HomeInterviuSalvarea masculilor fragili, Puya la Apollo și trădarea de corp și clasă

Salvarea masculilor fragili, Puya la Apollo și trădarea de corp și clasă

Zilele astea mi s-au suprapus în feed și creier două cicluri de social media, unul aproape post-mortem, unul fresh și spicy: opinii despre ce-ar trebui să facă stânga apropo de tipi ca Tate care prind tinerii în mrejele lor toxice, respectiv scandalul cu Puya pe scenă la Apollo111, această Mecca al queerimii bucureștene. Precum două valuri care se ciocnesc la unghiul potrivit și produc forme geometrice neobișnuite, intersecția celor două surse de indignare publică mi-a produs niște idei geometrice neobișnuite.

Mai întâi, preocuparea cu ce nu face și ce-ar trebui să facă stânga e un staple binecunoscut al bulicicii de mileniali rămași naufragiați pe Facebook. Dacă hipsterii cișmigieni, centriștii, (paleo)liberalii și stângiștii trecuți de 30 ar pune mână de la mână să deschidă un restaurant-bar-cafenea, specialitatea bucătarului s-ar numi Stânga ar Trebui Să (STS, ca MBS), și s-ar servi exclusiv cu prosecco de la Mega Image. Apoi, unul dintre acționari și-ar face un partid de centru-stânga, iar restul ar deveni istorie. Vârsta și experiența ar trebui să mă oprească din a interacționa cu această bucătărie, dar o voi face oricum, tocmai pentru că și eu sunt un mascul fragil și nu mă pot abține de la a mă da în stambă.

Ce ar trebui, așadar, să facă stânga ca să nu mai pice tinerii băieți cis-het în găurile șerpilor de Peterson, Rogan sau Tate? Păi, mai întâi, stânga ar trebui să se uite un pic la Peterson, Rogan și Tate. Nu la ce zic, ci la ei ca oameni dotați cu corporealitate. Peterson e un silver fox (a zis-o Contrapoints, nu eu) care a inspirat stilul dark academia, Rogan e un gorilian plin de mușchi, Tate e kickboxer, iar toți au poze cu ei în posturi de dominanță. Apoi, stânga ar trebui să asculte cum vorbesc ăștia: cu aroganță sau jemanfișism, cu voci groase sau cu exces de cuvinte academice, agresiv, cu tupeu, never back down.

Dacă niciuna din descrierile astea nu îți zice nimic, sau chiar îți repugnă, probabil nu ești și n-ai fost niciodată un mascul fragil, cu o imagine de sine incertă dar situat într-o ierarhie socială bine definită de către prieteni, cunoștințe și societate în ansamblu, ierarhie în care vezi de nenumărate ori cum câștigă cei “puternici”, care te înghiontesc mereu cu prezența lor să tinzi spre emulație. Bani, vorbe la tine, mușchi sau gloanțe, succes la femei – nu ar trebui să fie un secret pentru niciun stângist că băieții (și fetele) sunt încă în mare parte socializați pe modelul masculinității și feminității tradiționale. Marșurile n-au fost de ajuns. Arta politică n-a fost de ajuns. Dezbaterile publice n-au fost de ajuns. Faiărosfera nu e de ajuns, iar războiul din Ucraina cu Sfânta sa Javelină a dat oricum totul cu 10 ani în urmă.

Mai e mult până departe, dar dacă te preocupă real situația, inevitabil o să lucrezi cu materialul clientului, un material care duhnește a roluri de gen est-europene macerate în propagandă militarist-imperialistă. Ori, pentru a face asta, va trebui să muști din mărul newtonian al existenței fizice, să cobori din lumea ideilor în lumea corpurilor care se ciocnesc violent. S-a creat în ultimii ani o grămadă de literatură și artă despre corpuri queer, despre fluiditate și dizolvare, despre explorare și acceptare. Excelent, la cât mai multă, acolo e viitorul, dar în prezentul curent acea literatură e scrisă într-o limbă complet străină pentru cei care ajung în orbitele influencerilor masculiniști. Ei nu caută fluiditate și incertitudine, asta au deja, și le provoacă anxietate. Caută rigiditate, figuri (paterne) care vorbesc cu certitudine despre lucruri puternice și reale.

Ce este puternic și real? Orice. E irelevant ce zici sau faci, cât timp o faci cu atitudinea potrivită, vei atrage atenția celor care au nevoie de putere (care pare) reală. Atitudinea asta nu o întâlnim doar la influencerii bărbatosferei, însă. O găsim și la (t)rapperi de orice gen și orientare, o găsim și în cultura drag, unde braggadocio și posturarea dominanței sunt folosite cu aceeași frecvență ca pe orice album despre trafic de cocaină din cartierul Due Ponti. Între versul lui Todrick Hall “Ooh, girl, I don’t dance, I work, I don’t play, I slay” și “Strigați la Familia dacă sunteți cu mine, dușmanii mor când ne descurcăm mai bine” găsim mici diferențe de modulație, dar la nivel fundamental aceeași energie. Ambele piese sunt bangere care aduc oamenii laolaltă și eventual îi fac să se miște sincronizat. Sigur, cea mai dansantă piesă a lui Puya e de fapt Undeva în Balcani (care bănuiesc că a fost cea cântată la Apollo), o tentativă de subtext ironic moralizant, dar și acolo atitudinea și beatul trec ca un buldozer peste construcția simplistă a versurilor de tip Cronica Cârcotașilor și reduc cele două nivele de ironie la un singur nivel, de euforie. Chiar dacă ești ardelean, moldovean sau lucrător cultural independent, n-ai cum să nu îți vină să te miști când te trezești într-o cameră plină de alți români și începe Undeva în Balcani.

Găsesc, așadar, cel puțin stranie mirarea atașată în unele cazuri la indignarea față de performanceul impromptu al lui Puya de la Apollo111, chiar în cadrul unui drag show. Mirarea că tinerii atrași de exuberanța regalității drag nu s-au răsculat pe loc la apariția lui Puya, cantautor canonic al curentului nostalgia parties patentat în același bar LGBTQ+ friendly, sau că în general tineretul queer ascultă muzică cu autori homofobi sau cu versuri problematice. La fel ca cei care se întreabă ce dumniezău ar putea să facă stânga ca să nu mai piardă tineretul masculin, cei care se întreabă de ce prinde OG Eastbull la tineretul woke sunt, din punctul meu de vedere de mascul fragil, niște trădători.

În primul rând, aceștia își trădează corpul, pe care îl înfășoară în niște lanțuri cauzale grele care le pică din craniu. Faptul că îți place să te miști pe muzică n-ar trebui să zică nimic despre moralitatea ta, dansul tău nu contribuie la oprimarea nimănui, mai ales când o faci la o petrecere cu muzică pusă tehnic vorbind ilegal de pe un laptop cu YouTube, din care abia văd bani DJii, darămite artiștii. Pentru unele persoane, însă, fiecare act de consum individual este un act politic, așa că ajung încet-încet să-și înlocuiască fiecare reflex natural al corpului cu reguli de bună purtare, până când într-un final se vor dezice complet de orice fel de manifestare fizică care (le) transformă corpul în altceva decât o masă amorfă în care rezidă un creier cunoscător de reguli. Aș zice ceva de Deleuze aici, dar n-am citit Deleuze decât din meme.

În al doilea rând, aceștia își trădează clasa, fie demonstrând că n-au trăit o viață care te face susceptibil la a da din cap pe versuri despre violență, relații de putere și cartiere muncitorești, fie demonstrând că le e rușine de acea viață și de comportamentele și gusturile deprinse de acolo, de care vor să scape ca să fie acceptați de lumea bună. Pe aceștia din urmă e greu să-i judeci, în fond fiind vorba tot de o mentalitate de hustle necesară supraviețuirii în mediul academic/cultural/oengistic finanțat de multe ori din cuferele nepătate ale Vestului, care trebuie să rămână nepătate. Poți, însă, să le atragi atenția asupra comportamentului (auto-)vampirizant care apare când gândești așa, eventual să le dai un link la mema aia antică Dezarticulat cu turla vampirului.

Așadar, iată ce-ar trebui să facă stânga ca să atragă pe cei tineri sau nu, masculi sau nu, fragilx sau nu: să danseze ca și cum nu ar posta nimeni sau, mai pe românește, să facă ce vrea organele ei genitale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

0FansLike
0FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Populare

Cine e italianca care a cucerit tiktokul înjurând în română

0
Recent, au devenit virale pe platforma de videoclipuri scurte tiktok câteva clipuri cu o tânără care vorbește româna stricat, din toate punctele de vedere. Italianca apare foarte nervoasă de fiecare dată și își înjură iubitul român. Motivele variază, ba că i-a mâncat ciocolata promisă ori că nu poartă căciulă sau că a uitat să-i cumpere de la magazin lămâie. Toxic Mary, numele sub care își promovează activitatea, a strâns sute de mii de vizualizări în ultimele câteva săptămâni și se apropie vertiginos de cotele de popularitate ale unor alte produse social media precum Luis Stan sau TJ Miles, deja celebri și pe canalele mainstream de televiziune. Canalul deținut la comun de Toxic Mary și prietenul ei are circa 250.k urmăritori și cifrele sunt în continuă creștere, deci în curând să ne așteptăm să îi vedem pe cei doi la Kapatos.