Tenet e genul ăla de film pe care ți-l recomandă Tibi și zice că nu e pentru oricine, că trebuie să-l vezi de două ori ca să-l înțelegi. Cam cum erau filmele ălea psihologice, pe care le mai ține minte generația de sacrificiu, de se distribuiau pe câte 2 CD-uri prin anii 2000: Butterfly Effect, Donnie Darko, Memento, The Number 23. Eu personal n-aș recomanda ca Tenet să fie văzut nici măcar o dată, dar pentru că simt chemarea blockbusterelor cum simte redacția chemarea pariurilor politice de a pierdut și pe Bernie și pe duamna Firea, m-am uitat la el și i-am aplicat o analiză kino de stânga. 

Despre ce e?

Protagonistul care face parte dintr-o organizație gen Omega Men numită Tenet, trebuie să salveze lumea de un rus oligarh întorcându-se în timp și caftind tot felul de oameni. 

Ultima producție kino regizată și scrisă de Christopher Nolan ne arată cum este posibil în capitalism să faci un film cu un buget de 200 de milioane de dolari:

Un plot care pare complicat și profund, dar nu e.

Ceva cu niște uși rotative prin care dacă intri călătorești în timp dar cumva te miști invers și ies coregrafiile ălea mișto de îi iau ochii lui Tibi când le vede și zice că nu e ca celelalte filme de acțiune.

Scene de bătăi și împușcături tip masculinitate toxică ca să te mai facă să uiți de PARADOXUL BUNICULUI.

La un moment dat Protagonistul se bate chiar cu el, o să numesc asta Paradoxul Hăndrălăului. 

Roluri minimale pentru femei.

Se pare că Nolan a creat o lume post-apocaliptică unde nu prea există femei. Femeile sunt izolate una de alta și nu interacționează unele cu altele, spre deosebire de bărbații care stau la caterincă și își explică cum funcționează călătoritul în timp după ce a stat Nolan într-o zi până la 5 dimineața pe wikipedia să scrie scenariul ca să ceară la ședința de pitching Warner Bros. 200 mili. 

Care e filtrul ideologic?

Femeile fac un pas în spate în această capodoperă kino și lasă bărbații să se împuște călătorind prin timp. 

Kat este actrița principală jucată de Elizabeth Debicki. Este introdusă ca mămică de băiețel și cam asta rămâne principala ei ocupație, deși este și evaluatoare de artă, dar dragostea de mămică transcende timpul și spațiul. Ea este redusă la stereotipul de damsel in distress, fiind abuzată  răpită, împușcată, bătută pe tot parcursul filmului de soțul ei rus oligarh și tot salvată de Protagonist. Toată motivația ei din film e să nu-și piardă copilul, personalitatea ei fiind cea de MĂMIK. Ca să ne arate Christopher Nolan cât de puțin înțelege cum să scrie o FEMEIE, la final când în sfârșit ajunge să facă ceva, face acel lucru pe jumătate bine, dar e ok, că barbații rezolvă problema până la urmă. Filmul se termină cu Protagonistul care o urmărește din umbră și o apără de persoanele rele care atentează la maternitatea ei. Deci scopul lui Kat e să fie salvată de Protagonistul bărbat, să fie atrăgătoare și să fie mămik. Celelalte femei din film nu au roluri mai importante. Pe la început apare o Cercetătoare a timpului care îi arată Protagonistului cum funcționează gloanțele atemporale făcute la Cugir, dar intervenția ei ține în jur de un minut. Mai încolo apare Priya, o femeie de origine indiană care e traficantă de arme. Rolul ei e să-i facă misiunea dificilă Protagonistului, iar la final este omorâtă de acesta ca să o apere pe mămik Kat. 

Deci pe roluri și așteptări de gen, filmul e abisal. Hai să vedem cum stă pe politică: un oligarh rus jucat de un actor irlandez ce mimează accentul ăla est european de te ia cu cringe, este antagonistul filmului. El s-a născut Oliver Twist undeva într-un oraș atomic secret din fosta Uniune Sovietică. Aici s-a ridicat curățând uraniu radioactiv și astfel a ajuns persoana bogată pe care o știm în ziua de azi ce vrea să distrugă lumea și își abuzează soția. Deci un fel de plot de Call of Duty: Black Ops Cold War, unde americanii x britanicii buni se luptă cu rușii răi. Efectiv trepanație Războiul Rece revival, trope care pare că încă e prezent în producțiile amerikkkane (vezi ultimul sezon Stranger Things din 2019 unde rușii făceau experimente malefice). 

Care e gimnastică mentală ideologică?

Am pus în mișcare rotițele ideologiei și oricât am încercat să divorțez de realitate, nu am reușit să găsesc ceva potențial radical la film. Singura parte mai progresistă e că Nolan a pus în rolul principal un actor de culoare (prima dată pentru el), John David Washington, dar e singura persoană care nu are nume, fiind doar Protagonistul, deci și asta poate spune multe despre societatea în care trăim. 

De ce să-l vezi?

Dacă consideri cinematografia  ca fiind lumină care se refractă și creează mișcare și culori iar sunetul ca fiind vibrații care se mișcă prin aer, atunci e filmul perfect pentru tine.