.
În primul rând, vorbim despre o construcție perfect artificială, imaginată de o serie de boiernași de pe vremuri că așa au văzut pe la vestici că se face. În natură nu apar pajiști perfect rectangulare cu șiruri perfecte de trandafiri și alte flori care încadrează perfect clădirea unei instituții, și cu siguranță nu apar statui, alei, coșuri de gunoi, hamace, câini sau covorașe de yoga.
Tot ce trăiește și moare în Cișmigiu are o strânsă legătură cu activitatea umană, deci când zici că vrei să salvezi fauna și flora din el, recunoaște măcar că te referi la fauna și flora pe care vrei tu s-o vezi, nu la vreo Faună și Floră cu F mare care e acolo de milenii. Speciile de păsări non-vrăbii și non-porumbei care s-au nimerit prin zonă nu sunt dpdv ecologic mai valoroase decât vrăbiile și porumbeii. Gândacii și șobolanii care rod noapte de noapte din cartofii de mec aruncați de adolescenți pe lângă coșuri sunt la fel de “naturali” ca orice altă specie ai încerca tu să forțezi să apară prin hrănitori speciale și prin interzicerea concertelor. Cu siguranță sunt mai naturali decât albinele crescute pe acoperișul unui bloc.
Sigur, și mie îmi place ca un parc să fie liniștit, curat și cât mai înverzit, dar asta la noi deja ține de social, nu de ecologie. Nu pot să îmi imaginez un Cișmigiu aerisit cu măsuri luate doar pentru Cișmigiu. Este un parc minuscul relativ la traficul pietonal din zonă și cantitatea totală de spațiu verde din București. Vorbim totuși de centrul turistic și recreațional al unui oraș foarte dens care s-a dezvoltat ampulea timp de cel puțin trei decenii. Nu poți să salvezi ceva situat în inima marelui urban cu inițiative hiper-locale. Poți maxim să creezi ceva simulacru de ecofascism în care ajungi să te pretinzi lordul de drept divin (dat de ultimul trend eco-liberal) al unui spațiu extrem de public. Dacă vrei ca parcul de lângă blocul tău să fie mai puțin aglomerat, zgomotos și plin de gunoaie, militează pentru cât mai multe parcuri, nu pentru mai multe garduri. Problema e că probabil ai votat cu ăia care ți-au promis că nu mai fac bâlciuri ca țuapa (și te-au mințit, iată), dar investesc și în mediul de afaceri și te-ai gândit că e șmecherie așa, faci și mai mulți bani și ai și iarbă verde. Țeapă, csz.
Personal, ca fost lăzărist și locuitor din zonă, aș milita pentru abandonarea sa completă. Mai realist și probabil ar fi betonare și dezvoltare comercială, dar sunt visător și mă gândesc la un Cișmigiu lăsat în paragină, năpădit de toate ierburile locale invazive hrănite din straturi multiple de gunoaie aduse de hoarde de adolescenți stridenți, macerate în laptele stricat aruncat de zecile de gelaterii din zonă.
Un monument viu al capitalismului sălbatic care, la fel ca o plantă medicinală pungentă ar provoca exodul final al oamenilor frumoși care nu mai au destul spațiu vital în inima orașului, lăsând loc liber pentru vindecare reală.
*am descoperit de curând termenul de boboși, de la bobo – bourgeois bohemian – și mă întreb de ce nu a fost adaptat corect românește sub forma bubo – burghez boem – ca să putem să le zicem buboși
