Circulă în bulicica extinsă, cu derizoriul de rigoare, informația că până și CEDO a dat dreptate statului român care a respins înființarea Partidului Comunist din România în spiritul unor „idealuri democratice” și ca pedeapsă pentru liderii partidului care nu vor să se delimiteze de trecutul totalitar PCR. Bineînțeles, situația e mai complexă în realitate decât în mintea omului de bulă centrist, liberal sau chiar fascist preocupat să urle la imagini mișcătoare de pe Netflix.
În primul rând, nicăieri prin presa mainstream nu se dă un context complet pentru această știre senzațională. O să-l dăm noi, pentru că avem niște timp liber și pentru că, mna, chiar încercăm să facem presă căutând chestii pe google.
Monoideea fixă a reînființării unui partid comunist care să-l continue pe cel dizolvat în decembrie 89 e o obsesie veche și cam imbecilă a gărzii vechi din scena stângii hardcore românești ceaușiste, veșnic concentrată mai mult pe o ritualistică tip pomeni și cădelnițare anuală la mormintele lui Dej și Ceaușescu decât pe munca politică și construcția unui partid de avangardă care să reprezinte masele populare în spirit leninist. Decizia care a declanșat acest mare „proces de la CEDO”, de fapt o simplă respingere a unei cereri la șase ani de când a fost înaintată, a început în 2010, când a apărut un Comitet de Reorganizare a „partidului înființat în 1921 și condus de Nicolae Ceaușescu până pe 22 decembrie 1989”.
Prin Comitet au trecut razant cam toate splinter cell-urile de orientare comunist-conservatoare din zorii anilor 2000-2010 și care activează acum legal(da, au reușit să-și înregistreze partidele comuniste sub alte nume, rezultatele s-au văzut în alegeri) sau mai puțin legal și care acum se războiesc pentru supremația ideologică așa cum și trebuie în stângulitsa: Noul Partid Comunist, Partidul Socialist Român, PCdR, Partidul Comunist Secolul XXI, Partidul Comuniștilor Nepeceriști, Partidul Comunitar din România, UTC, UTS, gruparea maoistă din jurul lui Adrian Crăciunoiu, cei doi băieți cu chiloți de tablă de la Râmnicu Vâlcea care se ceartă pe youtube cu saltimbancul clasei de mijloc tinere și emancipate Silviu „Marian” Faiăr, și probabil că mai sunt dar sunt așa underground că nu știu nici ei că există încă.
Președintele Comitetului de Reorganizare, Petre Ignatenco, explică într-un număr din 2017 al revistei în format pdf Scânteia AS (sperăm că e o metaironie la celebra revistă Formula AS), de ce s-a ajuns cu PCR la CEDO prin primăvara lui 2015. Așa cum declară Ignateco, „tocmai acest detaliu, că este un partid vechi, a constituit motivul pentru care instanțele românești au respins înregistrarea în Registrul Partidelor Politice. Ei au motivat că legile actuale care reglementează înregistrarea partidelor politice nu prevăd norme care să reglementeze înregistrarea partidelor vechi ci numai a celor noi. Aceasta ne-a determinat să ne adresăm Curții Europene a Drepturilor Omului acuzînd statul român de discriminare, în principal, pe lîngă alte cinci motive-capete de acuzare.”
Așadar, e un război de uzură și obsesiv, cu accente donqijotiste în esență și care, bineînțeles, e folosit ca muniție de presa mainstream în propaganda lor veșnic anticomunistă.
Despre Ignatenc(u)o și ai lui: nu știm dacă fac de capul lor prostiile astea sau sunt niște marionete-păpușari într-un joc rudimentar al decepției pornit de forțe mai mari ca să producă haos, dezbinare ideologică și, cu manta, distrugerea oricărei șanse de organizare pe bune a unei mișcări valide de stânga mai hard în Românica.
Revenind la Ignatenco, tot din presă avem un portret în cheie comică din 2014 publicat în EVZ:
„Petre Ignatencu este genul multilateral dezvoltat. Din CV-ul său aflăm funcţiile pe care le-a îndeplinit. Pe rând a fost antrenor, ramura popice; corespondent al ziarului Sportul; ofiţer în rezervă MAI; consilier la Consiliului Local al sectorului 3 pe listele PRM in anul 1992; jurist, dar şi şofer de taxi. În prezent este preşedintele mai multor asociaţii cu orientare procomunistă : Asociaţia Scânteia, Asociaţia de prietenie Româno-Rusă, Asociaţia “Che Guevara” – România şi Asociaţia de prietenie Româno- Venezueleană “Simona Bolivar”. Este căsătorit şi are doi copii.”
Sediul asociației ar fi fost în 2014 „în clădirea Gării de Nord, în sediul sindicatului D.E.F (sindicatul care reuneşte salariaţii din doua filiale ale CFR SA, respectiv Electrificare CFR SA si Intervenţii Feroviare SA.).”, semn că cineva acolo în muncitorimea de catifea îl iubește pe Ignatenco.
Deci s-a înțeles, omul nostru trâmbițează o conexiune cu structurile MAI (SRI, SIE, nu știm, cert e că se laudă cu ceva legături în deep state) și conexiuni strânse cu Rusia, Cuba și Venezuela. Deci e „bazat”, cel puțin ca imagine.
N-o să zicem că ar primi ajutor de prin aceste zone ca să își ducă la capăt proiectele de mare răsunet în presă precum plângeri la CEDO (orice cetățean poate s-o facă gratis și fără un avocat) și strângeri de semnături ca să înființeze cu ajutorul unor tovarăși partide comuniste de mucava precum Partidul Comunitar din România, al cărui sediu e pe strada Paris din sector 1, într-o zonă cam exclusivistă pentru proletariat.
O să zicem, însă, în loc de încheiere, că Petre Ignatenco a spus în cea mai recentă cuvântare a sa de pe facebook că a vizitat în urmă cu puțin timp ansamblul brâncovenesc de la Potlogi împreună cu ambasadorul Rusiei și ambasadorul Cubei, o informație amuzantă pe care noi n-am găsit-o confirmată pe nicăieri, dar care ne-ar plăcea să fie adevărată.