Dacă ești din Timișoara sau ai avut incredibila oportunitate de a petrece mai mult de câteva ore în OrAșUL dE pE BeGa, hell, dacă ai stat suficient de mult pe internet, știi care sunt clișeele cu care operează de când lumea și pământul timișorenii. Primul oraș liber de comunism, Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, primul oraș iluminat stradal din Europa etc etc. Timișoara e ca tipul ăla care te scoate la date și vorbește numai despre el, iar dacă cumva te întreabă ceva despre interesele tale, are grijă să-ți spună cât de penale sunt. E bărbatul cis alb de 50 de ani blocat în anii tinereții, care se referă la orice muzică în afară de rock drept „muzică făcută pe calculator”. E complexul de superioritate care, la fel de clișeic ca tot ce urmează, maschează un complex de inferioritate.
Recent, Universitatea de Vest din Timișoara a publicat pe Facebook un clip de promovare menit să reprezinte orașul la EXPO Dubai 2020, un târg turistic la care sunt așteptați să participe 21 de milioane de oameni. 21 de milioane de oameni care vor fi supuși la 2:36 de minute de cringe intens când vor vedea ce au puiat creierele puternice ale PR-ului din UVT.
Clipul începe clasic (ca Balzac și Hugo) – imagine pitorească cu munți, ceață, paletă coloristică rece. Peste peisaj apar, una după alta, formule de salut din mai multe limbi – engleză, spaniolă (scris greșit ola), franceză etc. Totul este completat de un beat type „folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic”, care pare că e făcut de tata Bean, că doar a închipuit mare spectacol Hamlet made folclorique la Teatrul Național. Da, prieteni, din punct de vedere cultural, Timișoara trăiește simultan în secolul 19, în anii 80 și în 2012.
Apoi urmează niște vrăjeli pro-Europene ca punte de trecere pentru halucinația supremă Timișoreană: multiculturalismul! Ni se spune că aici „culture meets diversity”, exemplificându-ne prin imagini oameni purtând diverse costume populare, desigur. Ni se reamintește că Timișoara are trei teatre în trei limbi diferite, are festivalul florilor, concerte Cargo și Direcția 5 și orice ar fi asta:
Ce nu are Timișoara este conștiință de sine, capacitatea de a privi critic în jur și de a realiza că a rămas blocată într-un trecut îndepărtat irelevant și în unul mai apropiat cu care nu ar trebui să se mândrească. Orașul colcăie de rasism și xenofobie, multiculturalismul nostru nu a fost niciodată interculturalism și nu e nici acum, când auzi povești despre oameni care cer ca adăpostul migranților care ajung aici să fie mutat din proximitatea blocului în care locuiesc pentru că le e rușine să primească musafiri. Nu acum, când te trezești dimineața cu parbrizul și luneta de la mașină sparte pentru că ai numere de Gorj. Nu acum, când cu ocazia referendumului din 2018, a apărut acest panou în centrul orașului. Când localurile LGBTQA+ owned sau friendly sunt închise din motive neclare, iar după ce comunitatea găsește spații alternative este vânată de către Noua Dreaptă din galeria echipei de fotbal.
Să te mândrești cu teatre în trei limbi diferite în anul domnului 2021 înseamnă să fii rupt de realitatea culturală europeană de la care te revendici. După ce am fost ultimii oameni de la marginea imperiului, am ajuns în final în fruntea lanțului trofic, așa că este rândul nostru să îi călcăm pe alții pe cap, privind întotdeauna nostalgic la un trecut care nu ne aparține. Știm, în sinea noastră, că am fost întotdeauna Renfield, bâjbâind în jurul lui Dracula, vânând muște.