
Dezarticulashx: Să începem cu un fursec, o măslină. Noi vă urmărim pagina de ceva vreme datorită ideologiei care cumva ne leagă, dar și pentru toate acele poze blestemat de apetisante cu orori arhitectonice de închiriat la prețuri astronomice. Dar nu toată lumea e la curent cu activitatea voastră.
Cum a apărut Asociația Chiriașilor din Cluj și ce își propune ea?
Asociația Chiriașilor din Cluj: Pentru toți trepanatsxii care nu știu, Asociația Chiriașilor din Cluj a luat ființă acum 3 ani – pfuai câta vreme – pentru a încerca să schițăm un răspuns la piața imobiliară și de închirieri care o luase rău de tot pe ulei.
Altfel spus, prețurile creșteau într-un ritm galopant deloc susținut de vreo creștere a veniturilor, mai ales a celor care nu fac parte din clasa creativă sau managerială a orașului. Desigur, inspirația noastră au fost asociațiile de chiriași ce le știam de prin Occident, dar apoi am aflat că au existat astfel de asociații și la noi în perioada interbelică, lucru extrem de puțin cunoscut.
Ce ne-am dorit de la bun început a fost că piața chiriilor să iasă din zona gri a economiei, adică să existe în primul rând un contract de închiriere iar apoi ne doream ca statul să intervină în piața imobiliară pentru a asigura outcome-uri mai juste pentru toată lumea care are nevoie de un loc unde să stea, pentru că locuirea este un drept și o necesitate, nu o marfă pe piață.
D:De ce sunt așa scumpe chiriile în Cluj?
ACC: Tocmai acest ultim aspect este cel care cauzează întreaga problemă: locuirea este mai degrabă o marfă decât o necesitate și un drept al tuturor.
Astfel, Universitatea face bani datorită numărului crescut de studenți (UBB are cei mai mulți studenți din țară) dar nu construiesc nici un cămin.Companiile clujene și multinaționalele fac bani datorită afluxului de muncitori – de multe ori calificați – dar Primăria nu construiește nicio locuință pentru a mai lua din presiunea imensă care există. Desigur, Clujul este un pol de dezvoltare regională, un centru universitar și un oraș cu un aer foarte cool așa care atrage mulți oameni.
Sigur, e vorba de cerere și oferta, dar acestea au o istorie ambele, iar această istorie ne arată refuzul și eșecul statului – a administrației locale în acest caz – de a interveni în economie pentru a-și îndeplini misiunea socială pe care o are prin Constituția sa. Atâta vreme cât nu faci altceva decât să lași privați să construiască haotic, cartiere dormitor, fără drumuri, spații sau servicii publice, de la parcuri până la grădinițe, nu poți ridica din umeri când ți se pune în vedere evidența: este nevoie de noi construcții de locuințe. Sociale, affordable, publice. Dar să nu anticipăm.
D:Care sunt cele mai horror trei anunțuri de chirii peste care ați dat până? N-avem neapărat un criteriu axiologic, dar un echilibru perfect între preț nesimțit și felul groaznic în care arată ar putea fi un Sfânt Graal.
ACC: Top trei este după cum urmează: garaj transformat în cameră, garsonieră de 11 mp și în general apartamentele cu mobilă veche, care – și asta e aspectul fundamental – NU o poți duce altundeva, arunca sau măcar muta. Practic toți bosonii și muoni ăia istorici de pe vremea discursului lui Gheorghiu Dej stau într-o configurație stabilă pe care tu ca și chiariaș riști să o strici și să creezi vreo gaură neagră prin cartier.
Garajul este cel mai hardcore exemplu, dar mai sunt: spălătorii transformate în garsoniere, diferite mici adăposturi de prin curți transformate în camere, ș a m d. Totul pentru un profit adecvat, cât de cât. Cu garsoniera (non)comfort 3, de 11 metri pătrați aspectul cel mai important este că te poți câca, face duș și spăla pe dinți în același timp din moment ce dușul e deasupra buzii, iar chiuveta e atât de aproape că te poți spăla pe mâini în același timp.

D: Tibi și Ligia sunt doi studentx proaspăt veniți într-o aglomerație urbană la studii. Primul lucru pe care îl fac e să își caute o locuință ca să poată apoi găsi o cale de a supraviețui în capitalismul târziu. Care sunt steagurile roșii de care ar trebui să țină cont atunci când aleg un apartament?
ACC: Steaguri roșii sunt cu siguranță „zona centrală”, unde îți dai seama că practic tot Clujul este centrul Clujului, apoi altele cele care sunt „nepretențioase”, altfel spus spelunci, iar cele mai creepy sunt cele care caută doar chiriașe, eventual să facă menajul restului apartamentului, sau menaj a trois dacă s-ar putea cu proprietarul.
Apoi dacă nu apartamentul e problema, atunci s-ar putea cu siguranță proprietarul care îți va povesti cum a amenajat și cum a investit – deși nu există urme despre asemenea investiții, justificare fiind de fiecare dată că numai din cauza altor chiriași distrugători arată așa acum. În linii mari este o loterie să prinzi o chirie bună în Cluj.
D: Ce soluții vedeți voi ca să nu mai stăm în garsoniere de 2 metri pătrați cu aragazul lângă pat?
ACC: Păi soluțiile țin practic de mărirea fondului public de locuințe – sociale, affordable – și de implicarea administrațiilor locale în economie prin reglementarea chiriilor, prin oferirea de ajutoare de chirie persoanelor precare sau structural marginalizate și opresate, plafonarea chiriilor și în general tot ce ține de o politică a locuirii. Dar aceste soluții nu pot veni decât dacă ne organizăm între noi, chiriașxi, întrucât puterea nu a cedat niciodată nimic decât dacă cineva s-a luptat pentru acel ceva.
Astfel spus, ar trebui să ne organizăm pentru a ne cere drepturile, pentru locuire decentă la care toată lumea are dreptul, pentru cheltuieli cu locuirea nu mai mari de 30% din veniturile lunare și pentru un model în care locuirea nu este speculă, ci reprezintă un drept.
Dar, cum activitatea nostră – și a altora – o atestă acest lucru este greu și nu se întâmplă de pe azi pe mâine. Așa că…răbdare și organizare trepantsxilor.