Acest articol a apărut într-o variantă extinsă pe hârtie în Almanahul Trepanatsii 2. Găsești colecția noastră de 17 povești trepanate în București în librăria Mihai Eminescu.

Nevenindu-mi să cred, încă pornesc uneori, din nu știu ce aberație morală, cîte un clip scurt din emisiunea „Bravo ai stil”, sezonul actual, și – tot nu-mi vine să cred în ce hal au reușit ăștia să fută o galaxie de emisiune cum a fost asta, cea care ne regla programul cotidian, dînd teleologie zilelor noastre.

Îi văd pe jurați îndemnînd fetele (așa cum obișnuiau să o facă mereu, ce ecou gol și trist) să fie mai energice (i.e. să dea drumul odată la scandal) – însă azi fețele juraților sunt o idee mai descompuse, ei puțin mai terminați de viață, ochii mai căscați în teroare: „fiți fetelor mai energice că ne închid ăștia dracu emisiunea și pierdem tot!!”, se poate citi în îndemnul lor care nu a fost niciodată totuși așa de disperat.

Și cum fetele astea nu vor fi niciodată mai energice (s-a dus epoca în care Denisa și Larisa plîngeau simultan în platou, Larisa sfîrșind prin a fi iar dată afară după ce înjura, pentru că „eu nu pot fi ca Denisa, să arunc săgeți subtile, EU SUNT REALĂ FMM” – vom explica mai jos de ce acea epocă nu mai poate fi), cum, spuneam, fetele astea nu vor fi ever „energice”, le rămîne juraților să încerce să salveze în disperare ce cred ei că se mai poate: Raluca a început să se tăvălească prin platou ca și zilnic, Maurice țipă din senin, parcă tot mai apucat printre ruine, Tibi Clenci e efectiv degeaba plus ușor libidinos, dar ce fotograf nu e – cine ar fi crezut că vom ajunge să spunem: în definitiv mema aia de om care e Botezatu era de 10 ori mai asset pentru emisiune față de băiatul ăsta plat ca talpa și doar puțin libidinos. Bote spunîndu-i Emilianei că arată „ca circul pe stradă”, aruncînd cu papiote după Alina prin studio – sorry, dar era Tibi Clenci la a zecea.

Anyway, cum de a putut muri, acum deja ani de zile, emisiunea asta care, ca să le răspund celor care m-au tot întrebat „cum te poți uita la așa ceva” (în loc să ascult jazz, presupun), care deci m-a susținut pe drum și mi-a confirmat viziunea de viață nonumanistă, antispeciistă și antidemocratică?

Păi să vedem.

Aici au fost lei

Prăbușirea imperiului Bravo era anunțată încă din sezonul 3 – cum dacă nu crepuscular, manierist să fie un sezon în care la sfîrșit cîștigă Iuliana și asta nici măcar nu mai scandalizează pe nimeni? Sfîrșitul era acolo pentru cine avea ochi să-l vadă.

Sezonul All Stars, care a urmat, a constituit un neașteptat reviriment, însă era zvîrcolirea nostalgică a ultimei fărîme de viață din cadavrul peste care cine a avut ideea cretină de a face sezoanele 5 și cele două de Celebrities a pus defintiva piatră de mormînt. Și, într-adevăr, în sezonul 5 au fost aduse niște fete de prin Control și s-a întîmplat exact ce te aștepți să se întîmple cînd aduci fete din Control la TV – am mutat canalul cînd am mai apucat să fac asta înainte de a adormi în mijlocul emisiunii.

Dar de ce spunem asta, că Celebrities a fost piatra mormînt – pentru că, ne-am gîndit, ai fi tentat să spui că Bravo a căzut odată cu marginalizarea Iuliei Albu prin scoaterea ei din juriu și împingerea pe fotoliu a?  lui Răzvan Ciobanu, pentru ca apoi, ca și cum ar fi împins-o puțin cîte puțin în afara platoului, la Iulia să se renunțe de tot. Și într-adevăr, răspunsul easy ăsta ar fi: într-un reality bazat pe shaming, Iulia știa cum să atingă nervul concurentelor și să le aducă, oricine ar fi fost, în ipostaza de a face efectiv panaramă în platoul ăla. Pentru cine are curiozitatea de a urmări pe yt relativ cronologic clash-urile dintre Iulia și fostul om de radio prezentînd emisiuni de folclor la un post din Craiova care era concurenta Adela – dacă urmărești, poți vedea cum, pe parcurs, Adelei începe să îi tremure efectiv capul cînd e scoasă pe interval, la jurizare, nici nu apuca Iulia să deschidă gura și Adelei efectiv îi vibra craniul cum doar la o biată casieră de la Sephora am mai văzut cîndva.

Dar, după cum știm, la serviciile Iuliei s-a renunțat, lăsîndu-ne parcă goi și terorizați într-o lume nu că nedreaptă, dar nici măcar acceptabilă – în care Dana Budeanu urca, în vreme ce Iulia Albu pălea blînd la apus, spunîndu-ne rămas-bun ca un sonar melancolic.

Însă sezonul 3 a fost, cum spuneam, mare flop, cu Iulia acolo. Explicațiile easy, obvious, nu sunt mereu adevărul, oricît de tentante ar fi pentru noi ca soluție – iar etologul Konrad Lorenz ne-a învățat să facem un sport preferat din a arunca în fiecare dimineață la gunoi o teorie preferată.

Ci – într-un reality bazat pe shaming, în care te aștepți ca concurentele să fie energice unele cu celelalte pînă la a se acuza de furt, cum a fost cu Beatrisss și Iuliana, de apăruse mema aia cu „bravo, ai dosar penal”, în care avem zeci de mii de momente memorabile în care juriul a fost la rîndu-i energic cu concurente ca Petronela, Bianca sau Andreea de la Zărnești: cînd faci sezon Celebrities, efectiv nu o să se mai întîmple niciodată asta.

Pentru că, oricît de scîrbos și descurajant pentru noi ca specie ar suna: ANTURAJE – juriul nu o să vorbească niciodată cu doamna Carmen Negoiță ca și cu Petronela, pentru că, na, nu știi cînd te mai vezi la un fashion week la AFI Cotroceni cu ea. Și nici doamna Carmen Negoiță nu o să vorbească niciodată cu Anda Adam, care crede sincer despre sine că a pus bazele industriei muzicale românești, de parcă ar fi Delia sau ceva, nici doamna Negoiță nu o să ducă deci atacuri de gherilă la Anda Adam ca antologicele războaie Denisa vs. Marisa sau Cristina-Mihaela vs Andreea – pentru că, na…

Sub dictatul anturajelor Bucureștiului, pentru că nu știi peste cine dai la un eveniment la Hotel RIN, la Bravo s-au instaurat stîlpii societății și din acest motiv nu va mai fi nimeni energic cu nimeni niciodată, nu o să mai avem nici un carnagiu niciodată, Ilinca va spune mereu cu o voce spartă „să se deschidă porțile” și porțile se vor deschide scîrțîind lugubru înspre un platou tv în care altădată erau lei și azi sunt doar pînze de păianjen…

Nouă, ca telespectatori? Ne rămîn amintirile, imagini ștanțate în mijlocul incandescent al sufletului, cînd Cristina-Mihaela defila cu zece genți pe mînă deodată, și ne rămîne un mod mai easy de a ne cunoaște: întrebi omul „tu cine ești, Cristina-Mihaela sau Denisa?”

Personal, bat mai spre Denisa, mă văd mai degrabă în ingenuitatea-Salinger-INTP a fetei Denisa decît în paralizantul smoothness de Bagheera trecută puțin prin viață al celei care a fost Cristina-Mihaela.  

(btw, ce compas or folosi producătorii emisiunii de dinainte de vreme ce nu puteai înțelege întotdeauna o ceartă între fete pentru că erau bipuite cuvinte basic ca „mincinoasă”, „nebună”, „hoață”, „beată”, dar acum cîteva săptămîni, în schimb, Ilinka efectiv jongla prin platou cu nebipuite țigan, țigănie, țigănime și toate derivatele de a fost nevoie să intervină Maurice cu „rom” și Tibi Clenci cu concluzia rezonabilă: „oricum le zicem, îi iubim oricum pe toți”?)

Insula iubirii e o poezie socială de dragoste

Unde Bravo își construise un întreg ecosistem parazitar (vedeai întîi emisiunea pe bucăți, la muncă, pe măsură ce erau urcate clipurile scurte pe yt, apoi întreagă cînd te linișteai seara acasă, după care intrai un pic pe splendida pagină de meme care însoțea concursul și a renunțat să-l însoțească exact din clipa în care s-a bulit, ceea ne confirmă ipotezele, apoi pe pagina oficială a concursului ca să vezi cum își dau blesteme susținătorii diferitelor concurente între ei pe 7 generații), Insula iubirii părea să fie un produs suficient sieși, mai rafinat, mai finit în escapismul său, care nu mai lasă multe de spus la final – în orice caz, nu a generat o întreagă lume parazită a comentariatului, așa cum reușise Bravo.

Cu sezonul 6 pus pe o pauză aparent nedefinită de plandemie (he-he, am dreptate?), Insula are șansa de a pieri mai grațios decît disperarea cu care s-a stins Bravo. Dar ce s-a întîmplat?

Suspectăm, repet, suspectăm doar o intervenție a CNA-ului, care să le fi amintit producătorilor că sunt totuși în prime-time și participanții cedează cam mult la sex. Astfel, în ultimele două sezoane nu s-a mai futut nimeni, lipsind publicul de acele elemente de burlesque bine-venite care erau Sorin întrebînd-o pe Loredana lui Hamude, grijuliu după consumarea actului: „am dat prea tare?”.

E o combinație fatală asta, că știi din start că nu o să mai cedeze nimeni all the way ispitei din cauza CNA și, 2, bărbații din cuplurile care se testează au început să devină tot mai old, or asta fute tot romantismul rivalității – în loc de doi tineri luptîndu-se pentru o fată, avem practic Anna Karenina, unde toate inimile sunt de partea tînărului ispită nu întîmplător, în toate adaptările cinematografice Vronski e bombă ca animal, deși Tolstoi avusese grijă să ne precizeze că Vronski cam începea să se îngrașe, cam începea să chelească…) – cine dracu o să țină vreodată cu soțul: mai ales cînd soțul e Liviu, om aplecat mai spre afaceri, nu spre suflet, care, în ultima seară petrecută alături de partenera Bianca, înainte de a o lăsa pradă ispitelor de pe insulă, în ultima seară, la cină, simțind că o tăcere grea se lasă peste cuplul lor și vrînd să spargă acea tăcere, nu a găsit cum să o spargă altfel decît: „Fain făcută carnea asta.” (erau de pe lîngă Timișoara concurenții). Cine să țină cu bietul Liviu…

Tot ce era ok la Insula, romantismul ăla exacerbat de proximitatea catastrofei, în care, ca în „Adio, arme”, cînd soldații le plimbă pe infirmiere în părcușorul de 3 metri din fața spitalului de răniți, ispitele le plimbau pe concurente pe 3 metri de plajă discutînd exclusiv sentimente – nu mai existau facturi, chirii, șomaj, videochat și tot ce rămîne de discutat sunt: sentimente – toate astea se duc cînd apare posomorîtul Liviu, care prin simpla prezență îți amintește de lumea reală.

Așa s-a terminat cu Insula: printr-un vulgar exces de efect de real, pierderea celor 3 metri de plajă.

Am rezumat toate acestea într-o poezie socială de dragoste pe care am închinat-o cîndva emisiunii Insula Iubirii și pe care ne îngăduim să o reproducem aici. Iată:

„biblia, sezonul 1

revizitez zilele astea sezonul 1 al emisiunii „insula iubirii” – este același show de o frumusețe sauvage, paralizantă care mi-a fost ars în creier cîndva și în seara asta tocmai am pus pauză cînd era un climax între andreea și ispita matei, venea muzica aia epică pe care o fredonez și pe fundal era cut to bogdan, prietenul andreei, fotbalist, chiajna gen, vorbind pe insula băieților despre ea și nu se auzea ce zice, era pe mute ca să se audă muzica, însă pe buze i se putea citi „da-mi bag pula-n morții ei dă-o dre” și cînd se tăia muzica se auzea

„auzi, e confuză ea… păi tu ești CONFUZĂ cu mine, făi nepoato?”

e noapte în martie, mă

gîndesc la matei, arhitect, model, cîștigător men’s health,

cel mai rateu om de pe pămîntul ăsta,

două sezoane a fost chemat ispită și palmaresul lui e 0 din 2,

mai și rîdeau colegii ispite de el în sezonul 1, cică „ia uite, iar o duce matei pe andreea pe plajă – ce zici, de n-a plimbat plaja aia de i s-au tocit flecurile”

(flecurile sunt niște chestii la pantofi, știu că voi adidași dar na), mă gîndesc la matei avînd nevoie de nenumărate testimoniale pentru a putea explica că au fost niște priviri, niște jumătăți de cuvinte, a ispitit totuși și el,

e noapte și mă gîndesc la tomiță, trecut la profesie vînător,

cea mai eficientă ispită, 2 din 2,

cum n-a mai avut el nevoie de testimoniale futînd-o pe deea ca să aibă antena 1 material să i-l toarne în cap lui cristi, prietenul ei, fără a mai fi nevoie de testimoniale,

ia cristi, uite – tomiță zis eficiență, zicînd la deea „ești udă”,

deea zicînd „de trei zile”, tomiță vorbind așa nu de prost dar gen dacă

poate nu-s camerele pe fază măcar să se audă pe lavaliere că o fute ca să poată să-i dea ceva antena 1 lui cristi,

nu testimoniale weak ca la matei,

mă gîndesc odată deea i-a zis lui tomi „mă fierbi”

și tomi i-a zis „ca și tine”

și apoi eu și ovidiu chihaia am vorbit juma de an doar așa mă fierbi, ca și tine

mă gîndesc la ovidiu chihaia.

în sezonul 1, după ce s-a futut deea, băieții care veniseră

în cuplu s-au crizat că poate se fut și ale lor

și atunci ăla mai puriu a dat mesaj că el o ia pe petra

și pleacă acasă s-o ia de nevastă pînă nu se fute dracu și aia

„mai ales că și stă în cameră cu deea”

iar spre sfîrșit, cînd mai erau vreo 2 zile de stat pe insulă

la spartul spartului

a venit cuplu nou și tomiță mașină reflex eficacitate

se apucase să lucreze la aia nouă (a, ești din călărași? păi acolo mi-am luat eu permisul de portarmă)

mă gîndesc la tomiță, maniac, muncitor, pierdut în profesie,

încercînd să o fută și pe aia în două zile,

cu o privire de terrier nebun cînd deea l-a tras într-o parte ca să-i spună „eu cred că te-ai folosit de mine pînă ți-ai atins scopul”

tomiță încercînd să vadă ce face aia nouă, călărași, unde pleacă, peste umărul la deea

e noapte și eu mă gîndesc la astea

liviu spunînd „păi suntem la televizor, gîții mă-tii” mult înainte

ca asta să devină o memă

mă gîndesc la ispitele matei, tomiță, raul (instructor de ski)

plimbîndu-le pe alea pe două palme de plajă

într-un romantism de ăsta exasperat ca în „adio, arme” (cînd ieșeau naratorul și colegul italian din unitate seara ca să se ducă la spitalul de răniți să vrăjească la surorile medicale pe acolo de le plimbau plm ronduri prin grădina spitalului)

frecînd la plaja aia „de nu mai trec nici cîinii pe-acolo”

într-o lume aurorală, fără chirii, șomaj, videochat și

marasm social

în care tot ce le rămîne este să frece doi metri de plajă tocînd despre sentimente…

liviu spunînd „important e că plecăm cu fruntea sus”

eu comentînd acru „care sus bă că vi le-au futut pe toate” cum încep să vorbesc singur în noapte

cățeaua gudrun venind pînă la laptop, crezînd că se întîmplă ceva, bîțîind confuză din coadă

eu spunîndu-i acru păi cu mine ești tu CONFUZĂ, făi nepoato

așteptînd finala

pregătind în memorie sezonul 2

cînd venea și deea ca ispită, tomiță venea și făcea ce i s-a cerut să facă, matei venea să frece iar la testimoniale că stai că de fapt nu poate să nege că mi-a aruncat o privire,

noua vedetă sorin spunîndu-i îngrijorat la aia a lui hamude ”am dat prea tare?”, după ce o futea,

într-o lume de doo palme de plajă

cînd în jur lumea e în flăcări, pe fb se vorbește despre socio-umane ca despre științe, științe ale sufletului omenesc

(cînd tot ce-ți trebuie ca să înțelegi și

reprezinți sufletul omenesc este sezonul 1 din „insula iubirii” și puțin baudelaire)

dar în insula iubirii ca într-un glob de ăla de sticlă

stau românii la date la templul thai al maimuțelor

ispita bianca sărind la echipa de producție

AU, MĂ MUȘCĂ ASTEA-N PULA MEA

matei plimbînd-o etern pe andreea pe plajă de nu mai trec nici cîinii pe acolo, raul vorbind ca loren,

tomiță lucrînd ca o mașină, mașina de cusut,

sorin așteptînd să intre în scenă…”