Din când în când mai apare pe internet câte o diatribă împotriva social media și a răului metafizic pe care îl reprezintă această tehnologie pentru omenire. De obicei este vreun editorial dintr-un ziar american sau britanic mai quality, răspândit de oamenii care shareuiesc doar presă quality ca să pară mai inteligenți, în care autorul deplânge cum nu mai există arta discuției sau vreo altă bălărie pseudo-nostalgică fătată de creierele păzite de griji materiale cotidiene ale burgheziei online. 

Mai rar, câte un influencer dă cu oiștea în gard într-o postare în care zice explicit partea implicită și, văzând că printre miile de adulatori se găsesc și 10 (zece) persoane care îi zic că a zis ceva rasist, sexist, etc.-ist sau că pur și simplu minte, își înșfacă perlele sponsorizate de la gât, strigă “cultura cancel!” și apoi scrie câteva paragrafe în care explică cum, în mărinimia și superioritatea sa intelectuală, și-a dat seama că oamenii răi care l-au criticat trebuie iertați, pentru că de fapt Facebook e de vină, că scoate ce-i mai rău din noi. 

Și, până la urmă, ce e rău în a scoate răul din tine? Eu mă duc să mă cac când îmi vine să mă cac. Voi nu? Și dacă nu, de ce nu o faceți? A, pentru că e coadă la veceul din Cișmigiu după ce s-a bulucit toată lumea la gelato din lapte de capră de pe Victoriei. Acuma, na, nici să ne căcăm toți în parc nu putem, și-așa a ajuns vai morții lui de când e Nicușor primar, dar cât crezi că putem să ne ținem, așa, colectiv? Corpul are limitele lui, creierul face și el parte din corp, iar societatea e formată din mai multe corpuri și creiere.

Milenii de trai urban ne-au învățat importanța igienei publice și, mai ales, cum să construiești orașe care încurajează asta. Și tot avem căcat pe stradă. Uneori e de la laptele de capră stricat, dar cel mai des e de la absența unui adăpost permanent și lipsa accesului la servicii sanitare publice de bază, pentru că prioritatea oamenilor cu bani sunt fațadele clădirilor de epocă. 

La fel și cu traiul social, la un moment dat cineva nu mai poate să se țină și o face acolo, pe loc, în publicul social media. Înjură. Insultă. Exagerează. Pictează interlocutorul în culori care nu-i scot în evidență ochii frumoși. Face o memă în care se prezintă pe sine ca chad și pe celălalt ca soyjak. Uneori e tot de la laptele de capră stricat, și se manifestă sub formă de review de o steluță pe Google Maps, dar cel mai des e absența unui adăpost permanent și lipsa accesului la servicii sanitare publice de bază, pentru că prioritatea oamenilor cu bani sunt fațadele clădirilor de epocă. 

Că a fost mereu așa sau nu, e irelevant. Important e că așa e acum, așa se simte. Nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile și vedem asta zilnic pe Facebook sau TikTok. E oare din cauză că doar asta ne arată social media? Uită-te la miile de comentarii de la o reclamă d-aia stupidă cu DIY crafts să vezi oameni fericiți. Uită-te la poza de nuntă pusă de colegul din generală care altminteri nu postează decât poze din vacanțe să vezi sute de reacții de fericire și urări de bine. Nici măcar nu știai că are atâția friends. Dă like la trei clipuri cu pisici pe TikTok să vezi cum ți se umple feedul numai de tors, afecțiune și râsete.

Orice feed se poate curatoria cu puțin efort, dar noi suntem atrași de ce-i mai nasol. De teorii și statistici sumbre, texte acide sau lozinci furioase, în funcție de gradul de academicizare de care am avut parte. Am aflat citind și/sau am simțit pe pielea noastră cât de ne-roz este lumea și nicio campanie de marketing politic nu ne mai poate convinge altminteri. 

Suntem nefericiți. Avem de ce să fim. Unii suntem de-a dreptul furioși. Avem pe cine să fim. Printre ei sunt și ăia care îți zic să fii mai pozitiv, să zâmbești mai des sau încearcă să te convingă că doar social media e problema. N-o mai ține în tine, înjură-i, cacă-te în biniștea lor. Și nu te îngrijora, suntem mai mulți care așteptăm la coadă.