Homeopinii blestemateVacanțe în China

Vacanțe în China

De la umorul cringe post-Urzica circa 2002 al Adei Milea, cățărată pe valul popular anticomunist în care chinezul era un comunist jegos (zicala atât de comună, aruncată la năduf, „nu vrei tu mai bine să te duci în China/Coreea de Nord/Cuba să vezi cum e?”), acel chinez pe care Milea îl maimuțărea rasial cu sofisticata tehnică Ching chang chong în piese ca „Mici și mulți”, ultimii 20 de ani au adus o regândire a legăturilor de prietenie culturală cu tovarășii chinezi sub forma unor idei cum ar fi simpatia pentru Dada Xi în mlaștinile Discordului, triangulația culturală (Andrei Terian, 2019) sau dengismul performativ al celui mai mainstream și îndrăgit scriitor queer, Adi Schiop, începând cu 2021. Fascinația contemporană pentru China începe la noi acum 10 ani, când Jacobs 3 în 1 avea o campanie de premii în călătorii neconvenționale, “Superinvitație fără clișee”, concepută de advertiserii de la Cohn and Jansen JWT, în care punctul culminant era o călătorie în China, dintr-o serie de destinații inedite, promovate intens pe TV, radio, online, indoor și below the line (BTL) și cu mare penetrabilitate în mase. Cântecelul main suna cam așa, dacă vă mai aduceți aminte:

Ești amator de senzații și de necunoscut? / Hai în vacanțe cum nu s-au mai văzut, / C-un avion pe Amazon sau să aruncăm undița, / În croazieră cu pluta pe Bistrița, /  Să prindem promoția, ne stăpânim emoția, / Pe un rollercoaster în China sau la rafting în Scoția.

De atunci încoace, muzica maselor populare din România conține numeroase trimiteri la itemuri culturale chinezești, așa cum sunt prezente în spațiul cultural românesc: de la rememorarea valizelor mafiei cu membre secționate la începutul anilor 1990, la marfa chinezească de bazar, de la mâncarea chinezească la yuanii, semnele supreme ale prosperității, de la mega-orașe ale viitorului cu o estetică de dezvoltare tehnologică și socială specifică sinosferei la companiile digitale chinezești, de la indici de măsurare pentru a arăta hiberbola până la pliul epicantal, semn de auto-recunoaștere în special în hip hop și trap pentru starea de spargere de la droguri cât mai diverse. 

Prin 2016, artistul, coregraful și cantautorul român Emil Rengle devenea popular pe Asia cu o serie de concerte în Japonia, Taiwan și China. Lansează cu Roton Music și HaHaHa, China, un single despre / filmat în sânul poporului muncitor din Shanghai, uber-friendly cu un european queer. Acest single e chiar visul lui Rengle, cum declara într-un interviu atunci:

Am încercat să fac ceva inedit și, în același timp, să ofer publicului o poveste personală. Piesa îmbină acordurile asiatice (simbol al visului meu) cu stilul European (ce îmi reprezintă background-ul), din dorința de a evidenția drumul carierei mele de până acum. Pentru a-ți îndeplini visurile nu trebuie să urmezi o anumită rețetă, trebuie doar să crezi în tine și să muncești pentru ceea ce-ți dorești. 

Versurile într-adevăr sunt personale, din Oradea în Shanghai, drumul de la pâine și zăpadă la  jeet kune do, punctul maxim al carierei sale fulminante: Small town dreamer I was aiming high / Always wanted to see how they live in Shanghai.  Unde reușește să și ajungă. Mai spunea atunci: „sper să-i inspire și pe alții să nu renunțe niciodată la visele lor, indiferent de ce spun alții, pentru că într-o zi s-ar putea să se trezească și ei în China, trăindu-și visul”. De remarcat și urmarea unei doctrine chineze în locurile culturale sensibile: tehnica lui Bruce Lee, mândria naționalismului separatist hongkongez, devine un artefact cultural chinez, marker identitar asumat ca atare.

Peste câțiva ani, în 2019, Killa Fonic lansa al treilea album la Seek Music, Trendsetter, una din colaborările cu Nane de pe release numindu-se Beijing, simbol al dorinței sexuale, pornind de la expresia populară pentru mărimea absolută, „cât China”. În cazul piesei celor doi trapper, e vorba de fundul unei femei asiatice din Voluntari, aflată într-o relație complicată cu personajul lui Nane, care pe lângă problemele amoroase, are un stil de viață creionat prin alte două activități legate de China: „Produc niște yuani chinezești – CHING! / Și bag la maț niște papa bun ca Nan Jing”. Anturajul Șatra BENZ, cu rupturile și împăcările de rigoare,  a avut constant o fascinație pentru China, așa cum sintetiza armonios Keed în finalul de la Fler: „Șatra-i numeroasă, gen China / Pizda-i fină, lama lui Killa.” Același Keed, alături de Nane, dar și de boomerii hip hopului sau de puștii cu piese lansate din dormitor și sub 1k de views văd legătura cu China la nivel corporal cât se poate de intens, pornind de la pliul epicantic, specific diverselor populații asiatice, explicat evoluționist ca o adaptare a corpului uman la lumina foarte puternică sau la vântul foarte aspru, condiții percepute deja în viitor ca urmări ale crizei climatice, la care se va adapta întreaga omenire devenind asiatici, începând cu modificările corporale și continuând cu adaptările culturale. Desigur, un prim pas de clarviziune și schimbare corporală și mentală este produs prin consum, ochii de chinez fiind un side-effect (în piesa cu același titlu), la fel ca levitația și învățarea limbii chineze, Keed și Nane intră pe strofă numărând în chineză. Un artist cu multiple referințe asiatice, de la „ochii mici ca Johnny Dang” la Bruce Lee, este Beleaua MGK666, cel care, alături de mai celebrul său văr, AlbertNBN, au pus cartierul Militari pe harta trap: ​ „Patru G-uri într-un blunt / Deci MGK-i chinezoi / Brr brr / Deci MGK-i chinezoi.”

Dând un alt exemplu aleator, din marea de referințe locale pop-cult, Pișpi și Albină din Săvinești concentrau această experiență pe termen lung în câteva versuri uitate undeva într-un colț de YouTube de 1400 de vizualizări: „mă transform în chinez, fără foiță mă adaptez, rulează Planeta, e mult prea intens.”

Prietenia româno-chineză este exprimată și de locuitorii chinezi din Colentina sau de un personaj popular pe socials, Ceanu Zheng, care lansa în martie 2021 prima lui piesă, direct de la Templul Soarelui de pe Eminescu. Piesa se numea simplu și curat: Chinez. A fost un hype temporar prin asumarea trap a sino-indentității sau mai degrabă a unei identități asiatice care preia și transformă numeroase stereotipuri locale referitoare la asiatici în Estul Europei. Din intro se așează povestea: „Ce zici, mă, Ceanule, chinezule? / Ești chinez, japonez, asiatic, ce ești? / Te-ai născut aici, în România, ă?” La care Ceanu răspunde în mod surprinzător cu o persiflare: „Sunt chinez din filme, sunt din neam cu Jackie Chan”. Pe canalul lui de YouTube, care are 33 de milioane de views, Ceanu se descrie cât se poate de frust: „Sunt un băiat chinez născut în România de 22 de ani. Cam asta este viața mea.” Revenind la piesă, de la urechi de lemn la katana și mafia chinezească, Ceanu se joacă ironic cu elementele asiatice comune, asumându-și în stilul bragadoccio aducerea în București a aerului de Beijing și a paradoxurilor pe care le deconstruiește abil prin trimiteri culturale care ajung până la Ionuț Cercel: „sunt made in România / Am mișcări de ninja, am ADN de China / Voi sunteți rasiști cu mine, dar toate sunt made in China / Suferiți de rasism, luați-v-aspirina.” În următoarea piesă lansată la scurt timp, Caviar cu orez, Ceanu e mai relaxat, cântă o strofă în chineză (unde apare și Klaus Iohannis) și merge, în general, pe același flexing: „N-am nici un stres / Român în corp de chinez.” 

Aceste exemple, care exprimă linia maselor poate în mod limitat și cu mai multe semne de întrebare, ne arată însă o realitate româno-chineză în continuă schimbare, o îmbinare armonioasă a contradicțiilor. Urmând cu atenție poezia și muzica populară, arta cu adevărat democratică, probabil cea mai serioasă învățătură chineză este tocmai o înțelegere confucianistă a rolului poeziei în societate, o lume nouă în care liderii politici sunt dublați de poeți (de ce nu, de trapperi), o lume în care poezia este prin excelență materială, corporală, mijloc eficient de educație dialectică. Shi, poezia, într-o echivalență perifrastică propusă de sinologii români Mira și Constantin Lupeanu, nu e nici mai mult nici mai puțin decât acea vorbă susținută, stăpânită, strunită, care așa cum este folosită în muzica maselor populare, luptă pe cele două fronturi, realizând unitatea maoistă între politică și artă, conținut și formă, fără a pune criteriul politic pe primul plan și criteriul artistic pe planul al doilea.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Filip Cristian, cryptomiliardarul de 19 ani de pe tiktok de proiectele...

7
Dacă ne urmărești ziarul de postironie și scandal, știi probabil că redacția noastră are o pasiune pentru tancuri financiare și tot ce înseamnă zona crypto. Dar atunci când aceste două elemente rare se întâlnesc și se unesc ca Voltron, trecem de pasiune și ne apucăm de doxat ca în rândurile de mai jos pentru că sunt semne că e pe cale să se întâmple o escrocherie.