Homeopinii blestematePrezidențiale SUA: Norocul lui Biden e că nu-l cheamă Clinton

Prezidențiale SUA: Norocul lui Biden e că nu-l cheamă Clinton

În 2016 Zizek și-a luat cancel pe faza că a zis că dacă ar fi om al muncii în America, ar vota Trump. Imediat după ce a început să-și ia castane, a ieșit public să-și ceară scuze, să zică că a greșit, că nu-i așa, bla bla. În secret cred că omul se simte foarte mândru de intuiția sa.

Timp de patru ani după alegerea lui Trump media americană liberală a continuat să marșeze pe personalitatea lui Trump ca principal reper de atacat. Trump trimite tweets noaptea, Trump se ceartă cu jurnaliștii, Melania nu vrea să-l mai atingă pe Trump, Trump este vulgar, Trump este sexist, Trump s-a înconjurat de oameni corupți de căcat, freza lui Trump este ridicolă, Trump e islamofob, Trump e homofob, etc etc. Cunoaștem placa, nu e mincinoasă, Trump is trully the worst.

Însă există și o parte nasoală în poveste: pare că nimeni din mainstreamul american nu a înțeles de ce a pierdut Hillary Clinton. Hai să luăm de exemplu statul Michigan. Mai exact, orașul Detroit. Un stat democrat, un stat al oamenilor muncii care votează stânga de mai multe cicluri electorale prezidențiale. Rând pe rând Michigan a votat cu Bill Clinton, Al Gore, John Kerry, Barack Obama. Și în 2016 s-a dus la Trump. Păi explicația e simplă. Its the economy, stupid! Detroit-ul care a ajuns o fantomă, populația orașului a scăzut continuu, rata criminalității s-a dus în sus, în 2013 autoritățile locale au declarat faliment – și totul în anii de glorie ai neoliberalismului, când se vorbea despre sfârșitul istoriei, adus de capitalismul călărind în galop democrația, despre mantra liberului schimb care ne ajută pe noi toți să ieșim din sărăcie.

Trump a atacat de-a lungul campaniei sale NAFTA (North American Free Trade Agreement), legea promovată de Bill Clinton și care a liberalizat comerțul pe continentul nord american. Dar problema nu a fost doar NAFTA, ci întreaga filozofie cu privire la liberul schimb, așa zisul „consens neoliberal de la Washington”, constând în taxe mici, eliminarea barierelor vamale, pe scurt, capitalul care va circula ca o binecuvântare prin lume, ridicându-ne pe noi toți, și pe bogați, și pe săraci.

Ei, nu a fost așa. Detroit a dat faliment. Cum naiba să vii în 2016 și să încerci să mi-o vinzi mie, ca om al muncii în Detroit, pe Hillary Clinton? Doar pe familia Clinton, ca muncitor, o știu și am trăit-o pe pielea mea. Așa că oamenii s-au dus spre Trump.

Chiar dacă încercăm să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, că președintele conservator a modificat NAFTA și a venit cu propriul acord de liber schimb, USMCA – United States–Mexico–Canada Agreement, care se vrea o îmbunătățire față de NAFTA, în realitate nu e decât praf în ochi. USMCA nu schimbă mare lucru din relațiile economice pe continentul nord-american. Să nu uităm că la nivelul partidelor politice americane există un consens neoliberal, deci republicanii nu sunt mari apărători ai clasei muncitoare, ci they are paying lip service.

Povestea lui Trump din 2020 nu mai este un atac fățiș la adresa elitelor și a capitalismului neoliberal, ci mai degrabă asistăm la o campanie haotică în care Trump pare a juca baletul de final al unei președinții extrem de zbuciumate, grevată de scandaluri de corupție, crize internaționale (Coreea de Nord, Iran, Venezuela sunt doar câteva), o continuă contestare a legitimității trumpiste, un proces de impeachment (au fost doar 3 în toată istoria), schimbări dese de echipă, dezvăluiri spectaculoase rulate 24h pe toate televiziunile, calamități naturale, un război economic cu China – și, colac peste pupăză, o pandemie.

Am scris un status pe Facebook acum vreo 2 săptămâni că avantajul cel mai mare al lui Joe Biden e că nu-l cheamă Hillary Clinton. E adevărat, oamenii îl simpatizează mai mult pe Biden, nu este exponentul pur al corupției elitelor americane, ci mai dregrabă un băiat care s-a mișcat bine: a susținut industria cardurilor din Delaware, s-a aciuiat pe lângă Obama, merge cu trenul, he’s a decent guy.

Deci să nu așteptăm minuni de la Joe Biden. Omul e din sistem, va perpetua complicitățile dintre Wall Street și Washington, de văzut dacă va pune sănătatea ca temă prioritară pe agenda administrației sale (dacă va câștiga); iar pe plan extern cazul Ucraina (de care Biden era responsabil direct în administrația Obama) ne arată un eșec răsunător și o disponibilitate pentru revenirea SUA ca polițist al lumii.

Povestea cu războiul economic cu China este mai complicată. Astăzi elitele politice americane sunt în consens că situația expansiunii Chinei trebuia adresată într-un fel sau altul. Orice președinte american care-i succede lui Trump nu va putea pur și simplu să ridice taxele vamale pentru China, ci va trebui să negocieze un acord. China a fost, este și va rămâne o amenințare la hegemonia americană, iar liderii politici de la Washington știu asta, problema este la tensiunea dintre puterea politică, hegemonică, a SUA și interesele corporațiilor transnaționale care își doresc să facă bani în China. Cum faci să împaci și capra și varza?

Așadar, toată lumea indică o victorie a lui Biden pe 3 noiembrie. Nu sunt Mafalda să prezic cine va câștiga, atâta doar că o victorie a lui Biden nu e decât eliminarea fascistului de la Casa Albă și înlocuirea lui cu un neoliberal călduț care va fi condus de întreaga echipă democrată care pe vremea lui Obama a dus bursele la maxime istorice și prin Obamacare a pus o proptea la industria de asigurări de sănătate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Populare