Acest articol a apărut într-o variantă extinsă pe hârtie în Almanahul Trepanatsii 2. Găsești colecția noastră de 17 povești trepanate în București în librăria Mihai Eminescu.

Uneori am senzația că facebook-ul se întâmplă în ultimii ani mai degrabă în grupuri de pasionați decât pe wall-uri. Sună clișeic, vorba consacrată de Decât o Revistă ca să își scuze tautologiile cringe pe model „sorry, not sorry”, dar decât să citesc părerile centrului, dreptei sau stângulitsei politice, mai bine mă pierd câteva ore pe grupul de extratereștri antici, al ciobanilor sau pe cel al bărbaților care fotografiază mașini abandonate pe străzile României și se înjură în comentarii.

Că tot veni vorba de masculinitate toxică și mașini, această simbioză aproape perfectă, există și un grup al iubitorilor de mașini produse în România. Tot frecând grupul acesta în ultimele luni am aflat povestea unor speranțe și intenții de automobile care, din diverse motive, nu au mai ajuns în producție. Aceasta nu e o istorie exactă și nici o enciclopedie de prototipuri, ci mai degrabă o repoducere subiectivă a unor postări și comentarii de la cei mai activi mașinomani ai gupului. E mai mult o stare de spirit decât o investigație jurnalistică serioasă. Așa că serviți cu sare.

INA 900

Jan Albu ne prezintă această rara avis, un prototip realizat în 1993-1994 la INAR Brașov după schițele unei Dacii 500 Lăstun – un „vârf” al tehnologiei motorizate românești care și-a luat multe înjurături de la cele câteva sute de șoferi care au avut proasta inspirație să o achiziționeze în anii ’90.

Ina ar fi puțin mai mare decât Lăstunul cu „portiere interesante, oglinzi și faruri de Dacia Super Nova”. Din comentarii mai aflăm că ar fi avut 2 cilindri boxer, iar părerile despre design sunt împărțite. Unora le e frică să nu le cadă portiera după ce o trântesc, în timp ce Ioan Dorel Viorel Constantinescu consideră că avem de-a face cu o mașină rudimentară și lipsită de fiabiliate, iar eșecul e, totuși, mai mic și mai puțin răsunător decât cel al Oltcitului cu motor răcit cu aer. Alt bărbat trecut de 50 de ani apreciază caroseria reușită, dar arată că problema a fost, bineînțeles, execuția, iar dacă eram mai inteligenți (noi ca popor), Ina a fi trebuit să intre în producția de serie.

Dacia Student 650

Tot domnul Jan Albu ne prezintă și un prototip mai nișat pe tineri frumoși și comuniști. Dacia Student 650 (coincidență numerologică cu tractorul U650?) este un prototip de mic litraj care deține un motor de 650cmc cu doi cilindri și putea circula cu o viteză maximă de 110 km/h. Deja ne exprimăm ca niște experți în mașini, nicidecum ca niște hipsteri obosiți care iau informații copy/paste de pe un grup de bărbați care iubesc mașinile mai mult decât pe femei. Comentariile acestui model încep în forță cu o poantă de la Valentin Paul: „Săracii studenți”. Alt băiat de comitet, Sorin Manole, apreciază această struțocămilă pe care o etichetează drept un Fiat 500 cu faruri de Datsun(păreri preluate de pe internet), iar Mitel Dănilă crede că trotineta e mai bună decât acest „cârciag”.

Dacia 2000

Deja enciclopedicul Jan Albu trece în revistă și un model de Dacie de care, crede el, puțină lume știe. Nu e tocmai prototip, dar având în vedere că au fost fabricate numai câteva zeci de exemplare din Dacia 2000 și cum postarea a strâns 1.1k reacții, nu putem s-o trecem cu vederea în reportajul nostrum insolit.

Copie după Renault 20 și realizat cu piese franțuzești, Dacia 2000 este automobilul cu cea mai mare capacitate cilindrică care a ieșit pe linia de asamblare a uzinei de la Mioveni. Să vă plictisim puțin cu date tehnice. Motorul era de 2000 cmc, producea 109 cp și putea ajunge și la 180 km/h. A fost comercializat în țară în două culori: bleumarin și negru. Legenda spune că însuși Nicolae Ceaușescu mergea la bordul Daciei 2000 când călătorea pe distanțe scurte, deși el nu avea carnet cum se subliniază în comentarii. La dotări, dintre cele mai moderne pentru epocă: geamuri electrice, trapă și aer condiționat.    

Din comentarii aflăm că ar fi existat și un model pe alb și apare și o poză demonstrativă dar neconcludentă. Povestea cu varianta pe alb este adaptată de Polezache Marian, care susține că unele exemplare au fost vopsite în alb „pentru Petre Roman”. Ayan Moldovan aduce niște fapte, nuanțe și logică în poveste. Ne arată niște imagini din care fiecare înțelege ce vrea. El ne spune că are întipărită pe retină o dimineață de trafic aglomerat din primăvara lui 1990, când într-o coloană de mașini (oficiale?) a zărit și două Dacii 2000 la origine bleumarin, „vopsite atât de urât încât parcă varul a fost întins cu trafaletul.”  În fruntea convoiului se afla o mașină de poliție Dacia 1310 și ce i s-a părut interesant lui Ayan era că „se vedeau prin lunetă căștile albe de intervenție aranjate pe policioara din spate iar dacă în 1310 încăpeau trei dintre ele și a patra înghesuită și nealiniată din lipsă de spațiu, în 2000 toate patru stăteau ordonate frumos cu o mică respirație între ele. Concluzia este firească în favoarea Daciei 2000 care avea dimensiuni mai generoase, era mai lungă și mai lată, conceptual mai modernă și aparținea unei clase superioare ca dimensiune.

Notabil și că a fost văzut un astfel de model prin 2000 și că aparținea mitropoliei Olteniei, dar și prin 88 în parcarea hotelului Moldova din Iași în timpul unei vizite a lui Ceaușescu.

Nu e clară originea Daciei 2000, dacă a fost adusă cu tirul de la uzina Renault și la Mioveni i-a fost schimbată doar emblema, sau a fost adus doar kitul de asamblare, de aici și o ceartă între comentatori dacă e o Dacie pur românească sau e o rușine alogenă.  

Dacia Convertible

Proiect al celor de la UAMT Oradea, Dacia Convertible era proiectat pe o berlină de 1310 și, din imaginea pixelată pe care au postat-o mașinomanii grupului, conceptul seamănă cu ce ar fi trebuit să apară în clipurile trupei L.A pe la începutul anilor 2000. Jan Albu nu ne împărtășește prea multe despre model, doar că proiectul a murit după ce a fost considerat o investiție nerentabilă de către uzina Dacia de la Pitești.

Dacia D33

Aflăm că Dacia D33 este un prototip care a fi trebuit să înlocuiască seria Nova de la Dacia, dar design-ul învechit și calitatea îndoielnică ar fi îngropat-o. Cei de la Renault l-au abandonat imediat după ce au preluat fabrica. Comentariile la poză sunt în mare parte pozitive, mai ales pentru că e vorba de un prototip neaoș, dar și că seamănă cu Fiat Albea, Fiat Marea sau Fiat Siena. Asta pentru că modelul a fost realizat cu ajutorul designerilor italieni. Nouă în redacție, nefiind pasionați, ni se pare că seamănă cu o farfurie zburătoare.

Dacia Extase

Cu acest model Dacia ar fi încercat să se distanțeze la începutul anilor ’90 de părinții de la Renault și să construiască o mașină mai „americanizată” și „mai” premium.  Jan ne transmite printr-un citat copy-paste dintr-un articol Playtech din 2018 (cam toate textele sunt preluate de undeva de enciclopedistul nostru amator, dar date ca fiind texte proprii) că există între patru și șapte unități și că mașina e o zacuscă de influențe: Dacia Liberta, Dacia Nova, Dacia 1310.

Din comentarii am aflat că mașina e urâtă și că designerul nu a prea avut imaginație, un hot take căruia i se răspunde cu epicul concurs de schițe de caroserii pentru Dacia 1300 din revista Autoturism din anii ’70, care dovedește negru pe alb că românii au imaginație. Mai mult, nu avea nimic americănesc modelul, ci seamănă cu o Ladă mai nouă, o Nubira de prin anii 2000 sau, de ce nu, Daweoo Espero, că tot intraseră pe piața românească pe atunci.

Dacia MD87

Dezvoltată de mințile puternice de la Uzina de Automobile Pitești, Dacia MD87 livrează ce promite în nume în sensul că pare o mașină făcută de persoane care au consumat MD și au văzut un viitor în care Paul Walker e comunist și lucrează în Divizia a IV-a de Securitate ca agent secret pe platoul de filmare la 2 Fast 2 Furious. Jan Albu preia informația din ziarul Prosport despre prototipurile sport Dacia și ne dă fix informațiile pe care le vedem și-n poză: eleroane futuriste, faruri escamotabile, dar și că există doar două exemplare din cele două „super-mașini”. Ce s-o fi întâmplat oare cu ele? Sperăm doar că n-au ajuns cotețuri sau cazane prin vreun beci de securist din Primăverii.

Aro 12

Utilizatorul Miriuță Nicoale ne teasuiește cu acest mongrel de Dacia cu apucături de Aro. De pe wiki aflăm că s-a numit și Dacia Deceneu (pentru că de ce nu, protocronismul era în floare) și că a fost produs la începutul anilor ’80 într-un număr de 14 exemplare. Împărțeala e făcută echitabil: caroserie Dacia 1310 Break, șasiul și partea mecanică Aro cu tracțiune 4×4. Platforma era, de fapt și de drept, de la un Renault 12. Mașina ar fi fost testată oficial prima oară de Ceașcă (legenda spune că mergea cu ea la vânătoare), apoi retrasă din circulație la ordinul Elenei Ceaușescu.

Mașinile au fost folosite la aprovizionare în cadrul uzinei Aro și din comentarii aflăm că mai există una de vânzare pe olx la prețul de 4.500 euro. Bineînțeles, mașina a mai fost zărită în Pitești, Târgoviște, și chiar fostul primar Leureanu din Roman ar fi condus una. Cristi Năstase ar fi văzut în trafic această corcitură, „căruță e puțin spus, a rămas și fără certificatul de înregistrare”.

Oltcit Sbarro 4×4

Avem de-a face cu un model enigmatic și „foarte interesant” propus pe grup către dezbatere de un membru pe nume Rafa, e vorba de o mașină făcută la uzina Oltcit și bazată pe o schiță a designerului italian Sbarrro. De pe internet aflăm că e un concept-car sub forma unei caroserii combi în două portiere care are apucături americănești, așa cum putem observa ușor și din imagine. Mașina n-a ajuns în producție și a rămas doar o idee bună. În comentarii se reciclează, ca de obicei, ce a mai frunzărit fiecare pe internet, ba că seamănă cu un dric, ba că seamănă cu un Mustang Break din 1990. De fapt, domină poantele cu tentă funerară, mai exact atunci când o vezi îți zboară gândul la cimitir. Nu contestăm.

Luoman CQ680

Un prototip rar care a făcut furori în vara anului 2021 pe grup este acest autobuz-camion produs în două exemplare pentru China. Camioanele realizate în anii 70-80 la uzina Steagul Roșu din Brașov au construit în realitate o bună parte din visurile dezvoltaționiste ale țărilor comuniste din Europa Centrală și de Est (și nu numai). Doar în anii ’70 au fost produse 33.000 de camioane pe an, în marea lor majoritate pentru export, în țări precum Ungaria, Iugoslavia sau China. Luoman CQ680 a fost realizat în cooperare cu chinezii de la Dongfeng și își propunea, așa cum se vede și din imagini, să lipească un autobuz de o carcasă de camion. Dincolo de comentariile evidente despre aspectul de corcitură al mașinii, mai întâlnim oameni care au văzut și prin Cuba prototipul și clasicele nostalgii ale unei industrii puternice de mașini românești.